Adresată de către domnul senator: Ștefan GEAMĂNU
Circumscripția electorală: nr. 43 – Circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul în afara României
Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
Şedinţa Senatului din data de: 19.02.2025
Titlul declaraţiei politice: Tratamentul hipoacuziei în România – realizări și deficiențe
Pe 3 martie este Ziua Mondială a Auzului, iar Organizația Mondială a Sănătății estimează că pierderea de auz este o problemă majoră de sănătate publică nesoluționată întâlnită în toată lumea. Dacă este nediagnosticată sau netratată, aceasta costă anual societatea 980 de miliarde de dolari, cost care include pierderile de productivitate și cele rezultate din excluziunea socială.
Conform statisticilor, în România, la fiecare 1.000 de nașteri vii, 3 dintre nou-născuți prezintă deficiențe de auz, greu de sesizat în lipsa unui control de specialitate. Surditatea este afecțiunea nativă cu cea mai mare incidență de la noi din țară, ce ajunge să fie depistată de multe ori abia în jurul vârstei de 2 ani, când șansele de recuperare a capacității de comunicare orală a copilului sunt mai reduse.
Totuși, ultimii 25 de ani au marcat un progres semnificativ în tratarea surdității în România. Peste câteva zile se va împlini un sfert de secol de la prima intervenție chirurgicală de implantare cohleară realizată în România, la clinica ORL a Spitalului de Recuperare din Iași. Implantul cohlear este un dispozitiv biomedical ce înlocuiește auzul natural la persoanele suferinde de hipoacuzie severă sau profundă și care înseamnă o șansă importantă la o viață normală și independentă, mai ales copiilor. În lume există peste 600.000 de persoane care au beneficiat de implantul cohlear. În lume, primele implantări au fost realizate la sfârșitul anilor 1970.
Astăzi există 8 centre de implant cohlear în România, cu numeroși specialiști, și un program național curativ al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Într-adevăr, Programul național de tratament al surdității prin proteze auditive implantabile a avut un impact semnificativ asupra tratamentului pierderilor de auz, dar este nevoie în continuare de o reevaluare a rezultatelor și de identificarea unor soluții pentru a răspunde provocărilor încă existente. Acestea includ accesul echitabil la proteze auditive și la servicii de (re)abilitare, integrarea persoanelor cu deficiențe de auz în societate și reducerea listelor de așteptare pentru implanturi.
Deși screening-ul auditiv neonatal a fost implementat treptat în maternități, acesta funcționează încă deficitar și variază considerabil în funcție de zona geografică și de resursele disponibile.
În ultimii ani, organizațiile de pacienți au subliniat necesitatea unui Registru Național de pacienți, pentru a transparentiza listele de așteptare pe care sunt înscriși pacienții eligibili, în special copiii născuți cu hipoacuzie severă sau profundă la care intervenția promptă este esențială. În lipsa acestui registru, se produce turism medical: familiile călătoresc prin țară pentru a se înscrie pe liste de așteptare în cât mai multe centre de implantare cohleară, pentru a avea prioritate. În decursul anului trecut, asociațiile de pacienți au avansat ministerului propuneri pentru un Ordin de ministru al Sănătății în acest sens, propuneri rămase fără răspuns, deocamdată.
O altă problemă a hipoacuzicilor este accesul dificil la protezele auditive „clasice” care permit accesul la auz, la informație și la comunicarea orală celor suferinzi de hipoacuzii mai puțin severe. Achiziționarea lor încă implică un obstacol economic suplimentar pentru persoanele cu dizabilități auditive și pentru familiile acestora, întrucât CNAS compensează doar parțial costul dispozitivului.
Din toate aceste motive este necesară încă revizuirea legislației pentru asigurarea dreptului tuturor persoanelor cu pierderi de auz să aibă acces la aparate auditive accesibile, inclusiv baterii și piese de schimb. Suportul auditiv trebuie să fie de înaltă calitate și adaptat nevoilor concrete ale fiecărei persoane. Doar atunci, apreciez că România va îndeplini obligațiile prevăzute în Convenția internațională privind drepturile persoanelor cu handicap, promovarea și apărarea drepturilor cetățenilor cu dizabilități. În special mă refer la articolul 26, care stabilește că statele părți promovează disponibilitatea, cunoașterea și utilizarea dispozitivelor și tehnologiilor de asistență destinate persoanelor cu handicap, în ceea ce privește abilitarea și reabilitarea acestora.
Comments are closed