Adresată de către doamna senator: Evdochia AELENEI
Circumscripţia electorală: Nr. 14 Constanța
Grupul Parlamentar: AUR
Şedinţa Senatului din data de: 12.03.2024
Titlul declaraţiei politice: Prețurile tot mai mari ale alimentelor!
Doamnelor și domnilor senatori!
Îi auzim aproape zilnic pe guvernanții noștri că se îngrijesc să crească puterea de cumpărare și să îmbunătățească prosperitatea românilor.
Dar nu știu cum se face că lucrurile le ies tocmai invers. Măsuri se iau, dar puterea de cumpărare scade.
Acest proces socio-economic și politic se vede cel mai bine în prețurile alimentelor. În lumea mare, pe plan internațional, se aplică politici care conduc la cheltuieli mai mici cu mâncarea. La noi, dimpotrivă.
Acest mers contradictoriu al politicilor naționale în raport de cele internaționale, observat de multă vreme, m-a pus în încurcătură săptămâna trecută când am luat la cunoștință de un studiu care arăta că (voi cita): Prețurile mondiale la produsele alimentare au scăzut.
Astfel, îmi imaginam situația în care voi citi și un studiu românesc care să ne spună că scad și la noi prețurile la produsele alimentare. Dumneavoastră credeți că se poate întâmpla la noi așa ceva? Pentru că, de crescut, nu contenesc să crească.
Pare că trăim în altă lume atunci când aflu din datele publicate de Organizația Națiunilor Unite pentru a Agricultură și Alimente (FAO) că preţurile înregistrate la un coş de alimente format din: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr au scăzut în luna februarie cu aproape 1% raportat la prețul din luna ianuarie, iar față de acum 12 luni, indicele prețului la alimentele amintite este cu 10% mai redus.
Surpriza este cu atât mai mare cu cât scăderea nu este una de moment, pentru că indicele global al preţurilor produselor alimentare a scăzut pentru a şaptea lună consecutiv până în februarie 2024. În tot acest interval de timp, prețurile alimentelor în țara noastră au crescut lună de lună.
Se ridică și întrebarea ce fel de economie de piață avem dacă nu ține cont de mersul pieței globale și nici de ceea ce se întâmplă în agricultura mondială, acolo unde recoltele au fost bune în ultimii ani, iar prognoza pentru acest an este încurajatoare.
În același timp, agricultorii români alături de cei europeni fac demonstrații cu utilajele din dotare, cer subvenții și intervenții de la stat, livrând, împreună cu procesatorii, în schimb produse scumpe, peste prețurile practicate pe piața internațională.
Situația aceasta oarecum paradoxală și poate avea mai multe explicații.
Explicația mea este aceea a precarității atât a guvernărilor din anii postdecembriști, cât și a agriculturii naționale și a industriei alimentare. În acord cu această explicație cred că românii vor continua să trăiască în sărăcie, să cumpere alimente scumpe, să cheltuiască cea mai mare parte a veniturilor pe mâncare atât timp cât vom fi guvernați de incompetenți profesional și politic.
România are nevoie de un guvern care să investească inteligent în capacitatea productivă a agriculturii, în industria de prelucrare agroalimentară și mai puțin în industria de război a altora.
Vorbesc de un guvern național care să se îngrijească în primul rând de asigurarea hranei cetățenilor la prețuri suportabile, la prețurile practicate pe marile piețe, nu la cele speculative, bișnițărești, umflate artificial din piețele și supermarketurile de la noi.
Fac această declarație politică și din motivul că la acest început de campanie electorală nu am auzit de vreo ofertă electorală cu această temă, politica agroalimentară, de interes pentru fiecare cetățean.
Doar că politicienii care se zbat să fie puși pe vreo listă și aleși numai de interesul cetățenilor, de puterea lor de cumpărare și de bunăstarea lor nu se preocupă.
Nu există răspunsuri