Dumitrina Mitrea – întrebare parlamentară către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Refuzul aplicării legii in vederea asigurării suprafețelor necesare pentru pășunat.

Adresată: Domnului  Ministru al Agriculturii si Dezvoltării Rurale,

                Nechita-Adrian Oros

De către:  Mitrea Dumitrina

                Deputat AUR, circumscripția nr. 29 Neamț

Obiectul întrebării: Refuzul aplicării legii in vederea asigurării suprafețelor necesare pentru pășunat

Stimate Domnule Ministru,

În calitate de deputat ales în circumscripția 29 Neamț, am primit și primesc sesizări legate de dificultațile cu care se confruntă micii fermieri – crescători de animale, nemulțumiți de abuzurile la care sunt supuși de către autoritațile administrației publice locale în ceea ce privește asigurarea suprafeței necesare pentru pașunat.   

În acest sens, am primit la biroul meu parlamentar o adresă din partea Domnului Munteanu Mihai, comuna Baltătești, Județul Neamț.  Domnia sa este mic fermier care de la 5 capete vaci lapte a ajuns să dețină 40 capete vaci lapte și reclamă abuzuri din partea primăriei care vrea să il deposedeze de cele 20 ha deținute prin aprobarea anterioară a aceleași primării, hectare necesare pășunatului conform cerințelor APIA.

Nu este corect să existe disensiuni între Primarii si crescătorii de animale în legătură cu aspectele mai sus menționate, iar dacă nu se vor lua măsurile necesare în vederea rezolvării acestor situații, de alfel nu puține la număr, voi milita și pentru schimbarea cadrului legal într-unul favorabil crescătorilor de animale pentru a li asigura și garanta suprafețele  necesare pentru pășunat.

În conformitate cu prevederile Legii 86/2014 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, primaria comunei Băltătești este obligată sa îi aloce Domnului Munteanu Mihai pășune în extravilan, iar pentru cele 40 de capete vite lapte este îndrituit la a  beneficia de  20 hectare suprafață necesară pentru pășunat.

Primăria, în loc să aplice prevederile Legii 86/2014,  a transferat terenuri din extravilan în intravilan pentru a le scoate la licitație, spre vînzare.

Ținând cont de aspectele mai sus menționate și de faptul că autoritățile competente aflate in subordinea Ministerului condus de Dumneavoastră sunt în masura să lămurească aceste aspecte, vă înaintez aceasta întrebare la care anexez și sesizarea primită din partea Domnului Munteanu Mihai.

Prin urmare, Domnule Ministru, vă rog să precizați care sunt demersurile pe care le veți face in vederea soluționării acestei situații cu care se confruntă, de altfel, mult prea mulți fermieri?

În continuare, vă rugăm sa ne precizați ce ar trebui să facă și ce soluție ar trebui  găsească un crescator de animale după ce ani la rând a depus efoturi susținute pentru a-și derula activitatea, a creat plus-valoare, ajungând în prezent să fie blocat de refuzul aplicării legii?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]