Către: Domnul Lucian Nicolae BODE – Ministrul Afacerilor Interne
De la: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureş
Subiectul întrebării: Amplasarea drapelului Ungariei la Sf. Gheorghe
Stimate domnule Ministru,
Având în vedere prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice și dată fiind starea de fapt din municipiul Sfântu Gheorghe, unde în incinta stadionului Sepsi se încalcă prevederile prezentei legi prin nerespectarea condițiilor legale de amplasare a unor drapele care reprezintă alte state.
În fapt, în incinta stadionului Sepsi Sf. Gheorghe este amplasat drapelul Ungariei, alături de așa-zisele drapele ale municipiului Sf. Gheorghe și ale județului Covasna, precum și un steag al clubului sportiv și în cele din urmă drapelul României.
Legea nr. 75/1994 prevede la art. 7 în primul rând faptul că „Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi.” Așadar, în situația unor evenimente ocazionale, în timp ce starea de fapt de la Sfântu Gheorghe ilustrează o amplasare cu caracter permanent al drapelului Ungariei.
Mai apoi, se încalcă și prevederile art. 8 din aceași lege, deoarece în situația „când drapelul României se arborează alături de mai multe drapele de stat străine şi numărul drapelelor este impar, drapelul României se va aşeza în mijloc.” În cazul de față drapelul României este amplasat în stânga, privind drapelele din faţă.
În acest context, domnule Ministru, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări:
- Din ce motiv este amplasat cu caracter permanent drapelul Ungariei în incinta stadionului Sepsi Sf. Gheorghe?
- Când veți proceda la înlăturarea drapelului Ungariei amplasat în mod ilegal și dacă veți veghea la corecta amplasare a drapelului României în situația de față?
- Dacă se vor lua măsurile legale față de persoanele fizice ori juridice care au dus la această încălcare a legii?
Vă rog să îmi comunicați un răspuns în scris prin care se vor evidenția măsurile luate și îndreptarea situației nelegale.
Nu există răspunsuri