Claudiu Târziu – interpelare parlamentară către Ministerul Afacerilor Externe – Negocierile privind restituirea Tezaurului României la Moscova (peste 93 de tone de aur) și alte bunuri românești depuse la Moscova

Adresată:  Domnului Bogdan AURESCU, ministru al Afacerilor Externe

De către: Senator Claudiu-Richard TÂRZIU, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români de pretutindeni

Data: 28/04/2021

Obiectul interpelării: Negocierile privind restituirea Tezaurului României la Moscova (peste 93 de tone de aur) și alte bunuri românești depuse la Moscova


Stimate domnule ministru,

Începând cu luna decembrie 1916, Tezaurul Băncii Naționale a României (BNR) a fost evacuat la Moscova, conform înțelegerilor dintre guvernele român și rus. De asemenea, au fost evacuate la Moscova și alte valori aparținând unor diverse bănci românești private, societăți comerciale, persoane particulare, colecții de artă, bijuterii, arhive etc. Doar monedele istorice și lingourile metalice au constituit 93,4 tone de aur. Tezaurul României și celelalte valori au fost depozitate în Sala Armelor de la Kremlin, în compartimentul rezervat Sucursalei moscovite a Băncii de Stat a Rusiei. Rusia sovietică a confiscat Tezaurul României, fapt care a marcat negativ relației României cu URSS.

Statul român și Banca Națională a României nu au renunțat niciodată la Tezaurul BNR și au întreprins constant demersuri pentru recuperarea acestuia. În anii 1935 și 1956 URSS a restituit un număr de bunuri românești confiscate, altele decât aurul Băncii Naționale a României depozitat la Moscova. De asemenea, Federația Rusă, în calitate de stat succesor de drept al Imperiului Rus și al URSS, a restituit în 2008 o foarte mică parte a bunurilor românești confiscate (mai concret: 12 monede istorice de aur).                 

Chestiunea Tezaurului BNR la Moscova a fost readusă oficial pe agenda româno-rusă cu ocazia semnării, la 4 iulie 2003, a Tratatului privind relațiile prietenești și de colaborare dintre România și Federația Rusă, făcând obiectul Declarației comune a miniștrilor Afacerilor Externe ai României și Federației Ruse care au agreat înființarea unei Comisii comune pentru studierea problemelor izvorâte din istoria complicată a relațiilor bilaterale româno-ruse, inclusiv problema Tezaurului BNR depus la Moscova și confiscat de către URSS, al cărei succesor de drept este Federația Rusă.

Potrivit informațiilor de care dispunem, Comisia comună româno-rusă a avut patru sesiuni între anii 2003 și 2016, reprezentanții statului român prezentând documentele originale care atestă predarea Tezaurului BNR și a celorlalte bunuri către reprezentanții statului rus, fapt acceptat de componența rusă a Comisiei comune.

Având în vedere cele expuse mai sus, vă rugăm respectuos să ne comunicați:

  1. O informație la zi privind stadiul negocierilor româno-ruse în chestiunea restituirii de către Federația Rusă a Tezaurului Băncii Naționale a României depus la Moscova.
  2. Ce demersuri concrete a întreprins Ministerul Afacerilor Externe după luna martie 2016 în vederea organizării unor noi sesiuni ale Comisiei comune româno-ruse în chestiunea Tezaurului României la Moscova și care au fost de fiecare dată reacțiile părții ruse?

Vă rugăm să răspundeţi oral şi în scris.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Conferința „Femeia, între normalitate și ideologie”, organizată de Institutul de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu” al Alianței pentru Unirea Românilor a avut loc sâmbătă, 25 martie 2023, la Palatul Parlamentului din București. În cadrul dezbaterilor organizate au fost analizate problemele și provocările cu care femeile se […]
AUR
Institutul de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu” organizează conferința „Femeia – între normalitate și ideologie” sâmbătă, 25 martie, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 12.00. Tema centrală a dezbaterilor este legată de valorile principale care definesc femeia în lumea contemporană și rolul acesteia în societate. După […]
AUR propune măsuri de sprijin pentru antreprenorii Români Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege care prevede că, în cazul construcțiilor cu destinație de producție sau depozitare, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru o valoare maximă de 1.000.000 lei […]
Nici săptămâna aceasta persoanele chemate la audieri în cadrul Comisiei de anchetă privind achizițiile din timpul pandemiei nu au dat curs invitațiilor transmise. Primele 7 puncte de pe ordinea de zi a comisiei au fost:  1) audierea domnului Alexandru Rafila, ministrul sănătății, 2) audierea domnului Victor […]
AUR
Federația Maghiară de Fotbal a reușit să iasă din anonimat printr-o știre mincinoasă publicată pe siteul oficial al forului. Într-un articol infirmat chiar de UEFA, oficialii maghiari pretindeau că federația europeană și-ar fi dat acceptul pentru utilizarea materialelor cu harta Ungariei mari pe stadioane.    La mai […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat marți, 21 martie, la Parlament, dezbaterea cu tema „Legile educației – de la intenție la realitate”. La evenimentul organizat de AUR au luat parte specialiști în domeniul educației, reprezentanți ai sindicatelor, ai Patriarhiei Române, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai […]