Claudiu-Richard Târziu – Întrebare parlamentară – Escaladarea fenomenului traficului și consumului de droguri – măsuri

ÎNTREBARE PARLAMENTARĂ

Adresată de către senator: Claudiu Târziu

Circumscripția electorală: nr. 42 – București

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Senatului din data de: 05.09.2023

Domnului Ion-Marcel Ciolacu, Prim-Ministrul României

Domnului Marian-Cătălin Predoiu, Ministrul Afacerilor Interne

Doamnei Ligia Deca, Ministrul Educației

Obiectul întrebării: Escaladarea fenomenului traficului și consumului de droguri – măsuri

Dezbaterile cauzate de recentul caz al șoferului drogat care a ucis doi tineri în localitatea 2 Mai (jud. Constanța) au evidențiat nevoia urgentă a unei alte abordări, mult mai puțin indulgente, a fenomenului traficului și consumului de droguri.

Este imperios necesar ca fenomenului să i se acorde mult mai multă atenție din partea instituțiilor statului român, inclusiv să fie discutat în CSAT.

Conform datelor oficiale, în România consumul de droguri creșteri constant. S-a spus că România e un stat capturat de traficanții de droguri.

Mass-media arată că traficanții de droguri în România sunt practic peste tot, la colț de stradă etc. Și totuși, deși sunt peste tot, sunt invizibili. Îi vede toată lumea, îi găsesc ușor copii de 13 ani care vor să cumpere droguri. Doar poliția nu știe nimic. Fiindcă închide ochii și e deprofesionalizată.

E inacceptabilă existența atâtor cetăţeni ce ignoră legea sistematic și nestingheriți (numărul dealerilor fiind foarte mare, ținând cont de amploarea fenomenului), unii făcând chiar parte din structuri de crimă organizată. Fenomenul e cauzat de scăderea, în unele inspectorate şi în cazul unor poliţişti, a exigenţei şi deontologiei profesionale.

Specialiștii spun că structurile specializate din Parchet și Poliție lucrează la combaterea fenomenului, dar nu fac față. Numărul de lucrători angrenați în această activitate și resursele alocate sunt insuficiente. La nivel național sunt doar circa 300 polițiști antidrog și 15 procurori specializați exclusiv pe antidrog. Li se adaugă puținii procurori DIICOT de la structurile teritoriale, care lucrează și dosare pe droguri pe lângă alte dosare.

De asemenea, sunt cei din structurile Poliției pentru combaterea criminalității organizate, care îi ajută pe lucrătorii antidrog.

Toate aceste structuri trebuie întărite cu personal și dotare suficientă.

Este de maximă urgență ca la nivel național, în cadrul IGPR, în loc de un simplu Serviciu Antidrog, să se refacă Direcția Antidrog, așa cum a fost până în 2009.

În fiecare Inspectorat de Poliție Județean trebuie să funcționeze un Serviciu Antidrog, nu doar doi-trei polițiști ca în prezent.

În plus, DIICOT ar trebui să aibă în fiecare județ minim doi procurori specializați exclusiv pe droguri, care să asigure continuitatea activităților când unul intră în concediu.

Pe lângă combatere, trebuie întărită și regândită prevenirea fenomenului prin măsuri pro-active complexe.

De asemenea, trebuie dezvoltate centre publice de tratament al dependenței și post-cură.

Stimate Domnule Prim-Ministru Marcel Ciolacu,

Ce plan integrat de măsuri preconizați pentru întărirea structurilor specializate ale statului pentru a eficientiza procesul de combatere a consumului și traficului de droguri (atât cele menționate mai jos, cât și altele)? Ce termene preconizați?

Veți dispune constituirea unei structuri inter-ministeriale pentru elaborarea și implementarea respectivului plan integrat la nivel guvernamental?

Pe cine veți desemna pentru a coordona această structură?

Veți propune discutarea în CSAT a fenomenului consumului și traficului de droguri?

Stimate Domnule Ministru Cătălin Predoiu,

Ce plan de măsuri preconizați pentru întărirea structurilor specializate din Poliție pentru a eficientiza procesul de combatere a consumului și traficului de droguri?

Când și cu cât veți mări numărul de polițiști antidrog angrenați în această activitate și resursele alocate, la nivel național și județean?

Aveți în vedere transformarea Serviciului Antidrog din cadrul IGPR în Direcție Antidrog? Dacă da, când? Dacă nu, care sunt argumentele?

Aveți în vedere crearea unui Serviciu Antidrog în fiecare Inspectorat de Poliție Județean? Dacă nu, de ce?

Stimate Domnule Procuror General Alex Florin Florența,

Ce plan de măsuri preconizați pentru întărirea structurilor specializate din Parchete pentru a eficientiza procesul de combatere a consumului și traficului de droguri?

Cu cât veți crește numărul procurorilor specializați pe antidrog și al procurorilor DIICOT din structurile teritoriale care lucrează dosare pe droguri?

Considerați că legea trebuie modificată astfel încât consumatorii de droguri prinși să fie obligați să-și denunțe dealerii, sub sancțiune legală?

Dacă da, ce amendamente în acest sens aveți în vedere și când, ținând cont că aveți inițiativă legislativă? Dacă nu, de ce nu?

Stimată Doamnă Ministru Ligia Deca,

Aveți un plan de introducere a screening-ului antidrog în școli? Dacă da, care sunt pașii concreți și termenele preconizate? Dacă nu, de ce nu?

Ce alte măsuri veți dispune pentru ca fenomenul consumului de droguri în școli să fie drastic redus până la dispariție?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Răzvan Biro, deputat AUR și președintele organizației de Tineret AUR, a declarat, la finalul Consiliului Național al Tineretului AUR că în cadrul întâlnirii la care au participat și George Simion, Mihai Enache, liderul deputaților AUR, și Gianina Șerban, deputat și vicepreședintele Camerei Deputaților, s-au decis obiectivele […]
“Să înțelegem corect decizia luată de către coaliția PSD PNL UDMR legată de pensii: guvernul a ales să înlocuiască indexarea pensiilor cu acordarea unor ajutoare sociale unora dintre pensionari. Practic, în locul unei legi care instituia o formulă predictibilă, clară, bazată pe indicatori economici și în […]
”Discursul vicepreședintelui SUA J.D. Vance închide definitiv scandalul anulării alegerilor prezidențiale din România. Confirmarea internațională a acestui abuz reprezintă o victorie pentru democrație și un semnal clar că această fraudă nu va rămâne fără consecințe. Alegerile au fost anulate pe baza unor suspiciuni „șubrede”! AUR a […]
Senatorul AUR, Petișor Peiu trage un semnal de alarmă într-un moment în care România se confruntă cu provocări economice și sociale semnificative, subliniind o realitate dureroasă și inacceptabilă: discrepanțele economice regionale care bântuie țara noastră sunt tot mai adânci și mai vizibile. Statisticile recente arată o […]
Dan Tanasă, deputat și purtător de cuvânt AUR, reacționează după afirmațiile lui Cătălin Drulă referitoarea la moţiunea AUR împotriva Guvernului Ciolacu II. ”Drulă, cel rămas în memoria colectivă drept ministrul care amenința oamenii cu ranga în mână, încearcă să inventeze o poveste de adormit copiii pentru […]
Guvernul Ciolacu a demonstrat, în repetate rânduri, că este complet incapabil să răspundă așteptărilor și nevoilor românilor, a declarat Ramona Ioana Bruynseels, deputat AUR. Potrivit acesteia, guvernarea PSD-PNL a adus România într-o criză economică și socială fără precedent, iar promisiunile de modernizare și reformă sunt doar […]