Adresată în ședința Senatului din 10 martie 2021.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Bună dimineața!
Declarația mea politică este despre „Ziua deținutilor politici anticomuniști din perioada 1944 — 1989″
Doamnelor și domnilor senatori,
Stimati colegi,
leri, 9 martie, am marcat Ziua deținuților politici anticomuniști din perioada 1944 — 1989. Potrivit celor mai prudente calcule ale Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, peste două milioane de români au trecut prin universul concentraționar comunist sau au fost deportați.
De fapt, primii deținuți politici anticomuniști români au fost întemnițati începând cu 28 iunie 1940, odată cu anexarea de către URSS a 11 judete ale României, adică Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța. Pentru acest motiv și într-un gest firesc de asumare a românilor din cele 11 judete înstrăinate, este corect să vorbim despre deținuții politici din perioada 1940 — 1989. Celor două milioane de detinuți politici anticomuniști și deportați din interiorul țării li se adaugă circa 800 000 de deținuți și deportați din județele smulse din trupul țării.
Jilava, Gherla, Poarta Albä, Aiud, Pitești, Târgu Ocna, Sighet, Văcărești, Constanța, Midia, Baia Sprie, Cavnic, Deva, Borzești, Bicaz, Brașov, Galați, Miercurea Ciuc, Râmnicu Sărat, Botoșani, Lugoj, Măgurele, Caransebeș, Craiova, Codlea, Făgăraș, Oradea sunt doar câteva dintre locurile în care au existat lagăre de detenție sau închisori de exterminare. Acolo au fost distruse elitele noastre politice și administrative, acolo și-au sfârșit viața, în umilință extremă, făuritorii Marii Uniri, floarea intelectualității și a țărănimii române, preoți, călugări, tineri sau vârstnici, bărbați și femei.
Ocupantul sovietic transformase România într-o mare închisoare. Comunismul de extracție stalinistă, adus pe tancurile sovietice, a instituit în țara noastră terorismul de stat și crima fără pedeapsă, pe care le-a ridicat la rang de instituție. Putem vorbi despre genocide și epurare politică și ideologică. Niciodată în istorie poporul român nu mai îndurase atâta suferință.
Cinstim victimele comunismului criminal și ne asumăm istoria națională întreagă, cu toate paginile ei negre. În același timp, constatăm că după 1989, spre deosebire de alte state, România nu a procedat la o lustrație autentică. România a ieșit din comunism, dar comunismul nu a ieșit din România. Moștenirea regimului criminal comunist ne urmărește încă. Bolile netratate până la capăt riscă să recidiveze. Ideologia neomarxistă se face resimțită într-o anumită parte a societății românești cu tot cortegiul de probleme pe care le poate crea.
Nu a fost suficient ca, în anul 2006, Parlamentul să adopte o declarație de condamnare formală a comunismului. Istoria noastră tragică din secolul XX trebuie reinterpretată în lumina adevărului, iar lustrația, oricât de tardivă, trebuie înfäptuită, așa cum ne-o cere, de altfel, și Rezoluția 1096 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind măsurile de demantelare a moștenirii regimurilor totalitare comuniste.
Toatä suferința poporului român din timpul comunismului criminal nu a fost zadarnică și nu poate fi trecută cu vederea. Avem obligația de a valorifica pozitiv, cu seninătate, demn și cu gândul la viitor istoria noastră tragică. De aceea, salutăm decizia
Bisericii Ortodoxe Române de a purcede la cercetarea amănunțitä, în următorii ani, a vieții și pătimirilor neomartirilor și mărturisitorilor din temnițele și lagărele comuniste din România în vederea canonizării sinodale a celor care întrunesc condițiile necesare. Pe firmamentul României vor străluci călăuzitor și protector nimburile sfinților noștri uciși doar trupește în Gulagul comunist.
„Morți sfinți în temniți și prigoane,/morți sfinți în lupte și furtuni,/noi ne-am făcut din voi icoane,/și vă purtăm pe frunți cununi./Nu plângem lacrimă de sânge,/ci ne mândrim cu-atâți eroi./Nu, neamul nostru nu vă plânge,/ci se cuminecă prin voi.”
Vă mulțumesc.
Nu există răspunsuri