“Prostituţie «diplomatică» până la capăt”.
Încep cu un salut inspirat de intervenţia domnului Volosatîi şi de la această tribună spun:
Te salut, popor român, oriunde te-ai afla acum!
Sărut mâna, Patrie română întregită!
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Probabil că la finalul intervenţiei mele veţi înţelege de ce mi-am intitulat această declaraţie politică “Prostituţie «diplomatică» până la capăt”.
Este evidentă poziţia României, în contextul actual şi în consensul comunităţii euroatlantice, de a fi deplin solidară cu poporul ucrainean în lupta sa – subliniez – legitimă de a-şi apăra dreptul suveran asupra opţiunilor politice şi, îndeosebi, de a-şi reconstitui integritatea teritorială, recunoscută de facto de tratatele internaţionale în vigoare.
Manifestările de dragoste creştinească ale poporului român, ale populaţiei româneşti faţă de refugiaţii ucraineni, şi mai ales sprijinul logistic multiplex, dat de statul român statului ucrainean, sunt deja de notorietate, îndeobşte recunoscute şi apreciate.
Putem înţelege, datorită unei trăiri emoţionale intense, explicabile, şi acele exagerări ale multiplicării uneori nenecesare a unor facilităţi economice, precum şi exonerarea de la procedurile legale de bun-simţ, ba chiar şi unele discriminări faţă de români în acest sens. Putem înţelege, putem accepta, din condescendenţă civică sau politică, o anume toleranţă impardonabilă a autorităţilor noastre faţă de derapajele curente, la zi, ale unor lideri de la Kiev. Putem multe, dragii noştri!
Dar, a atenta la substituirea identităţii statale prin arborarea drapelului Ucrainei pe instituţiile publice ale administraţiei de stat, este mult prea mult.
Astfel, au apărut drapele în semn de aşa-zisă solidaritate, drapele ale Ucrainei pe sediul primăriilor de municipii, oraşe sau chiar comune, la care autorităţile responsabile nu au reacţionat defel. Timorare instituţională sau servilism total?!
Dar faptul cel mai grav l-am constatat acum o lună de zile, şi realitatea este conformă chiar la ziua în care fac această declaraţie. Am constatat acest lucru la Ambasada României de la Chişinău. Clădirea Ambasadei de pe strada Bucureşti, colţ cu Puşkin, este cu ambele faţade către cele două bulevarde – atenţie! – neidentificabilă.
Conform cutumelor internaţionale, ambasadele se identifică prin arborarea pe clădire a drapelului statului reprezentat.
La Chişinău, acest aspect esenţial de reprezentare suverană lipseşte.
Mai mult, la intrarea în clădire, prin curtea interioară – singurul loc de acces, de altfel, în ambasadă -, este arborat – ghiciţi! – steagul Ucrainei.
Reflex mimetic, slugărnicie, mesaj subliminal?
Pot explica situaţia de la Chişinău, oare, venerabilii sau juniorii de la Ministerul Afacerilor Externe?
Dar pentru interiorul ţării noastre – repet, pentru interiorul ţării noastre -, ce ne pot spune colegii noştri de la Ministerul Afacerilor Interne?
Asemenea derapaje nu fac decât să evidenţieze, până şi unui neiniţiat, că instituţiile statului, obligate să apere profilul său identitar, sunt slabe, temătoare, anemice. Aidoma celor care au ajuns să le conducă fără să se fi “împărtăşit” cu anafora dragostei şi demnităţii de ţară.
Compatrioţi de la guvernare, vă conjur să priviţi şi să acceptaţi realitatea vie a acestei ţări, şi nu doar să trageţi cu ochiul prin geamurile fumurii ale limuzinelor dumneavoastră blindate!
Nu există răspunsuri