Boris Volosatîi – întrebare către Guvernul României – Neonorarea angajamentelor Republicii Moldova privind transmiterea cu titlu gratuit a unui imobil către Mitropolia Basarabiei (Patriarhia Română), pentru a-i servi acesteia ca sediu, în locul sediului ei spoliat de stat.

Adresată:  Domnului Ion-Marcel CIOLACU, prim-ministrul Guvernului României

De către: Deputat Boris VOLOSATÎI, vicepreședinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării

Circumscripția: nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara graniţelor ţării

Obiectul întrebării: Neonorarea angajamentelor Republicii Moldova privind transmiterea cu titlu gratuit a unui imobil către Mitropolia Basarabiei (Patriarhia Română), pentru a-i servi acesteia ca sediu, în locul sediului ei spoliat de stat.

Stimate domnule prim-ministru,

Autoritățile Republicii Moldova, care beneficiază în mod repetat de sprijin financiar nerambursabil acordat de către statul român, s-au angajat public să-i aplice Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română) un tratament egal cu structura bisericească moscovită de ocupație. Printre angajamentele asumate a fost și transmiterea cu titlu gratuit către Mitropolia Basarabiei a unui imobil care i-a aparținut acesteia înainte de ocupația sovietică și care în prezent este deținut de statul Republica Moldova ca succesoare locală și în parte a fostei URSS.

Pentru concretizarea acestui angajament, la 6 martie 2023, un grup de deputați în frunte cu președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, enoriaș al structurii locale a Patriarhiei Moscovei, a introdus în circuitul legislativ proiectul de lege nr. 57, intitulat ”cu privire la transmiterea cu titlu gratuit a unui imobil”, având ca obiect transmiterea clădirii fostului Seminar Teologic din Chișinău.

Doamna Maia Sandu, Președinte al Republicii Moldova, s-a referit public la acest angajament și a subliniat că ”relația Republicii Moldova cu România nu poate fi într-un singur sens”.

Constatăm cu îngrijorare că aflându-ne deja în al doilea an de când proiectul de lege nr. 57 din 6 martie 2023 a fost introdus în Parlament, iar procedura de examinare a proiectului este practic blocată.    

Guvernul Republicii Moldova, condus de prim-ministrul Dorin Recean, enoriaș al structurii locale a Patriarhiei Moscovei în Republica Moldova, a omis să prezinte avizul solicitat pe marginea proiectului de lege nr. 57 din 6 martie 2023.

În prezent clădirea vizată de  proiectul de lege nr. 57 din 6 martie 2023 este utilizată PARȚIAL de Biblioteca Națională a Republicii Moldova, cât și de doi agenți economici privați (bunăoară, berăria DRAFT sau Localul IPA XXXI (fostul restaurant Petru I), a se vedea imaginile alăturate).

Precizăm că autoritățile Republicii Moldova i-au atribuit anterior, cu titlu gratuit, structurii locale a Bisericii Ortodoxe Ruse (Patriarhia Moscovei) un teren și o clădire impunătoare din patrimoniul de stat, situate în strada București nr. 119 din Chișinău, pentru a-i servi drept sediu mitropolitan acestei structuri care a apărut juridic, pentru prima oară, în anul 1993.

Mitropolia Basarabiei nu dispune de un sediu adecvat, întrucât sediul ei, cu tot cu terenul pe care se afla, a fost confiscat abuziv de către regimul sovietic ocupant în 1940, iar în locul acelui sediu a fost construită actuala clădire a Guvernului Republicii Moldova.

Considerăm că, din păcate, autoritățile de la Chișinău, orientate geospiritul către Moscova, au făcut la București promisiuni false privind transmiterea unei clădiri către Mitropolia Basarabiei și nu se grăbesc să facă un gest minim de bunăvoință în raport cu România și Biserica Ortodoxă Română.

Având în vedere cele expuse mai sus, vă rog respectuos să ne transmiteți:

1.Dacă Guvernul României și dumneavoastră personal ați urmărit în ultimul an modul în care autoritățile de la Chișinău s-a achitat sau nu de angajamentul lor privind transmiterea către Mitropolia Basarabiei a unei clădiri, așa cum prevede proiectului de lege nr. 57 din 6 martie 2023.

2.Dacă Guvernul României, ca susținător al parcursului european al Republicii Moldova, a adus sau nu la cunoștința instituțiilor europene chestiunea de interes major privind necesitatea restituției proprietăților Mitropoliei Basarabiei și ale altor culte religioase confiscate de statul sovietic ocupant și deținute de moștenitorul său legal și parțial, Republica Moldova, membru al Consiliului Europei și, din 2023, candidat oficial la aderare la Uniunea Europeană.

3.Dacă Guvernul României și dumneavoastră personal le veți cere sau nu autorităților de la Chișinău să deblocheze procedura de examinare și adoptare a proiectului de lege nr. 57 din 6 martie 2023 privind transmiterea către Mitropolia Basarabiei a imobilului din strada 31 August 1989 nr. 78 din Chișinău. În cazul în care asemenea cereri au fost deja formulate, vă rugăm să ne faceți cunoscută reacția și poziția autorităților de la Chișinău în această chestiune.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

“A fost o zi lungă și foarte încărcată, pe care am petrecut-o printre fermierii din Ialomița. Din nefericire, nivelul pagubelor înregistrate aici în urma secetei prelungite din acest an este uluitor. Am vorbit cu fermieri care nu vor putea recolta niciun știulete de porumb de pe […]
De ani de zile ascultăm un refren diabolic: boala vacii nebune, gripa aviară,  pesta porcină, aberația covid. În urmă cu un an eram amenințați cu septicemia hemoragică la păstrăvi, o altă balivernă născocită de niște minți diabolice, a căror intenție este să ne lipsească complet de […]
Europarlamentarul Claudiu Târziu, liderul grupului AUR din Parlamentul European și Președintele Consiliului Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor vizitează în cursul acestei săptămâni mai multe județe din sudul țării afectate de seceta severă din acest an și de pesta micilor rumegătoare. Scopul turneului este […]
Claudiu Târziu, liderul europarlamentarilor AUR și președintele Consiliului Național de Conducere al partidului, a lansat un manifest pentru salvarea sistemului de educație din România. În prima zi a noului an școlar, eurodeputatul Claudiu Târziu solicită Ministerului Educației elaborarea unei strategii de combatere a analfabetismului la nivel […]
”Economia României, sub conducerea tandemului format din Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Datele economice recente reflectă o serie de provocări majore, cu perspective îngrijorătoare pentru evoluția viitoare. În al doilea trimestru al anului 2024, economia românească […]
Astăzi, în jur de 3 milioane de elevi au început școala, dintre care 180.000 de elevi au început clasa Pregătitoare, fiecare dintre aceștia având propriile vise și aspirații privind viitorul lor de oameni mari, năzuințe pe care statul român ar fi trebuit să le susțină cu […]