Acum doi ani, la 24 februarie 2022, Rusia putinistă a declanșat un război de agresiune împotriva Ucrainei, după ce în 2014 ocupase ilegal peninsula Crimeea. Războiul numit de Moscova „Operațiune Militară Specială” a făcut sute de mii de victime omenești de ambele părți în ultimii doi ani, inclusiv în rândul populației civile. Milioane de persoane, în special femei și copii, s-au refugiat în țările vecine. România nu este o excepție.
Ocupația militară rusă și anexionismul rus de astăzi din Ucraina, cu tot șirul de probleme și nenorociri, ne amintesc de politica de anexiune sovietică din 1940, când URSS a ocupat militar, sub amenințarea de aplicare a forței, 13 județe ale României, împărțindu-le ulterior între RSS Ucraineană și RSS Moldovenească.
Țara noastră a manifestat o solidaritate exemplară cu refugiații din Ucraina și le-a acordat autorităților de la Kiev un sprijin substanțial. Au exista și probleme. De multe ori, autoritățile române au acționat împotriva interesului național și au susținut exporturile ucrainene de grâne în detrimentul producătorilor români împinși spre faliment, în loc să se fi limitat la facilitarea exporturilor de grâne către alte state.
În același timp, observăm că autoritățile din România nu au urmat exemplul Poloniei, Greciei, Israelului și Slovaciei și nu a organizat o misiune umanitară de evacuare din zona de conflict militar a membrilor minorității sale naționale înrudite, arătând o indiferență vinovată în această chestiune.
Observăm de asemenea, că în pofida războiului autoritățile de la Kiev nu au renunțat la politica și practicile lor asimilaționiste de slavizare în raport cu minoritatea națională română și alte minorități neslave. În 2022 și 2023 Consiliul Europei, în special Comisia de la Veneția pentru Democrație prin Drept, a adus critici drastice legislației ucrainene în domeniul educației și al drepturilor minorităților naționale. Singurul progres înregistrat de autoritățile de la Kiev a fost renunțarea declarativă la conceptul ruso-ucrainean privind așa-zisa limbă moldovenească datând din 1924, când Ucraina Sovietică a pretins oficial că ar avea granița cu România pe râul Prut.
Războiul actual din Ucraina a fost anticipat în istoria recentă de războaiele purtate de Rusia împotriva Gerogiei în 2008 și împotriva Republicii Moldova în 1992.
La 2 martie se vor implini 32 de ani de la declanșarea razboiului de pe Nistru, când alături de Armata a 14-a rusă, au luptat împotriva noastră și 2 batalioane ucrainene.
Amintim și faptul că până în 2015 Ucraina a fost pe aceeași poziție cu Rusia, împotriva Republicii Moldova și că între Moscova și Kiev a existat un Acord Militar privind tranzitul trupelor, a armamentului și munițiilor către enclava separatistă transnistreană, ale cărei căpetenii dețin deopotrivă cetățenia Rusiei și a Ucrainei. Ironia sorții este că până în 2015, Ucraina a considerat oficial România drept inamicul său numărul 1.
Cu toate acestea, fără a avea vreun resentiment, suntem alături de Ucraina agresată și împotriva Rusiei agresoare.
Sperăm că anul 2024 este ultimul an de război și că Ucraina va ieși victorioasă. Vrem lângă noi o Ucraină pașnică, stabilă, previzibilă, autentic democratică, în care drepturile omului, inclusiv ale minorității naționale române sunt garantate și respectate.
Și pentru că am amintit de data de 2 martie, să aducem un omagou eroilor căzuți sub tricolor în războiul de pe Nistru!
Nu există răspunsuri