Suntem în luna aprilie, iar în loc să discutăm despre problemele reale ale acestei țări, întreaga clasă politică pare prinsă într-un carusel absurd al campaniei prezidențiale – o campanie care ar fi trebuit, în mod firesc, să aibă loc anul trecut, iar până acum să avem și un președinte cu puteri depline.
Între timp, în România reală, peste 175 de școli au toalete în curte, iar anul școlar 2024-2025 a început cu peste 900 de școli relocate. Nimeni nu vorbește despre asta. Nicio grijă reală, nicio măsură concretă. Doar calcule electorale și figuri impuse politic.
În vreme ce noi băltim în improvizație și haos administrativ, țări ca Estonia au devenit lideri în educație. Elevii lor sunt primii în Europa la testele PISA, iar statul eston a elaborat deja un plan național de alfabetizare media 2024-2026. Estonia a reușit, pentru că a înțeles câteva lucruri simple: lipsa politizării, profesori cu un grad mare de libertate, dar și măsuri de intervenție socială, precum mesele gratuite. Puterea sistemului de educație al Estoniei provine din faptul că este construit de jos în sus, nu este condus de guvernul central și nu a fost niciodată. Toată lumea lasă educația în mâna experților. Profesorii și universitățile o dezbat, uneori în mod public și există argumente dacă ar trebui făcut în acest fel sau în alt mod, dar nu sunt politicienii cei care impun aceste lucruri.
Și la noi? Potrivit Raportului OCDE din martie 2024, România se află în zona roșie: rezultate slabe, standarde scăzute, abandon școlar ridicat.
Potrivit propriilor rapoarte ale Ministerului Educației, funcțiile-cheie din învățământ sunt ocupate prin detașări politice. În anul școlar 2022-2023, toți inspectorii școlari generali și adjuncți au fost numiți fără concurs, prin așa-zise „detașări în interesul învățământului”. În realitate, sunt numiri politice mascate, care asigură controlul asupra resursei umane și impun presiune directă asupra profesorilor.
Iar asta nu e doar o constatare rece. Am văzut în campaniile electorale din 2024 cum inspectorii școlari au convocat dascălii la evenimente de partid, în timp ce infrastructura educațională se degradează, iar dotările ajung doar în județele „prietene politic”.
Școlile, inspectoratele, site-urile instituțiilor de învățământ sunt folosite pentru autopromovare și propagandă. Cel mai cunoscut exemplu este rectorul SNSPA, Remus Pricopie, care a transformat site-ul instituției într-un instrument de luptă politică personală.
Cum putem vorbi despre performanță în educație, când sistemul este complet politizat, netransparent și lipsit de respect față de profesori? Cum putem cere rezultate în școli, când ne uităm la educație doar ca la o pâlnie electorală și nu ca la o temelie a națiunii?
România nu va recupera niciodată decalajul față de state precum Estonia sau Finlanda dacă nu renunță la metehnele vechi și nu încredințează educația celor care chiar știu ce înseamnă o lecție, o tablă, dezvoltarea unui copil.
Educația trebuie scoasă din mâna politicienilor. Este timpul să îi lăsăm pe profesioniști să decidă, să implementăm meritocrația reală și să construim, cu răbdare și demnitate, un sistem de învățământ care să fie pentru copii, nu pentru interese de partid.
Comments are closed