Andrei Hangan – declarație politică – Pericolul generat asupra cetățenilor în urma tăierilor ilegale de păduri!

Adresată de către domnul senator Andrei Hangan în ședința Senatului din data de 03.03.2021.

Stimați colegi,

Voi aborda astăzi, în faţa dumneavoastră, o problemă semnalată de foarte multă vreme, față de care toate privirile opiniei publice au fost şi sunt în continuare îndreptate. Mi-ar fi plăcut să încep declaraţia cu optimism, cu un minim grad de speranţă că lucrurile se îndreaptă în direcţia potrivită, însă, din păcate, lucrurile nu stau chiar aşa.

          Prin intermediul acestei declaraţii politice, doresc să trag un semnal de alarmă asupra tăierilor ilegale din România, şi consecinţele acestora asupra siguranţei cetăţenilor. Spun şi asupra consecinţelor, deoarece un eveniment petrecut zilele trecute demonstrează faptul că, pe lângă impactul negativ asupra mediului şi economiei României, aceste acţiuni ilegale pot genera pericole, în mod real, asupra românilor.

          În urma lansării aplicaţiei SUMAL 2.0, menită oricărui cetăţean ce doreşte să verifice dacă un transport de material lemnos este sau nu legal, au început să apară şi incidentele, care, în opinia mea, nu trebuie deloc neglijate!

          Va fi singurul exemplu pe care îl voi menţiona în detaliu, deşi, ştim cu toţii că nu este unul singular, însă consecinţele sunt asemănătoare. Se întâmplă la Orăştie, unde, mai mulţi tineri au fost agresaţi după ce au pozat un camion plin cu lemne pentru a verifica, prin intermediul aplicaţiei destinate SUMAL 2.0, daca transportul este legal.

          Nu vreau să acuz pe nimeni, dar revin cu o întrebare firească. Vi se pare normal ca aceştia să plătească cu propria sănătate, încercând să facă un bine? Asta o demonstrează certificatele medico-legale, care atestă cele 4-5 zile de îngrijiri medicale. Ştim cu toţii problema legată de tăierile ilegale, şi mai cunoaştem şi faptul că, Slavă Domnului, mai există oameni, activişti de mediu, total implicaţi şi dedicaţi acestui subiect, care cu orice preţ doresc să oprească aceste mişcări, nesprijiniţi de autorităţi, şi care, în marea majoritate a cazurilor, îşi riscă viaţa. Iar asta nu o spun eu, o spun evenimentele petrecute!

          Solicit autorităţilor competente, prin intermediul acestei declaraţii, să fie mai atente şi mai responsabile când vine vorba de chestiuni ce ţin de siguranţa, sau chiar de viaţa românilor. Astfel de activităţi total ilegale trebuie combătute, într-un fel sau altul, însă, avem nevoie şi de sprjin, asumare şi implicare din partea dumneavoastră, autorităţilor!      

          Nu mai neglijaţi astfel de aspecte, deoarece evenimentul de mai sus nu este singular şi, oricând, astfel de episoade se pot repeta, având consecinţe mult mai grave.

          Urgentaţi măsurile, dar în mod REAL, cu privinţă la tăierile ilegale.

Vă mulțumesc,

Senator Andrei Hangan

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]