Andrei Busuioc – Interpelare – Eliminarea secretului bancar prin furnizarea informațiilor către ANAF

Adresată: Primului – Ministru al României, Ioan Marcel Ciolacu

De către: Senator Andrei Busuioc

Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui

Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Data : 12/12/2023

Obiectul interpelării: Eliminarea secretului bancar prin furnizarea informațiilor către ANAF

Stimate Domnule Prim – Ministru,

            Fără să ne dăm seama, în legislația românească și în viața românilor a devenit operațională o Ordonanță de Guvern, adoptată în perioada în care Partidul Național Liberal avea ca președinte și Prim – Ministru pe domnul Florin Câțu, un om cu multe calități, cea mai importantă fiind în prezent aceea de suspect într-un dosar penal, o Ordonanță de Guvern, cu numărul 9/2021 ce are ca obiect stabilirea unor măsuri de facilitare a utilizării informațiilor financiare și a analizelor financiare în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a anumitor infracțiuni.

            Această ordonanță, adoptată de cei care, astăzi, se erijează a fi cei care apără drepturile românilor, le apără proprietatea, le apără și le ocrotesc munca, nu sunt de fapt decât niște simpli executanți ai unor organisme internaționale care au interese străine de România și români.

            După cum putem observa din însuși titlul acestei ordonanțe, guvernanții actuali folosesc cuvinte mari, cuvinte pompoase de genul „prevenirea” unor infracțiuni, „depistarea” unor infracțiuni, ca și cum ar exista o suspiciune concretă că întregul popor român este un popor de infractori.

            Practic ce se vrea cu aplicarea acestei ordonanțe și care este scopul său, în condițiile în care din chiar cuprinsul articolului 1 se vorbește de „facilitarea accesului autorităților competente la informațiile financiare, informațiile privind conturile bancare și utilizarea acestora la … prevenirea și descoperirea săvârșirii de infracțiuni.” Însă, săvârșirea infracțiunilor de către români nu poate fi atât de generalizată încât să fie nevoie de această ordonanță de urgență.

            Sau prin această ordonanță de urgență se execută un ordin și se aduce la îndeplinire de îndată și fără a fi supusă controlului parlamentar Directiva (UE) Parlamentului European și a Consiliului European nr. 2019/1153 prin care organismele internaționale au menționat că un astfel de act normativ ar fi necesar nu în scopul prevenirii de infracțiuni, ci numai în scopul descoperirii și urmăririi infracțiunilor „grave”.

            Ori, Guvernul României, prin această ordonanță se comportă mai dur decât stăpânii săi, el extinzând sfera de aplicabilitate a acestei ordonanțe cu privire la prevenirea oricăror infracțiuni.

            Ne întrebăm, domnule Prim – Ministru, în numele acestei „preveniri a săvârșirii unor infracțiuni”, oare o simplă suspiciune cu privire la modul de dobândire a contravalorii muncii românilor, nu încalcă acestora dreptul la proprietate, prevăzut de art. 44 din Constituție? Nu li se încalcă românilor acest drept, în condițiile în care, în aceeași Constituție a României, se prevede că nu se poate adopta o lege privind accesul la conturile bancare ale românilor pe suspiciunea că banii acestora din aceste conturi ar fi ilicite, în condițiile în care art. 44, alin. (8) vorbește, în sens contrar prevederilor acestei ordonanțe, că noțiunea de „caracter licit al dobândirii” este prezumată?

            Tot timpul, domnule Prim – Ministru, ați afirmat că atât Partidul Social Democrat, cât și Partidul Național Liberal au, printre punctele programului lor de guvernare, crearea condițiilor pentru reîntoarcerea românilor din diaspora în țară. Vă rugăm să ne comunicați, prin această ordonanță de urmărire a veniturilor muncii lor, cum dorește alianța formată din PSD și PNL să-i aducă în țară?

După un număr considerabil de ani munciți în străinătate, la revenirea în țară, românii vor descoperi că modul de obținere a veniturilor lor este pus sub semnul întrebării. De asemenea, ei vor descoperi că, deși statul român nici măcar nu le mulțumește pentru toată munca lor, pe care au ales să o trimită în țară, sunt anatemizați, veniturile lor sunt răscolite și devin subiect de discuție între diverși funcționari ai statului, sau că munca lor este analizată pe toate părțile, deși cei care îi urmăresc nu au avut nici cea mai mica contribuție la dobândirea ei.

Cum se raportează această ordonanță la dreptul românilor, consacrat în Constituție prin art. 17, care prevede că „cetățenii români se bucură în străinătate de protecția statului român”?

La adoptarea acestei ordonanțe, pare să nu fi fost analizat faptul că unul din dezideratele Revoluției din 1989 a fost eliminarea Securității, ca poliție politică, românii săturându-se să mai fie urmăriți. Sperăm să nu fie creat un cadru juridic pentru o întoarcere în timp, în loc de un cadru juridic pentru evoluția României.

În 1989, era doar Securitatea. Astăzi, pe lângă multele organe de poliție, mai vrem o poliție: o poliție fiscală. Românii nu vor ca țara lor să fie transformată într-o țară de infractori numai pentru o simplă suspiciune că banii lor sunt obținuți în mod nelegal sau că ar fi rezultatul săvârșirii vreunei infracțiuni, mai mult sau mai puțin închipuite.

Nu considerați, oare, faptul că prin această directivă, de urmărire a conturilor bancare a românilor, acei comisari europeni, în numele unor principii legale, precum lupta împotriva terorismului, de fapt vor să analizeze dacă pot lua măsuri astfel încât veniturile românilor să fie diminuate? Într-un final, numai această fiscalitate excesivă îl face pe românul simplu să își ducă cu greu traiul zilnic.

Este, într-adevăr, nevoie și de un organism suplimentar prin care și acea brumă de venituri care îi mai rămâne românului după plata tuturor impozitelor să îi fie urmărită și analizată? Bunăstarea economică și socială nu poate fi catalogată ca reprezentând un pericol ce dă naștere vreunei infracțiuni.

            Vorbim de un drept fundamental al românilor apărat de Constituție, dreptul la proprietate și la prezumția de legalitate a dobândirii acestei proprietăți. Nu considerați că era obligatoriu ca această chestiune să fie dezbătută în Parlamentul României și nu prin „alinierea” la ordinele instituțiilor europene?

            Domnule Prim – Ministru, vă rog să îmi comunicați dacă această ordonanță poate fi abrogată, sau măcar modificată în sensul directivei europene, cu urmarea ca acest act normativ să fie aplicat numai în cazul descoperirii și urmăririi infracțiunilor grave? Vă rog să observați că dispozițiile acestei ordonanțe nu sunt predictibile. Nu sunt prevăzute acele infracțiuni pentru care se pot solicita aceste informații, nici procedura de comunicare și de aprobare a acestora.

            Proprietatea privată, alături de libertatea individuală ale persoanei sunt printre cele mai importante drepturi, iar din acest motiv sunt necesare garanții suplimentare din partea instituțiilor statului.

            Consider că o simplă suspiciune cu privire la săvârșirea unei infracțiuni nu poate avea drept consecință imediată accesul nelimitat la conturile românilor.

            Mai mult decât atât, consider faptul că ANAF nu are nici calitatea și nici competența unui organ de urmărire penală, cu atât mai mult cu cât niște simpli funcționari ai ANAF nu au calitatea de magistrat care să dispună în vreun fel cu privire la restrângerea arbitrară a drepturilor fundamentale și constituționale ale românilor.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Discursul președintelui AUR, George Simion, la ora 21:00, după închiderea secțiilor de vot pentru alegerile parlamentare. ”Mulțumim celor care au făcut eforturi astăzi și săptămâna trecută! La mulți ani, România! La mulți ani, români! Înainte de a începe orice se cuvine să amintim că astăzi este […]
În cadrul unei conferințe de presă, Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR și avocat, a prezentat mai multe cazuri de fraude electorale semnalate până în acest moment în cadrul scrutinului pentru alegerile parlamentare din data de 1 decembrie. “Aș vrea să încep prin a ura La mulți ani […]
Președintele AUR, George Simion, a declarat la Piatra Neamț, în ultima zi de campanie pentru alegerile parlamentare, că pe 24 noiembrie a avut loc o mare victorie a românilor, una pe care astăzi „instituțiile acestui stat care teoretic este democratic” încearcă să o oprească, să o […]
Președintele AUR, George Simion, a declarat, în cadrul unui discurs susținut la Bacău, că duminica trecută poporul român a trimis o adevărată declarație de independență față de regimul care ne-a condus în ultimele decenii, în ultimii 35 de ani. Liderul AUR a subliniat că de rezultatul […]
“Regimul Iohannis refuză să cedeze puterea, sfidând voința exprimată de popor prin vot. Apreciez profesionalismul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), care nu a susținut minciuna regimului Iohannis legată de o presupusă fraudare electronică. De asemenea, Autoritatea Electorală Permanentă a confirmat că nu au existat fraude care […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat joi, 28 noiembrie, la Timișoara, un eveniment de prezentare a soluțiilor pentru România. George Simion, președintele AUR, și-a început discursul aducând aminte de sacrificiul celor care în 1989 au aprins scânteia libertății noastre. “Astăzi stăm aici, pe Pământ Sfânt, […]