Aelenei Dănuț – întrebare către Ministrul Transporturilor și Infrastructurii – Situația infrastructurii feroviare

Către: Domnul Sorin-Mihai GRINDEANU, Ministrul transporturilor și infrastructurii   

De la: Deputat Dănuț AELENEI, circumscripția electorală nr 14 Constanța

Subiectul întrebării: Situația infrastructurii feroviare

Domnule Ministru,

Potrivit Legii nr.96/2006 , republicată privind statutul deputaților și al senatorilor, deputații și senatorii sunt reprezentanți aleși ai poporului român prin care acesta își exercită suveranitatea, iar în exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului având îndatorirea de a acționa în interesul întregii națiuni.

Având în vedere cele de mai sus vă supun atenției dumneavoastră, în calitate de ministru al transporturilor și infrastructurii urmatoarele:

Situația Căilor Ferate Române și, în primul rând, a infrastructurii, de calitatea căreia depinde, în mare masură, calitatea serviciilor oferite de operatori, în special al celor de călători, s-a prăbușit în mod dramatic, ca urmare a unei politici greșite dusă în ultimii ani față de această instituție strategică, indispensabilă unei țări de mărimea României, membră a Uniunii Europene.Această situație este greu de înțeles dar și mai greu de acceptat.

Este evident pentru toată lumea că starea infrastructurii feroviare s-a degradat în mod continuu, în special din anul 2001 și până în prezent. Cauzele sunt binecunoscute și anume subfinanțarea sistematică a sectorului feroviar în favoarea celui rutier în contradicție cu recomandările UE.

În luna aprilie a acestui an vă adresam o întrebare înregistrată la Camera Deputaților cu numărul 9099A/04.04.2022 și la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul cu nr. 3926/DRP/2023 referitoare la starea precară  podului feroviar din Târgu Ocna stătea să se prăbușească.

Pe podul din județul Bacău, vechi de mai bine de o sută de ani, sprijinit în bârne de lemn, aflat într-o stare avansată de degradare, trec, zilnic, zeci de trenuri. Adică mii de călători sunt expuși zilnic pericolului!

În răspunsul dumneavoastră înregistrat sub nr.10959/18.04.2023 îmi precizați faptul că acest podeț este inclus în programul de reabilitare a 18 poduri și podețe dintre care 15 se afliă pe raza județului Bacău – etapa de elaborare a  studiului  de fezabilitate  finanțat din fonduri nerambursabile ale Programului Operațional Infrastructură Mare și de la Bugetul de Stat cu termen de finalizare 03.07.2023!  

  Vă întreb, domnule ministru, care este stadiul lucrărilor de reabilitare sau de construire a unui nou podeț în această zonă după expirarea termenului prevăzut pentru studiul de fezabilitate ?

Ce poziție are ministerul pe care îl conduceți în această privință domnule ministru?  

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

”Guvernul PSD-PNL-UDMR a ales să pună industriile de care țara are cea mai mare nevoie să plătească nota de plată pentru cheltuielile sale nesăbuite. Astfel, guvernul cu 1,3 milioane de bugetari a decis să strângă suplimentar câte 650 de lei/lună, în medie, de la fiecare angajat […]
“Guvernul Ciolacu demonstrează din nou că nu se dă înapoi de la nimic pentru a-și păstra puterea, adoptând măsuri care subminează democrația și drepturile fundamentale ale românilor. Pe lângă modificările discriminatorii aduse legii electorale, menite să afecteze libertatea de exprimare în online, regimul PSD-PNL-UDMR a luat […]
Astăzi a fost depusă de către Partidul Oamenilor Tineri cererea de suspendare a uzurpatorului democrației de la Cotroceni. 161 de parlamentari de la AUR, POT și SOS au semnat cererea. În aceste condiții de profundă criză politică și constituțională, poporul român, prin organul său reprezentativ suprem, […]
“PSD-PNL-UDMR nu par să priceapă absolut nimic. După ce în 2023 au încercat să limiteze folosirea numerarului, dar au renunțat ca urmare a reacției românilor, aceiași iresponsabili aflați la guvernare vor acum să vină cu un nou proiect pentru limitarea plăților cash. În 2023, AUR a […]
“Un nou episod de “vânzare pe bucăți” a resurselor României se conturează sub ochii noștri. După controversata propunere de tranzacție a EON România de către o firmă ungurească, acum asistăm la un nou scenariu ce pune în pericol industria românească. Firma Diana Exploatări Miniere SRL, controlată […]
Filosofia și practica politică a clasei conducătoare din ultimii 15 ani par a fi confiscate total gândirii de tip „trenuleț”, gândire îndelung exersată în țară după lansarea sa pe piață de renumitele „școli de științe politice” marca PSD și PNL. Politica de tip „trenuleț” a devenit, […]