Adrian Axinia – declarație politică – Rețeta sărăcirii țării noastre bogate

Rețeta sărăcirii țării noastre bogate

Guvernul a descoperit rețeta sărăcirii țării nostre bogate: pe de o parte, îndatorează România într-un ritm nemaivăzut; pe de altă parte, împiedică, prin barierele pe care le creează, absorbția banilor gratis, a fondurilor europene care se cuvin românilor.
Cer actualei puteri să simplifice accesarea de fonduri europene și să dea drumul investițiilor din țara noastră. Contextul de ansamblu foarte vitreg face ca, pentru România, fondurile europene să capete o importanță extraordinară: împreună cu resursele proprii, din buget (care finanțează cheltuieli de capital), banii europeni pot duce investițiile la peste 7% anual. Dacă am avea investiții – care implicit aduc bani statului – țara noastră nu ar mai trebui să se împrumute, cum se întâmplă acum, la dobânzi fabuloase.
În calitate de deputat de Prahova, îi înțeleg perfect pe prahovenii care nu mai au încredere atunci când autoritățile locale sau județene le spun că vor face investiții pe fonduri europene. Adevărul este că au trecut aproape trei ani de la alegerile locale și cei aleși nu au reușit să livreze nimic în afară de studii de fezabilitate, proiecte depuse și, rareori, contracte de finanțare pe fonduri europene semnate. Situația se prezintă la fel în orice colț al României.
În Prahova, de exemplu, pentru ca România să nu piardă fonduri europene din exercițiul financiar 2014-2020, investiția Consiliului Județean care presupune introducerea a aproximativ 300 de km de rețea de gaze pe Valea Slănicului trebuie finalizată până la 31 decembrie 2023. Vorbim lucrări care încă nu au început. Să recunoaștem, în țara noastră doar printr-o minune inginerească un asemenea termen de finalizare va putea fi respectat. Tot pe exercițiul financiar precedent al Uniunii Europene, sunt destule firme din Prahova care au aplicat anul trecut pentru finanțări, încă nici nu le sunt evaluate proiectele, iar termenul de implementare a acestor proiecte este sfârșitul de an.
Cât despre PNRR, acest program pare a fi astăzi, în România, un instrument prin care se implementează reforme dureroase și prin care firme internaționale de consultanță își iau tainul. Dar banii nu ajung, cel puțin deocamdată, în proiecte de dezvoltare de care țara noastră are atât de multă nevoie.
Cer Guvernului să ia de urgență măsuri și să dea drumul proiectelor publice de apă-canal, drumuri, gaze, reabilitare termică, digitalizare, construcție de spitale și școli, să sprijine dezvoltarea IMM-urilor. Avem fonduri europene nerambursabile la dispoziție pentru toate aceste lucruri. Uitându-mă la țări din jurul nostru, la Polonia, de exemplu, consider că a lăsa un eurocent necheltuit din banii europeni care se cuvin României este un act de trădare națională. Treziți-vă, stimați guvernanți. Puneți capăt coșmarului îndatorării externe și nu aruncați banii gratis care li se cuvin românilor!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR propune măsuri de sprijin pentru antreprenorii Români Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege care prevede că, în cazul construcțiilor cu destinație de producție sau depozitare, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru o valoare maximă de 1.000.000 lei […]
Nici săptămâna aceasta persoanele chemate la audieri în cadrul Comisiei de anchetă privind achizițiile din timpul pandemiei nu au dat curs invitațiilor transmise. Primele 7 puncte de pe ordinea de zi a comisiei au fost:  1) audierea domnului Alexandru Rafila, ministrul sănătății, 2) audierea domnului Victor […]
AUR
Federația Maghiară de Fotbal a reușit să iasă din anonimat printr-o știre mincinoasă publicată pe siteul oficial al forului. Într-un articol infirmat chiar de UEFA, oficialii maghiari pretindeau că federația europeană și-ar fi dat acceptul pentru utilizarea materialelor cu harta Ungariei mari pe stadioane.    La mai […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat marți, 21 martie, la Parlament, dezbaterea cu tema „Legile educației – de la intenție la realitate”. La evenimentul organizat de AUR au luat parte specialiști în domeniul educației, reprezentanți ai sindicatelor, ai Patriarhiei Române, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai […]
AUR
Alianța pentru Unirea Românilor organizează în data de 21 martie 2023 de la ora 12:00, în sala Grupului AUR de la Camera Deputaților, o dezbatere cu tema: Legile educației – de la intenție la realitate. Comisia națională de specialitate din cadrul partidului organizează dezbaterea „Legile educației […]
Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR și președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni a Senatului României, a avut o întâlnire cu E.S. Ambasadorul Brândușa Predescu și echipa misiunii diplomatice a României la Sofia. Printre temele abordate s-a aflat situația culturală dificilă a comunității […]