Acatrinei Dorel și Pușcașu Lucian – interpelare parlamentară către Guvernul României – Solicităm demiterea ministrului Apărării Naționale pentru că trimite zilnic ”sicrie zburătoare” în misiune.

Adresată:  Domnului Prim-Ministru, Nicolae Ciucă

De către: dl. Deputat Acatrinei Dorel Gheorghe

                dl. Deputat Pușcașu Lucian Florin

Circumscripția electorală nr.35, Suceava

Grup Parlamentar AUR

Obiectul interpelării: Solicităm demiterea ministrului Apărării Naționale Vasile Dâncu pentru că trimite zilnic ”sicrie zburătoare” în misiune.

Domnule Prim-Ministru,

Un avion MiG-21 al aviaţiei române s-a prăbușit în data de miercuri 02.03.2022, după ce a decolat de la baza Mihail Kogălniceanu pentru misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei. Un elicopter IAR 330-Puma trimis în misiune de salvare-căutare s-a prăbuşit, de asemenea, iar 7 militari aflați la bordul aparatului şi-au pierdut viaţa. Joi, la ora 2:00, MApN a anunțat că pilotul avionului de vânătoare a fost găsit decedat.

Joi, 3 martie 2022, 02:00  Pilotul avionului MiG-21 LanceR prăbuşit miercuri, 2 martie, în judeţul Constanța, şi-a pierdut viaţa, anunță MapN într-un comunicat.

Familia pilotului a aflat despre moartea acestuia vazîndu-i poza la televizor.

Pilotul avea 31 de ani, era căsătorit şi nu avea copii. Din anul 2014, îndeplinea funcţia de pilot în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă în Baza 86 Aeriană de la Borcea. Acumulase peste 570 de ore de zbor, din care aproximativ 420 pe MiG-21 LanceR.

Aeronava MiG 21 LanceR decolase de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, în jurul orei 19.50, iar la ora 20.03 a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localitățile Cogealac si Gura Dobrogei. Ulterior, elicopterul IAR-330 trimis să caute avuonul a dispărut şi el de pe radar. Pilotul raportase condiții de vreme nefavorabilă și primise ordin să se întoarcă la bază. În elicopter erau șapte militari, după ce doi salvatori pe mare din cadrul Forțelor Navale s-au alăturat echipei inițiale. Cei șapte militari morți în accident au vârste cuprinse între 29 și 57 de ani.

Iată cronologia incidentelor aviatice:  

 2 martie 1994 – Un avion MiG 29 s-a prăbuşit la aeroportul militar Mihail Kogălniceanu, în timpul unui zbor de antrenament. Pilotul şi-a pierdut viaţa, iar aeronava a fost distrusă.

10 martie 1994 – Unei aeronave MiG 23, cu dublă comandă, în timpul apropierii de aerodrom pentru aterizare, i s-a oprit motorul la înălţimea de 400 m de sol şi la aproximativ 8 km faţă de pista de decolare-aterizare. Aeronava aparţinea unităţii de aviaţie din Timişoara. Piloţii s-au salvat prin catapultare.    

 18 mai 1994 – Un avion MiG 21 s-a prăbuşit în timpul unui zbor de antrenament. În urma accidentului, pilotul a murit, iar avionul, aparţinând unităţii de aviaţie militară din Timişoara, a fost distrus.  

9 august 1994 – Un MiG-23 s-a prăbuşit în timp ce încerca să aterizeze pe aeroportul militar din localitatea Mihail Kogălniceanu. Pilotul s-a catapultat.  

 6 octombrie 1994 – Un avion MiG-21 s-a prăbuşit pe poligonul Bogata, de lângă Turda, în timpul unei aplicaţii militare. Pilotul s-a catapultat.  

14 octombrie 1994 – Un avion MiG 21 s-a prăbuşit, iar pilotul Adrian Truşcă şi-a pierdut viaţa. În urma anchetei s-a constatat că erorile pilotului au stat la baza accidentului.  

27 iulie 1995 – Un avion MiG 21, de la UM 019051-Deveselu, s-a prăbuşit după aproximativ 15 minute de la decolare. Aparatul executa un zbor de cercetare meteo, combinat cu un exerciţiu de luptă ce simula trageri în ţinte terestre. În urma accidentului, şi-au pierdut viaţa ambii piloţi.  

29 august 1995 – Un avion MiG-21 cu dublă comandă s-a prăbuşit pe aerodromul Giarmata, de lângă Timişoara. Cei doi piloţi au reuşit să se salveze prin catapultare.  

 22 mai 1997 – Un avion militar tip MiG 21, din dotarea unităţii militare de la Bacău, s-a prăbuşit în zona localităţii Pârjol, judeţul Bacău. Pilotul s-a salvat prin catapultare.  

10 decembrie 1997 – Un avion tip MiG-21 cu dublă comandă s-a prăbuşit în timpul unui zbor de instrucţie, aparatul fiind distrus în urma impactului cu solul, însă piloţii s-au catapultat.  

12 mai 1999 – Un avion românesc de luptă tip MIG 23 s-a prăbuşit în zona localităţii Căpâlnaş, la şapte kilometri sud de Săvârşin, judeţul Arad. Pilotul, locotenentul comandor Dorin Eremie Craiu, şi-a pierdut viaţa.  

17 august 1999 – Un aparat cu dublă comandă al Bazei Aeriene 95 s-a prăbuşit în apropierea unităţii de aviaţie din Bacău. Cauza a constituit-o o eroare în tehnica pilotajului. Ambii piloţi s-au salvat prin catapultare. Avionul s-a prăbuşit imediat după decolare, la circa trei kilometri de capătul pistei.  

13 iulie 2001 – Un aparat al SC Aerostar Bacău s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă din dreptul localităţii Tazlăul Mare, iar pilotul a reuşit să se catapulteze. Comisia care a anchetat cauzele prăbuşirii avionului militar MIG 21 Lancer a exclus varianta erorii de pilotaj, concluzie la care anchetatorii au ajuns după decodarea cutiei negre a aparatului de zbor.   O pasăre a provocat nenorocirea    

21 februarie 2002 – Un avion MiG 21 Lancer, cu simplă comandă, aparţinând Bazei 86 Aeriene Feteşti, s-a prăbuşit în lacul piscicol Iezer, din apropierea municipiului Călăraşi. Avionul a fost distrus, iar pilotul, Adrian Săvulescu, şi-a pierdut viaţa. Zborul se efectua în cadrul unui antrenament de strictă supraveghere. Accidentul a fost provocat de impactul cu o pasăre.  

 26 martie 2002 – Un aparat al Bazei Aeriene 71 s-a prăbuşit în apropiere de Turda, însă pilotul a reuşit să se salveze. Cauza a fost defectarea sistemului de alimentare cu combustibil a motorului.  

23 octombrie 2002 – Un avion MiG 21 Lancer, care efectua un zbor de instrucţie în simplă comandă, s-a prăbuşit de la o înălţime de 30 de metri, la capătul pistei de decolare de pe aerodromul Unităţii de Aviaţie din Bacău. Pilotul avionului, care era singur la bord, a reuşit să se catapulteze înaintea impactului aparatului de zbor cu solul.

26 septembrie 2003 – Un avion MiG 21 Lancer s-a prăbuşit în apropiere de Câmpia Turzii, iar pilotul, căpitanul comandor Sorin Popa, a murit, nereuşind să se catapulteze. Accidentul aviatic s-a produs pe un deal din vecinătatea comunei Viişoara. Aparatul de zbor aparţinea unităţii aviatice de la Luna şi executa un zbor de antrenament. Cauza a fost dezorientarea spaţială.  

26 august 2004 – Două aeronave MiG 21 Lancer cu simplă comandă s-au ciocnit în zbor, la 20 de minute de la decolarea de pe aeroportul din Câmpia Turzii, piloţii reuşind să se catapulteze şi fiind recuperaţi. Cauza accidentului a fost reprezentată de o eroare umană, dar şi de condiţii meteo nefavorabile.  

 8 martie 2005 – Un avion MiG 21 Lancer cu simplă comandă aparţinând Bazei Aeriene 86 Feteşti s-a prăbuşit în zona localităţii Însurăţei, din judeţul Brăila. Pilotul s-a catapultat, supravieţuind accidentului, dar aparatul de zbor a fost distrus aproape în întregime. Accidentul a avut drept cauză probabilă pierderea stabilităţii aerodinamice a aeronavei prin acţionarea energică de către pilot a comenzilor, pentru asigurărea avantajului câştigării luptei aeriene.   Probleme majore la motor.   

 22 noiembrie 2006 – O aeronavă MiG 21 Lancer s-a prăbuşit la Beliu, în judeţul Arad. Aeronava a funcţionat normal pe întreaga durată a zborului, de la decolare până la impactul cu solul. Comisia de investigare a apreciat că producerea catastrofei aeriene poate fi atribuită “instalării subite a pierderii de conştienţă a pilotului, indusă de unul de factorii de mediu sau de o afecţiune psiho-fizică pre-existentă în stare latentă”. Pilotul, care se afla singur în avion, a decedat.  

1 noiembrie 2010 – Un aparat se prăbuşeşte în apropiere de Câmpia Turzii. Doi piloţi militari îşi pierd viaţa.  

12 iunie 2017 – Un MiG 21 Lancer s-a prăbuşit lângă localitatea constănţeană Nazarcea, pe un câmp, după ce pilotul s-a catapultat. Pilotul, Adrian Stancu, a scăpat cu viaţă. El a anunţat că avionul său are probleme majore la motor, în timpul manevrelor de aterizare.  

7 iulie 2018 – Un avion MiG-21 LanceR s-a prăbuşit în timpul unui show aviatic la Baza Aeriană Borcea. Pilotul avionului a murit. El avea 36 de ani şi era pilot-şef în cadrul Escadrilei 861 Aviaţie Luptă, Baza 86 Aeriană Feteşti, având 400 de ore de zbor, din care 250 erau cu MiG – 21.  

 20 aprilie 2021 – Un avion MIG s-a prăbuşit în judeţul Mureş, în timpul unui zbor de antrenament. Avionul s-a prăbuşit în jurul orei 14:30, în localitatea Dedrad, într-o zonă nelocuită, iar pilotul s-a catapultat.


La momentul investirii în functia de ministru, Vasile Dâncu , care nu are studii militare și zero experiență în domeniu, a luat cunostință de problemele majore generate de starea proastă a avioanelor MIG 21 și a continuat sa le trimită în misiune.


Față de această situație vă adresăm următoarea interpelare:

La ce dată îl veți demite pe ministrul Apărării Naționale, Vasile Dâncu și când veți înlocui  ”sicriele zburătoare” cu avioane performante?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Jocul de „adio, dar rămân cu tine” al lui Nicolae Ciucă nu convinge pe nimeni. PSD și PNL își continuă blatul în spatele ușilor închise. Dacă Nicolae Ciucă și PNL sunt cu adevărat revoltați de decizia Curții Constituționale, de ceea ce se întâmplă cu drepturile românilor, […]
“În prag de alegeri, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu mimează un divorț penibil, un gest disperat prin care nu vor decât să își păcălească electoratul pentru a fi votați din nou. Iar istoria se repetă! Ne amintim cum în 2020, aceiași liberali, în frunte cu tătucul […]
Petrișor Peiu, propunerea AUR pentru Ministerul Economiei Naționale, explică de ce nu ar fi bine ca MVM să cumpere E.ON România și prezintă soluția prin care această compania să rămână a românilor. ”Zilele acestea, întreaga Românie este înspăimântată de următoarea știre. Compania maghiară MVM ar urma […]
Președintele AUR, George Simion, a prezentat sâmbătă, 5 octombrie, în județul Vaslui, planul de măsuri pentru domeniul agricol. Evenimentul a avut loc la ferma pomicolă și vegetală „Agro Oliver Trans” din comuna Poienești. George Simion a spus că AUR este 100% alături de agricultorii români care […]
Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, atrage atenția asupra faptului că România plătește prețuri de 4-5 ori mai mari pentru energia electrică importată din vestul Europei. ”Motivul este șocant: Austria și Slovacia NU au capacitate de interconectare cu statele din Est! Cine […]
Petrișor Peiu, propunerea AUR pentru Ministerul Economiei Naționale, atrage atenția asupra celor 100 de miliarde de euro, din fonduri europene, promise de către guvernarea PNL-USR și apoi de cea PNL-PSD. ”Ei bine, cele 100 de miliarde erau de fapt aproape 85 de miliarde, din care peste […]