Deputatul AUR Ramona Ioana Bruynseels critică contradicţiile fostului ministru al apărării, Radu Miruţă, care propune acum folosirea penalităţilor plătite de companiile din industria de apărare pentru actualizarea pensiilor militarilor rezervişti, deşi în timpul mandatului său a fost implicat în decizii privind contracte SAFE de miliarde de euro către Rheinmetall.
Aceasta atrage atenţia că industria românească de armament a fost lăsată în urmă, fabricile autohtone continuă să se degradeze, iar militarii rezervişti sunt în continuare puşi în faţa unor promisiuni, în loc să beneficieze de drepturile pe care le merită.
“Pensiile militarilor români trebuie plătite şi actualizate aşa cum se cuvine. Aceşti oameni şi-au dedicat viaţa apărării României, au purtat uniforma ţării şi au servit-o în condiţii pe care puţini le cunosc. Merită respect, demnitate şi drepturi recunoscute, nu promisiuni de conjunctură. Dar Radu Miruţă nu poate fugi de propria responsabilitate. A fost ministru al Apărării, după ce portofoliul a fost ocupat tot de un reprezentant USR, Ionuţ Moşteanu. Ce au făcut cei doi în timpul mandatelor lor pentru militarii români? Ce au făcut pentru revitalizarea fabricilor de armament şi pentru consolidarea industriei naţionale de apărare?
Radu Miruţă vine acum cu un proiect de lege prin care propune ca 20% din penalităţile şi daunele-interese încasate de Ministerul Apărării de la companiile care întârzie livrarea echipamentelor militare să fie direcţionate către actualizarea pensiilor militarilor rezervişti. Numai că iniţiativa sa ridică o întrebare legitimă: cum poate vorbi despre responsabilitatea companiilor care nu îşi respectă angajamentele contractuale, în condiţiile în care chiar el a fost implicat în deciziile privind contractele SAFE, în valoare de miliarde de euro, acordate companiei germane Rheinmetall?
Vorbim despre contracte de aproximativ 5,7 miliarde de euro, pentru vehicule blindate, sisteme antiaeriene, muniţie şi nave militare. Iar acum, potrivit informaţiilor apărute în spaţiul public şi unui document al Ministerului Economiei, niciunul dintre echipamentele contractate nu atinge pragul de 60% producţie în România, obiectiv prezentat public de reprezentanţii Guvernului drept o garanţie a relansării industriei naţionale de apărare. Mai mult, pentru unele dintre sistemele antiaeriene contractate, producţia locală este extrem de redusă, fiind prevăzute procente de localizare de numai 10-15%. Cu alte cuvinte, România alocă miliarde pentru înzestrarea armatei, dar nu reuşeşte să transforme aceste achiziţii într-un motor real pentru propria industrie.
În tot acest timp, fabricile româneşti de armament se confruntă cu lipsa investiţiilor, capacităţi de producţie învechite şi dificultăţi majore. Uzine precum Cugir, Sadu sau celelalte unităţi din industria naţională de apărare aveau nevoie de investiţii şi comenzi care să le redea capacitatea de producţie, nu doar de declaraţii despre cât de importantă este relansarea lor. Chiar Miruţă vorbea despre situaţia dramatică a acestor fabrici, în care, după propriile sale declaraţii, au ajuns să crească copaci.
Contradicţia este cu atât mai evidentă cu cât, în loc să transforme programul SAFE într-o oportunitate pentru dezvoltarea producţiei româneşti, autorităţile au direcţionat contracte uriaşe către un grup industrial străin. Iar acum, acelaşi fost ministru vine să ne explice cum trebuie împărţite penalităţile plătite de companiile care nu îşi respectă termenele de livrare.
Mai grav, România a ajuns să contracteze echipamente militare pe care Rheinmetall nici măcar nu le producea anterior, mizând pe capacitatea companiei de a le realiza în baza acestor contracte. Practic, vorbim despre miliarde de euro din bani împrumutaţi de România, angajamente industriale care ridică semne de întrebare şi o dependenţă de capacitatea unui furnizor de a dezvolta produse pe care nu le avea anterior în fabricaţie. Cine îşi asumă riscul şi răspunderea pentru asemenea decizii?”, a declarat deputatul AUR, Ramona Ioana Bruynseels.
