Potrivit informațiilor prezentate în presă despre proiectul rectificării bugetare, statul estimează încasări cu aproximativ 750 de milioane de lei mai mici din taxele aferente jocurilor de noroc.

  Dar, dincolo de această diferență contabilă, există un bilanț despre care se vorbește prea puțin: banii pierduți de familiile românilor și consecințele dependenței de jocuri de noroc.

Ca deputat AUR, solicit Guvernului să privească această problemă și prin ochii copiilor pentru care nu mai rămân bani de rechizite, ai părinților care nu mai pot pune mâncare pe masă și ai familiilor care ajung să aleagă între plata utilităților și rata la bancă.

 Nu orice leu încasat de stat din jocurile de noroc înseamnă un câștig pentru societate.

  În spatele acestor venituri pot sta salarii pierdute, datorii și familii destrămate.

  Când banii destinați educației copiilor, alimentelor, taxelor și impozitelor sunt jucați la păcănele sau în cazinouri, puterea de cumpărare a familiei scade.

  Facturile rămân neachitate, ratele se acumulează, iar împrumuturile făcute pentru recuperarea pierderilor pot adânci dezastrul.

  În cazurile grave, dependența poate duce la pierderea locului de muncă, la imposibilitatea achitării creditelor și chiar la pierderea locuinței.

  Aceste consecințe nu dispar pentru că nu sunt trecute într-un tabel al Ministerului Finanțelor.

  Unde este bilanțul banilor de mâncare pierduți la joc?

  Unde este evaluarea ratelor neachitate, a locuințelor pierdute și a șanselor la educație sacrificate?

  Nu avem, în datele prezentate, o evaluare care să însumeze aceste pierderi.

  Tocmai de aceea, Guvernul nu poate prezenta doar diminuarea încasărilor fiscale și să lase în afara discuției costurile suportate de populație.

  Solicit o analiză publică a impactului economic și social al jocurilor de noroc: cât pierd gospodăriile, cum este afectat consumul de bunuri esențiale, câte persoane cer ajutor pentru dependență și ce consecințe apar asupra muncii, datoriilor și vieții de familie.

  Trebuie analizat și ce se întâmplă cu banii care nu mai sunt jucați.   Atunci când rămân în bugetul familiei, aceștia pot plăti alimente, haine, rechizite, utilități și rate. Pot susține economia locală și pot preveni acumularea unor datorii.   Acest efect trebuie măsurat, nu ignorat.

  Restrângerea sălilor trebuie însoțită de prevenție, acces la tratament pentru dependență și măsuri împotriva mutării jocului către platforme ilegale.

  Protecția trebuie să ajungă efectiv la oameni.

  Poziția mea, ca deputat AUR, este fermă: bugetul țării nu trebuie construit pe dependența și vulnerabilitatea românilor.

  Statul poate calcula taxele pe care nu le mai încasează.

  Are însă obligația să calculeze și prețul plătit de familii pentru banii pierduți la jocurile de noroc.

  Un copil rămas fără bani de mâncare nu poate fi redus la o notă de subsol într-o rectificare bugetară!