
CĂTRE,
BIROUL PERMANENT AL SENATULUI
În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 din Constituția României, republicată, precum și cu prevederile art. 92 alin. (2) și (4) din Regulamentul Senatului, republicat, vă înaintăm propunerea legislativă intitulată „Lege pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal”, spre dezbatere și adoptare.
În temeiul art. 111 alin. (1) din Constituția României, republicată, vă adresăm rugămintea de a solicita Guvernului să comunice punctul de vedere asupra prezentei propuneri legislative.
De asemenea, adresăm rugămintea de a solicita avizele Consiliului Legislativ și Consiliului Economic și Social.
Senator AUR- Petrișor-Gabriel Peiu
____________________________
EXPUNERE DE MOTIVE
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, impozitează câștigurile persoanelor fizice din transferul titlurilor de valoare și din operațiuni cu instrumente financiare derivate după două regimuri, a căror aplicare depinde de locul de stabilire a intermediarului.
Pentru transferurile efectuate prin intermediari rezidenți fiscal în România sau prin intermediari nerezidenți care au un sediu permanent în România, definiți la art. 961, impozitul se reține la sursă și este final. Potrivit art. 97 alin. (81), în forma aplicabilă câștigurilor realizate începând cu 1 ianuarie 2026, cota este de 3% pentru titlurile dobândite și înstrăinate după cel puțin 365 de zile și de 6% pentru titlurile înstrăinate înainte de împlinirea acestui termen. Pierderea unei tranzacții nu se compensează și nu se reportează.
Pentru transferurile care nu intră în această reținere la sursă, inclusiv cele realizate prin intermediari stabiliți în alt stat membru al Uniunii Europene sau în alt stat din Spațiul Economic European, fără sediu permanent în România, câștigul net anual se declară de persoana fizică și se impozitează, potrivit art. 123 alin. (12), cu 16%. În acest regim, pierderile anului se pot compensa, în condițiile Codului fiscal.
La 1 octombrie 2026, Comisia Europeană a deschis procedura de infringement împotriva României pentru impozitarea mai mare a câştigurilor obţinute de investitorii care tranzacţionează acţiuni prin brokeri străini, 16% faţă de 3% sau 6% prin intermediarii locali.
Comisia reține că investitorul care folosește un intermediar stabilit în alt stat membru sau în Spațiul Economic European suportă o cotă mai mare decât investitorul care folosește un intermediar român, pentru operațiuni comparabile. Regimul este apreciat ca de natură să facă mai puțin atractivă prestarea serviciilor de intermediere din alte state și să încalce art. 56 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și art. 36 din Acordul privind Spațiul Economic European. Termenul de răspuns este de două luni. După acest termen, Comisia poate emite un aviz motivat și poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Propunerea urmărește să alinieze cotele de 3% și 6%, diferențiate după durata deținerii, și la câștigul din transferul titlurilor de valoare și din operațiunile cu instrumente financiare derivate efectuate printr-un intermediar stabilit într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat din Spațiul Economic European, chiar dacă acesta nu are sediu permanent în România.
Cota de 16% rămâne aplicabilă transferurilor care nu sunt efectuate printr-un intermediar definit de lege și operațiunilor prin intermediari stabiliți în state terțe, din afara Uniunii Europene și a Spațiului Economic European.
Câștigurile realizate începând cu 1 ianuarie 2026, încă nedefinitivate prin plata impozitului, se recalculează după noile cote. Sumele plătite în plus se restituie potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Sub aspectul impactului bugetar, deși efectul pare la prima vedere negativ, prin reducerea cotei de 16% și alinierea la cotele de 3% sau 6% pentru câștigurile intermediate care intră în noul regim, în realitate, noua reglementare va face piața bursieră mai atractivă persoanele care folosesc brokeri internaționali, generând venituri suplimentare la bugetul de stat.
Senator AUR- Petrișor-Gabriel Peiu
____________________________
LEGE pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
Parlamentul României adoptă prezenta lege
Art. I. — După articolul 961 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 962, cu următorul cuprins:
Calcul câștigurilor în cazul operațiunilor cu titluri de valoare și alte instrumente financiare derivate , efectuate printr-un intermediar stabilit într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat din Spațiul Economic European, care nu are sediu permanent în România
Art. 962 – (1) Intermediarul stabilit într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat din Spațiul Economic European, care nu are sediu permanent în România, nu are obligația calculării și reținerii la sursă a impozitului pe venit pentru transferurile de titluri de valoare și operațiunile cu instrumente financiare derivate prevăzute la art. 94 și 95.
(2) Câștigul din transferul titlurilor de valoare și din operațiuni cu instrumente financiare derivate, realizat de o persoană fizică prin intermediarul prevăzut la alin. (1), se impozitează în cotele prevăzute la art. 97 alin.(81).
(3) Impozitul se calculează, se declară și se plătește de persoana fizică, în condițiile art. 96, și este impozit final.
Art. II. — (1) Dispozițiile art. I se aplică și pentru câștigurile realizate din transferul titlurilor de valoare și din operațiuni cu instrumente financiare derivate, realizate între 1 ianuarie 2026 și data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Diferența se restituie potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, la cererea persoanei fizice sau din oficiu.
Art. III. — În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul actualizează normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.