
CĂTRE,
BIROUL PERMANENT AL SENATULUI
În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 din Constituția României, republicată, precum și cu prevederile art. 92 alin. (2) și (4) din Regulamentul Senatului, republicat, vă înaintăm propunerea legislativă intitulată „Lege pentru completarea Legii nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Președintelui României, precum și pentru reglementarea utilizării fondurilor publice aferente deplasărilor oficiale externe ale Președintelui României” spre dezbatere și adoptare.
În temeiul art. 111 alin. (1) din Constituția României, republicată, vă adresăm rugămintea de a solicita Guvernului să comunice punctul de vedere asupra prezentei propuneri legislative.
De asemenea, adresăm rugămintea de a solicita avizele Consiliului Legislativ , Consiliului Economic și Social și Consiliului Concurenței.
INIȚIATORI:
Deputat AUR- Dumitrina Mitrea
____________________________
Deputat AUR- Andra-Claudia Constantinescu
____________________________
EXPUNERE DE MOTIVE
Prezenta propunere legislativă are ca obiect clarificarea cadrului juridic aplicabil participării unor persoane fără calitate oficială la acțiuni externe asociate instituției Președintelui României, precum și stabilirea unor reguli explicite privind suportarea din fonduri publice a cheltuielilor aferente acestor deplasări.
Necesitatea reglementării rezultă din existența unei lacune legislative în ceea ce privește situația persoanelor care, deși nu exercită o funcție sau o demnitate publică și nu dețin o calitate oficială proprie, participă la evenimente internaționale în legătură cu Președintele României ori cu Administrația Prezidențială.
Legislația în vigoare reglementează atribuțiile constituționale ale Președintelui României, funcționarea Administrației Prezidențiale, responsabilitatea în utilizarea fondurilor publice și drepturile personalului trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar. Cu toate acestea, nu există o reglementare suficient de explicită pentru situația în care o persoană aflată într-o relație personală cu Președintele României, și care nu deține o funcție ori o calitate oficială relevantă, participă la o deplasare externă în cadrul sau alături de o delegație oficială și beneficiază de suportarea unor cheltuieli din fonduri publice.
Totodată, cadrul normativ actual nu stabilește cu suficientă claritate limitele în care o asemenea persoană poate fi desemnată, acreditată sau prezentată ca reprezentând Președintele României ori statul român în cadrul unor reuniuni sau acțiuni internaționale.
Această lipsă de claritate este de natură să genereze interpretări diferite, practici neunitare și controverse privind atât exercitarea atribuției de reprezentare a statului, cât și justificarea utilizării resurselor bugetare.
Reglementarea propusă urmărește înlăturarea acestei ambiguități pentru viitor, prin instituirea unor criterii generale, impersonale și predictibile, aplicabile indiferent de persoanele care ocupă, la un moment dat, funcția de Președinte al României.
Potrivit art. 80 alin. (1) din Constituția României, „Președintele României reprezintă statul român”.
Această atribuție are natură constituțională și nu poate fi desprinsă de cadrul instituțional stabilit prin Constituție.
Jurisprudența Curții Constituționale a clarificat, de asemenea, anumite aspecte referitoare la reprezentarea externă a statului. Prin Decizia nr. 683 din 27 iunie 2012, Curtea Constituțională a stabilit, în materia participării la reuniunile Consiliului European, că Președintele României participă în exercitarea atribuțiilor sale constituționale și că această atribuție poate fi delegată în mod expres prim-ministrului.
Rezultă că reprezentarea statului în plan extern nu poate fi confundată cu simpla participare la un eveniment, cu prezența protocolară sau cu existența unei relații personale cu titularul funcției prezidențiale.
Calitatea de reprezentant al statului român trebuie să aibă un fundament constituțional, legal sau instituțional clar.
O relație personală cu Președintele României nu poate constitui, prin ea însăși, un asemenea fundament.
Persoanele apropiate titularului funcției prezidențiale nu dobândesc, ca urmare a acestei relații, prerogative de autoritate publică, competențe instituționale sau dreptul de a utiliza resurse publice.
Legea nr. 47/1994 reglementează Administrația Prezidențială ca instituție publică organizată pentru exercitarea prerogativelor stabilite Președintelui României prin Constituție și prin lege. Serviciile și resursele acestei instituții sunt, prin urmare, destinate îndeplinirii atribuțiilor funcției prezidențiale.
Prezenta inițiativă nu urmărește restrângerea atribuțiilor constituționale ale Președintelui României și nici modificarea raporturilor constituționale dintre Președinte, Guvern și celelalte autorități publice.
Dimpotrivă, propunerea urmărește protejarea caracterului instituțional al funcției prezidențiale, prin delimitarea acesteia de raporturile strict personale ale titularului funcției.
În acest sens, propunerea stabilește că o persoană care nu deține o funcție, o demnitate sau o altă calitate oficială care îi conferă competența necesară nu poate fi desemnată, acreditată ori prezentată de Președintele României sau de Administrația Prezidențială drept reprezentant al Președintelui României ori al statului român.
Nu este interzisă participarea unei persoane private la un eveniment internațional în nume propriu și nici acceptarea unei invitații care îi este adresată direct. Ceea ce se delimitează este exercitarea unei atribuții oficiale de reprezentare a statului fără existența unui temei juridic corespunzător.
Totodată, se păstrează posibilitatea soțului sau a soției de a însoți delegația când protocolul o prevede, însă interzice folosirea fondurilor publice și a reprezentării oficiale pentru persoanele care nu sunt legate de o funcție oficială cu Președintele României , fără a aduce atingere măsurilor de protecție și de pază. Trebuie subliniat , în acest context că , în dreptul român, nu există un mandat de reprezentare al partenerului de viață al șefului statului și nu există un buget destinat acestui rol, iar parteneriatul civil nu este reglementat, astfel încât conviețuirea, oricât de îndelungată, nu este asimilată căsătoriei și nu atrage obligații și drepturi echivalente ( a se vedea, Decizia CCR nr. 883/2026, pct. 96).
Spațiul public a remarcat deseori participarea unor persoane care nu au vreun statut oficial în cadrul Administrației Prezidențiale , la evenimente de nivel înalt, dineuri de curtoazie și reuniuni multilaterale, cu toate că nu dețin nicio calitate în aparatul de stat și nu sunt legate de șeful statului.
Proiectul pleacă de la constatarea că, în lipsa unor norme legale care să reglementeze expres modul de cheltuire al banului public aferent deplasărilor externe ale Președintelui României, cutuma ajunge să țină loc de lege.
România încheie an de an cu deficit bugetar ridicat, iar în timp ce populația de rând suportă taxe și impozite mărite pentru reducerea acestuia, orice cheltuială fără temei, pentru persoane care nu sunt legate în mod oficial de Administrația Prezidențială sau Președinte naște, în mod legitim, în mentalul colectiv , ideea de risipă a banului public.
Proiectul nu creează cheltuieli bugetare, ci le diminuează, având un impact bugetar pozitiv.
Față de aceste considerente, vă supunem spre dezbatere și adoptare proiectul de lege pentru completarea Legii nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Președintelui României, precum și pentru reglementarea utilizării fondurilor publice aferente deplasărilor oficiale externe ale Președintelui României.
În temeiul art. 111 alin. (1) din Constituția României, republicată, vă adresăm rugămintea de a solicita Guvernului să comunice punctul de vedere asupra prezentei propuneri legislative.
INIȚIATORI:
Deputat AUR- Dumitrina Mitrea
____________________________
Deputat AUR- Andra-Claudia Constantinescu
____________________________
LEGE pentru completarea Legii nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Președintelui României, precum și pentru reglementarea utilizării fondurilor publice aferente deplasărilor oficiale externe ale Președintelui României
Parlamentul României adoptă prezenta lege
Art. I – După art. 7 dinLegea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 18 mai 2017, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 71, cu următorul cuprins:
Art. 71 – (1)Cheltuielile aferente deplasărilor oficiale externe ale Președintelui României pot fi suportate din fonduri publice numai pentru persoanele care participă în exercitarea unor atribuții oficiale și a căror prezență este justificată de obiectul, programul ori cerințele organizatorice ale deplasării.
(2) În categoria persoanelor prevăzute la alin. (1) sunt cuprinse, după caz:
a) personalul Administrației prezidențiale;
b) demnitarii și personalul autorităților și instituțiilor publice care participă la deplasare în exercitarea atribuțiilor de serviciu;
c) personalul diplomatic și consular;
d) experții, interpreții și personalul tehnic necesar pentru buna desfășurare a vizitei ;
e) personalul care asigură protecția, paza, securitatea, comunicațiile speciale ori asistența medicală.
(3)Este interzisă utilizarea resurselor financiare, umane ori tehnice aparținând Administrației prezidențiale, instituțiilor publice sau autorităților publice în folosul persoanelor care, fără a deține o funcție sau un statut oficial recunoscut de lege, îl însoțesc pe Președintele României în delegații oficiale, ceremonii, reuniuni, summit-uri, întâlniri bilaterale sau multilaterale ori la alte evenimente oficiale de aceeași natură.
(4)Soțul sau , după caz, soția Președintelui României, poate face parte din delegația oficială și poate beneficia de suportarea din fonduri publice a cheltuielilor aferente deplasării externe, atunci când participarea este prevăzută de caracterul, programul ori protocolul oficial al vizitei.
(5)Este interzisă desemnarea, acreditarea, prezentarea ori însărcinarea, de către Președintele României sau de Administrația prezidențială, a altor persoane decât cele prevăzute la alin. (2) și (4) să reprezinte Președintele României ori statul român în delegații oficiale, la ceremonii, reuniuni, summit-uri, întâlniri bilaterale sau multilaterale ori la alte evenimente oficiale de aceeași natură.
(6)Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere măsurilor de protecție și pază dispuse de autoritățile competente, potrivit legii.
(7)Sumele achitate cu încălcarea dispozițiilor prezentului articol se recuperează potrivit art. 73¹ din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, fără a înlătura răspunderea disciplinară, patrimonială ori penală a ordonatorului de credite care a dispus sau aprobat plata.
Art. II. – Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.