Am fost zilele trecute în Harghita, județ cu peste 85% populație de etnie maghiară, și mă așteptam să fie rău, dar așteptările mi-au fost depășite în sens negativ. În România anului 2026, sunt părți ale țării unde nu se vorbește deloc limba națională, unde, pentru a te înțelege cu localnicii, ai nevoie de translator, unde, dacă îți afișezi steagul românesc, riști să fii înjurat, bătut sau omorât.

Este aceasta o problemă de siguranță națională pentru România? Ținând cont că istoria are prostul obicei de a se repeta, este România pregătită economic, militar și diplomatic pentru eventualitatea unui conflict interetnic?

Ne mai aducem aminte ce s-a întâmplat la Târgu Mureș în 1990, când serviciile secrete ungare au vrut ca, în urma acestui conflict, care ar fi trebuit să atingă alte cote dacă nu interveneau sovieticii, să rupă Transilvania de România? Ne mai aducem aminte ororile petrecute la Trăznea sau Ip? Ne mai aducem aminte ce au pățit, secole întregi, străbunicii noștri în Transilvania ocupată, doar pentru simplul fapt că erau acolo, cu mult timp înainte ca ungurii să ajungă în Europa, venind dinspre Munții Urali?

Nu ar trebui să uităm, ci statul român ar trebui să privească această situație cu claritate și să îi acorde o importanță de grad zero pentru suveranitatea și existența României așa cum este astăzi.

La Transilvania nu s-a renunțat niciodată, iar faptul că guvernul ungar a cumpărat, bucată cu bucată, suprafețe însemnate de teren sau că UDMR-ul a fost folosit în continuare ca vector împotriva României arată incompetența și trădarea serviciilor și a clasei politice, care ar fi trebuit să adopte măsuri concrete de reechilibrare a situației din această enclavă maghiară.

Nu este târziu nici acum, dacă vom avea curajul de a scoate UDMR din jocul politic românesc prin eliminarea pragului electoral alternativ, printr-o reformă administrativ-teritorială bine făcută, prin care județele majoritar maghiare să fie alipite unor județe majoritar românești, prin relocarea unor populații românești ca urmare a unor programe naționale de industrializare în acele zone și dacă vom renunța la această aberație a învățământului dual și la alte concesii exagerate.

În urma vizitei mele la Salina Praid, care este închisă din cauza inundațiilor din 2025, fapt care a dus la falimentul întregii economii locale, salină condusă pe linie UDMR din anul 2000 de un maghiar pe nume Zoltán Seprődi, unde, lângă panglicile în culorile steagului ungar, am așezat la loc de cinste tricolorul românesc, sau pentru că am condamnat public faptul că orașul Odorheiu Secuiesc era împânzit de steaguri ungare, am ajuns vedetă, în sens negativ, atât în presa maghiară de la noi, cât și în cea din Ungaria.

Iar injuriile și amenințările care mi-au fost adresate, pentru simplul fapt că nu accept ca în țara mea să-mi fie frică pentru că sunt român, nu fac decât să mă determine să lupt și mai abitir, de acum înainte, împotriva acestei situații din enclava maghiară din centrul României.

Nu am nimic cu comunitatea maghiară. Am o problemă doar cu cei care visează la ținuturi inventate, cu UDMR-ul, pe care îl consider un partid antiromânesc și care a avut de mai multe ori inițiative privind autonomia teritorială, cu cei care urăsc România sau care nu pot depăși momentul Trianon.

Românismul în Transilvania, din cauza unor români trădători, a fost inhibat, iar extremismul maghiar a atins cote alarmante.

Trebuie să ne trezim pentru a nu pierde ceea ce străbunicii noștri au obținut plătind cu mult sânge vărsat.