Adresată de către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES
Circumscripția electorală: Nr. 34, Sibiu
Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
Titlul declarației politice: „Din încrederea românilor v-ați făcut tron, din răbdarea lor, domnie”
Stimați colegi, dragi români,
Voi, cei cărora românii v-au încredințat guvernarea în acești 36 de ani, ați cerut votul cu o smerenie pe care puterea v-a vindecat-o atât de repede, de parcă apropierea de oameni ar fi fost o haină de campanie lăsată la intrarea în instituții. Câtă grijă aveați pe-atunci să nu rămână nicio mână nestrânsă, niciun necaz neascultat, nicio speranță fără promisiunea voastră! După alegeri, omul pe care îl căutați până la ultima casă de pe deal, a descoperit că drumul spre voi devenise mai greu decât toate drumurile pentru care îi ceruserăți încrederea.
Ați primit această încredere de la oamenii care nu vă cereau palate, ci apă în gospodărie, o școală pentru copii și un medic la nevoie, iar tocmai modestia cererilor lor a făcut abandonul atât de apăsător. Aici începe asemănarea cu povestea „Punguța cu doi bani”: între puținul celui păgubit și îndestularea celui care i-l ia se deschide o prăpastie pe care numai dreptatea ar putea-o închide. Dar cel care stăpânește averea vrea să stăpânească și glasul care i-o cere înapoi, fiindcă insistența celui mic îi tulbură liniștea mai mult decât propria nedreptate.
Puterea pe care ați exercitat-o a deprins aceiași surzenie, până când cetățeanul a ajuns să solicite ca pe o favoare ceea ce statul îi datorează. În locul întoarcerii promise au venit amânările, iar între amânări v-ați găsit timp să negociați funcții, să vă refaceți alianțele și să vă pregătiți următoarele mandate. Pentru viitorul vostru, fiecare zi pierdută era o primejdie; pentru viitorul oamenilor, încă patru ani, păreau o cerere neînsemnată, deși în acești ani, un copil își încheie școala primară, un părinte îmbătrânește singur și un bolnav își poate pierde ultima șansă.
România trăită de acești oameni poartă urmele amânărilor voastre în locuri pe care discursurile festive le ocolesc în spatele femeii încovoiate de gălețile cu apă din ulița fără canalizare, în frigul străbătut de copil până la toaleta din curtea școlii. Acolo, promisiunile nu se măsoară în aplauze, ci în ani de viață consumați fără îndreptarea lipsurilor. Iar când copilul crește și pleacă să caute în altă parte viitorul făgăduit acasă, în urma lui rămâne o familie pentru care eșecul guvernării capătă dimensiunea valului despărțirii.
A rămas prea multă suferință în urma guvernării pentru ca voi să vă puteți apăra numai cu alte promisiuni. Vă cer să răspundeți pentru prioritățile pe care le-ați ales, pentru graba cu care v-ați apărat funcțiile și anii în care ați lăsat comunități întregi să aștepte. Când descifrați orice combinație de mandate, dar nu mai înțelegeți disperarea unei familii, analfabetismul puterii voastre se măsoară în viețile pe care hotărâți fără să le mai cunoașteți.
Cu așteptarea acestor oameni, v-ați prelungit domnia, până când ați ajuns să vă purtați de parcă drepturile lor ar fi daruri pe care le puteți împărți după bunul plac. Aici se întoarce asupra voastră înțelesul poveștii lui Creangă: cel păgubit nu cere școli, spitale și apă în gospodării, ci vă cer să întoarceți în folosul lor puterea și banii pe care vi i-au încredințat. Din încrederea lor v-ați făcut tron, din răbdarea lor, domnie, uitând că ați primit o țară în grijă, nu în stăpânire.
