Dan Tanasă – declarație politică – Ba se poate! Propuneri pentru transformarea Sănătății în prioritate națională.

De peste un an și jumătate, românii sunt supuși unui asalt al informațiilor oficiale, al cărui singur efect,  a fost și rămâne, scăderea record a încrederii românilor în guvern, președinte și în aproape toate funcțiile de răspundere din statul român.

De peste  un an și jumătate, principalii decidenți din statul român au semănat în rândul poporului doar frică, dezbinare, ură și neputință.

Rând pe rând, toate instituțiile statului, în frunte cu sistemul de sănătate, eșuează în a-și îndeplini rolul.

Însuși Președintele Iohannis, reclamă cu nonșalanța caracteristică, eșuarea statului român, în fruntea căruia se află de 7 ani!

Rata de infectare se apropie de un nou record, iar autoritățile procedează în același stil absurd, care nu face bine nici pacienților și nici celor sănătoși. Închidem totul, blocăm totul!

Domnul Raed Arafat a anunțat săptămâna trecută, la finalul ședinței de Guvern, că unitățile sanitare publice din țară, vor suspenda, pentru 30 de zile, internările și intervențiile chirurgicale care nu reprezintă urgențe, din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid-19.

În condițiile în care unitățile  suport medical, construite cu investiții mari, cu donații  de la românii doritori de a face un efort pentru comunitate, inaugurate cu mare fast de politicieni, zac goale, abandonate de autorități, 750 de paturi stau goale doar în București, în unitățile din Bucureștii noi și Pipera! Cum delimităm cazurile urgente de non-urgențe, când știm cu toții că orice afecțiune trebuie tratată în fază incipientă! Așteptăm un nou blocaj la sfârșitul celor 30 de zile?

Timp de peste 1 an și jumătate, Guvernul  nu a fost în stare să facă aceste unități de suport medical  operaționale. Abia acum, la presiunea opiniei publice, se preface domnul Arafat că deschide parțial spitalul suport din Pipera!

Sistemul de învățământ este în cădere liberă. Școlile se închid în lanț, deși cursurile online au fost și rămân un eșec. Clase întregi de elevi sănătoși, fără nici un elev infectat, sunt obligate să stea acasă.

Aș putea vorbi 24 de ore neîntrerupt despre greșelile și hoțiile pe care le fac guvernanții, însă, partidul AUR nu este aici pentru a critica, ci pentru a contribui cu soluții, pentru a vă arăta o alternativă reală, pentru că este timpul să recunoașteți  SUNTEȚI DEPĂȘIȚI DE SITUAȚIE; AȚI EȘUAT. E timpul să vă opriți!

Este timpul să punem cu toții osul la treabă! Toată lumea s-a săturat să audă „de ce nu se poate”! De ce nu se poate să renovăm un spital? De ce nu se poate să folosim indemnizația de stat pentru finanțarea partidelor, pentru a construi sau moderniza un spital? Nu uitați că partidul nostru a oferit acei bani pentru acest obiectiv. Ne-am săturat să auzim că nu se poate! Suntem aici pentru a ridica țara din groapa în care a fost aruncată de conducătorii trădători din ultimii 30 de ani.

În aceste momente de criză este nevoie să facem loc. să se implice în conducere, specialiștilor țării, oameni care nu țin cont de partide atunci când iau decizii, ci de propria competență și experiență profesională și care nu au fost „împinși din spate” de prietenii aflați la guvernare.

Noi, AUR, suntem gata să susținem un guvern de specialiști, care în loc să închidă spitale, sa deschidă mai multe. Modernizarea sistemului sanitar trebuie să reprezinte o prioritate strategică!  Suntem gata să ajutăm următorul guvern pentru crearea unui sistem-cadru care sa cuprindă:

  • simplificarea procedurilor de achiziție publică pentru construcții noi și lucrări de modernizare a unităților medicale;
  • standarde de cost pentru aceste lucrări;
  • prioritate în avizarea și autorizarea lucrărilor;
  • alocări bugetare cu destinație specială doar pentru investițiile în infrastructură medicală;
  • sancțiuni dure pentru cei responsabili de întârzierea procedurilor de avizare și autorizare sau pentru întârzierea lucrărilor.

După sistemul medical urmează infrastructura, autostrăzile,  sistemul energetic, infrastructura educațională etc.

Domnilor guvernanți, coborâți din fotoliile în care sunteți instalați și spuneți că „nu se poate”. Lăsați-i pe cei care pot! Lumea vă urăște. I-ați dezbinat, i-ați sărăcit, i-ați ucis!

Dacă nu o să realizați că oricât sprijin extern aveți și oricâte interese străine serviți, puterea adevărată vă vine de la români, veți ajunge lângă Băsescu, Tăriceanu sau Ponta, în lada de gunoi a politicii românești.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]