Ștefăniță Avrămescu – Declarație de presă – Aproape 120 de zile de blocaj politic, miliarde pierdute din PNRR şi o economie ţinută pe loc. AUR cere termene clare în Constituţie pentru ca această criză politică să nu se mai repete

Deputatul AUR Ştefăniţă Avrămescu acuză actuala putere că a ţinut România captivă aproape 120 de zile într-un blocaj politic, în timp ce jaloane importante din PNRR au fost ratate, iar miliarde de euro au fost pierdute. În acest context, deputatul a precizat că AUR va propune revizuirea Constituţiei pentru introducerea unor termene clare privind desemnarea premierului şi formarea Guvernului şi va readuce pe agenda noii sesiuni parlamentare reforme şi măsuri economice blocate de actuala majoritate: 300 de parlamentari, primari aleşi în două tururi, TVA de 19%, impozit pe dividende de 8% şi reducerea TVA la carburanţi.

“Pe 1 septembrie începe o nouă sesiune parlamentară. O sesiune în care ar trebui să se ia câteva decizii importante pentru România. În primul rând, ar trebui să avem un guvern sau, dacă nu există o majoritate, să mergem mai departe la alegeri anticipate.
Totul depinde, până la urmă, de decizia preşedintelui, dar şi de modul în care se poziţionează partidele din aşa-zisa coaliţie proeuropeană. Faptul că suntem de aproape 120 de zile într-un blocaj politic nu ajută pe nimeni. Mi s-a spus că trebuie să rămână acest guvern, pentru că, fără el, nu vom atinge toate jaloanele din PNRR. Astăzi, 31 august, este ultima zi de PNRR. Am ratat Legea salarizării, s-au ratat miliarde întregi.
De la cele 80 de miliarde despre care ni se vorbea în 2021 am ajuns la câteva zeci. Fără actualul guvern, probabil că lucrurile erau la fel sau, cine ştie, poate mai bine.
Însă, pe viitor, trebuie să evităm asemenea blocaje. Cum se poate face asta? Introducând termene clare. De aici şi motivul pentru care, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere al AUR, întrunit la finalul săptămânii trecute în Mehedinţi, am decis, foarte simplu, că este nevoie să venim cu o propunere de revizuire a Constituţiei, în sensul de a impune termene clare. Preşedintele trebuie să aibă un termen clar până la care să desemneze un prim-ministru.
Parlamentul, la rândul său, trebuie să aibă un termen clar până la care să numească un prim-ministru şi un guvern. Nu poţi să stai 100 de zile, 120 de zile într-un blocaj politic. Şi atunci, dacă în termenele care se vor regăsi în Constituţie nu se va ajunge la formarea unui guvern, mandatele celor vizaţi vor înceta de drept. Este un lucru firesc, un lucru normal, pentru a nu mai ţine economia în loc, pentru a nu mai bloca dezvoltarea României.
Acestea ar fi o parte dintre priorităţile AUR pentru această sesiune parlamentară. La acestea se adaugă câteva care au tot revenit de-a lungul timpului. În primul rând, pe ceea ce înseamnă reforma statului: un Parlament cu 300 de parlamentari, aşa cum au decis românii, primari în două tururi, dar, pe lângă acestea, şi pe zona economică, şi anume revenirea la cota de TVA de 19%, impozitul pe dividende la 8%.
Sunt lucruri fireşti, sunt lucruri normale pe care AUR le-a cerut de-a lungul timpului. La fel, vom cere din nou să mergem în Parlament cu proiectul care vizează TVA la carburanţi, pentru că vedem foarte clar că acea acciză care a fost redusă în ultimele săptămâni nu are efectul scontat.
Şi atunci, haideţi să mergem pe soluţia pe care AUR a propus-o, care este şi cea corectă. Un TVA care să fie redus gradual. Sunt soluţii, sunt măsuri care vin în sprijinul românilor şi al mediului de afaceri, dar trebuie să fie şi aplicate.
Iar aici este nevoie ca cei care ocupă astăzi atât Palatul Victoria, cât şi cele două Camere ale Parlamentului să înţeleagă un lucru. Nu rămân acolo pe veşnicie, ci trebuie să dea drumul la proiectele care vin în interesul românilor”, a declarat deputatul AUR Ştefăniţă Avrămescu.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE