Adresată: Președintelui Autorității Electorale Permanente, domnul Adrian Țuțuianu, cu rang de ministru
De către domnul senator: Cătălin Silegeanu – Alianța pentru Unirea Românilor
Obiectul întrebării: Verificarea înscrierilor online pe listele electorale speciale
Domnule președinte,
AEP propune ca cetățenii Uniunii Europene cu reședința în România să solicite online înscrierea pe listele electorale speciale, prin transmiterea actului de identitate și a unei declarații pe propria răspundere, urmând ca Autoritatea să preia administrarea acestor liste și schimbul de informații cu celelalte state membre. Directiva (UE) 2025/1788 impune însă statelor să prevină votul multiplu și să transmită statului de origine datele persoanelor înscrise, cel mai târziu cu șase săptămâni înaintea scrutinului.
Cum va verifica AEP identitatea, reședința și dreptul de vot al persoanelor înscrise online și cum va realiza schimbul de date cu celelalte state membre astfel încât o persoană să nu poată fi înscrisă și să voteze la aceleași alegeri europene atât în România, cât și în statul de origine?

Comments are closed