Cristina Dascălu – Declarație de presă – Protestele din Educaţie reprezintă reacţia legitimă a unui sistem care refuză să accepte promisiuni amânate şi angajamente încălcate

Protestele din Educaţie reprezintă reacţia legitimă a unui sistem care refuză să accepte promisiuni amânate şi angajamente încălcate“Protestele declanşate de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” reprezintă reacţia legitimă a unui sistem care refuză să accepte promisiuni amânate şi angajamente încălcate.

Cadrele didactice, personalul auxiliar şi angajaţii din sistemul public reclamă faptul că noua lege a salarizării se îndepărtează de ceea ce s-a convenit după greva istorică din 2023 şi ignoră prevederile OUG 57/2023, actul care stabilea ca salarizarea profesorului debutant să fie raportată la salariul mediu brut pe economie.Profesorii debutanţi au astăzi un salariu de aproximativ 3.700 de lei, iar majorarea anunţată, de aproximativ 700 de lei, rămâne mult sub promisiunea făcută public de Guvern după protestele din educaţie, când s-a afirmat că venitul unui debutant va trece de 5.000 de lei. În paralel, cadrele didactice reclamă faptul că anumite drepturi sunt eliminate sau diminuate, ceea ce transformă presupusele creşteri salariale într-o nouă sursă de insecuritate şi nemulţumire.Sindicatele atrag atenţia asupra mai multor probleme grave, îngheţarea salariilor pentru profesorii cu vechime, diminuarea unor sporuri, eliminarea indemnizaţiei de dirigenţie, dispariţia gradaţiei de merit în forma actuală şi transformarea acesteia într-un simplu premiu, eliminarea banilor de hrană, precum şi scăderea sporului pentru mediul rural de la 20% la 15%.Liderii sindicali au semnalat faptul că promisiunea potrivit căreia salariul maxim din învăţământ urma să fie echivalent cu cel al unui medic specialist a fost abandonată, diferenţa dintre cele două categorii ajungând la aproximativ 4.300 de lei în defavoarea profesorilor.România traversează un moment delicat, în care profesorii nu mai cer privilegii, ci respectarea unor angajamente asumate public şi recunoaşterea reală a rolului pe care educaţia îl are în stabilitatea şi viitorul acestei ţări.Susţin solicitarea sindicatelor privind corectarea proiectului noii legi a salarizării şi reaşezarea sistemului educaţional într-o zonă a respectului instituţional, a predictibilităţii şi a echităţii?, a declarat deputatul AUR, Cristina Dascălu.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE