
Acum 196 de ani, la 5 octombrie 1830 murea deschizătorul de drumuri în modernizarea statului prin educație și cultură, Logofătul Dinicu Golescu.
În 1826, acum 2 secole, a publicat Însemnarea Călătoriei Mele, iar în iunie decembrie 1827 a editat la Leipzig primul săptămânal românesc în limba română, Fama Lipschii. Și-a crescut fiii în respect pentru valorile naționale și a fost de acord să învețe peste hotare și apoi să aplice aici ceea ce au învățat acolo. A lucrat la finalul vieții la prima hartă a ocupațiilor din România. Putem spune că a gândit prima dată ceea ce azi numim Sociologia ocupațională.
Pe 5 octombrie îi celebrăm pe profesori! Evident, au fost în cel mai crunt mod loviți și în cel mai crunt mod disprețuiți de către Guvernul demis Ilie Bolojan și Președintele României Nicușor Dan.
Asta deși, fără voturile profesorilor, fără eforturile lor, Nicușor Dan nu ar fi ieșit Președintele României.
Am revăzut filmul Ion Blestemul pământului, blestemul iubirii, unde învățătorul Herdelea votează împotriva voinței sale, susținând deputatul pro-austro-ungar în dauna celui pro-român, sperând să rămână la catedră, dar este alungat, iar candidatul învins îl angajează la biroul său de avocat.
Nu mai vorbim de eroii martiri de război care au provenit din rândul profesorilor, de la Războiul Independentei, la Al Doilea Război Balcanic, la cele două Războaie Mondiale.
Noi, AUR, am înțeles faptul că profesorii s-au temut de schimbare, după ce, decenii la rând, au fost umiliți de sistem.
S-au lăsat influențați de propaganda globalistă care spunea că noi vom închide școlile. Am înțeles de ce au făcut asta.
Decenii la rând, Fundația Soros pentru o Societate Deschisă a căpușat educația românească. Programul România Educată, eșecul capital al evazionistului de case Klaus Iohannis, a fost modelat de nume ca Sandra Pralong sau Renate Weber, produse ale caracatiței Soros. Sandra Pralong a fost consilier prezidențial, iar Renate Weber a devenit Avocatul Poporului… evident, contra poporului român.
Daniel David a fost un produs al caracatiței Soros; a afirmat că poporul român nu are ethos. La fel a fost și Ligia Deca: a condus Educația după ce a avut mai puțin de un an experiență în sistemul educațional, doar un seminar la o specializare universitară. Au avut însă calificări Soros.Nici actualul ministru interimar de la Educație, Mihai Dimian nu depășește ideologia globalistă. Nu a avut niciun regret asupra faptului că Guvernul demis Bolojan voia să taie bursele pe perioada vacantelor scolare.
Noi nu transmitem decât atât: este omenesc să greșești, este diabolic să perseverezi în greșeală.
Uram La Mulți Ani profesorilor români, le dorim să treacă peste necazurile provocate de Guvernul Bolojan, însă le recomandăm să fie atenți cui vor da voturile pe viitor.
Deja Polonia, Cehia, state ex-comuniste, Italia, SUA au dat o lovitură lui Soros. Chiar Ungaria a desființat Universitatea Europei Centrale a lui Soros.
România poate să anihileze rețeaua Soros. Din SUA, Administrația Trump a început asaltul final din 2025.
Cum profesorii și alți intelectuali au modernizat România, azi o pot schimba în spirit național exact ca la 1848.
Puterea este a Poporului! Timpul este al Poporului!