Este deja foarte clar pentru absolut toată lumea faptul că Guvernul Bolojan a făcut foarte mult rău românilor. În numele unor așa-zise reforme, poporul a fost condamnat la sărăcie, neglijență și excluziune din partea unui executiv care le promitea exact contrariul. Românii au ajuns să trăiască din ce în ce mai rău de la o zi la alta, iar scumpirile și nivelul de trai au ajuns la un nivel insuportabil pentru cetățenii de rând.
Așa cum am promis încă de acum câteva săptămâni, am depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ne păstrăm cuvântul în fața alegătorilor noștri și facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a redresa direcția în care România se îndreaptă. Demiterea actualului executiv este doar un prim pas pe care noi, cei de la AUR, îl facem pentru a ajunge la alegeri anticipate, alegeri libere și democratice. Este singurul instrument prin care România mai poate fi salvată.
Seriozitatea față de alegători se vede în astfel de momente de cumpănă, în astfel de momente în care trebuie să iei o decizie în conformitate cu așteptările pe care le au cei care ți-au încredințat mandatul în Parlament. Suntem în punctul în care atât cei care reprezintă curentul naționalist, cât și cei care reprezintă partidele tradiționale, cele care până mai ieri au tot format diverse coaliții de guvernare, pot demonstra că sunt de partea alegătorilor și că nu mai girează guvernul condus de Ilie Bolojan, votând pentru moțiunea împotriva actualului executiv. Toate măsurile luate până acum au reușit doar să nemulțumească și să scoată în stradă toate categoriile socio-profesionale. Nu există absolut niciun domeniu de activitate care să fie mulțumit de așa-zisele reforme ale Guvernului Bolojan.
Așadar, moțiunea de cenzură este un test și pentru celelalte partide de opoziție care au acum ocazia de a demonstra dacă sunt de partea poporului și nu trădează încrederea celor care i-au votat sau dacă preferă jocurile politice și se vor vinde pe nimic pentru a împiedica debarcarea Guvernului Bolojan.

Comments are closed