Dîrlău Andrei Emil – Interpelare – CONTRACTE VACCIN ANTI COVID-19

Adresată: DOMNULUI Alexandru-Florin Rogobete, MINISTRUL Sănătății

                DOMNULUI ALEXANDRU NAZARE, MINISTRUL FINANȚELOR

De către: Domnul Senator Andrei Emil Dîrlău

Circumscripția electorală: 1 Alba

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

OBIECTUL INTERPELĂRII: CONTRACTE VACCIN ANTI COVID-19.

Stimați Domni Miniștrii,

Imediat ce companiile farmaceutice au anunțat producerea unor vaccinuri anti-COVID-19 în anul 2020, România a achiziționat mai multe tipuri de astfel de vaccinuri.

Eficiența lor s-a dovedit aproape inexistentă, iar urmările acestor vaccinuri asupra celor cărora le-au fost administrate nu au fost înregistrate și urmărite de sistemul de sănătate din România.

De curând, țara noastră a pierdut procesul cu compania Pfizer, urmând să plătim 660 de milioane de euro pentru dozele necomandate, dar și penalitățile aferente acestora.

Întreaga procedură de contractare a acestor vaccinuri, urmările lor asupra cetățenilor, lipsa de interes a sistemului medical asupra acestor urmări, dar și costurile materiale uriașe pe care românii trebuie să le plătească sunt subiecte de maxim interes public.

Ca urmare a celor prezentate și în spiritul legii 544/2001 actualizată în 2006, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări:

  1. Vă rog să îmi puneți la dispoziție contractele încheiate de România cu firmele producătoare de vaccinuri anti-COVID-19.
  2. Care este numărul exact de vaccinuri contractate cu fiecare firmă producătoare?
  3. Care este numărul exact de vaccinuri livrate de fiecare firmă producătoare?
  4. Care este numărul exact de vaccinuri vândute/donate altor țări și care este valoarea acestora?
  5. Care este numărul exact de vaccinuri expirate de la fiecare producător și care este valoarea acestora?
  6. Care sunt costurile totale ale conservării vaccinurilor anti-COVID-19 în condițiile recomandate de producători?
  7. Care este numărul de vaccinuri contractate, dar necomandate, de la fiecare firmă farmaceutică?
  8. Care sunt înțelegerile realizate cu firmele producătoare pentru livrarea, în locul vaccinurilor anti-COVID-19 necomandate, a unor alte produse farmaceutice necesare în România?
  9. Care este strategia dumneavoastră pentru ca România să nu fie obligată să plătească companiei Pfizer vaccinurile necomandate?
  10. Care este procedura prin care a fost desemnată firma de avocatură care a reprezentat România în procesul cu Pfizer și care este suma plătită de statul român acesteia?

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Prezentată de către: senatorul Costache CHERTIF Circumscripţia electorală: nr. 26 […]
Adresată: DOMNULUI Alexandru-Florin Rogobete, MINISTRUL Sănătății                 DOMNULUI ALEXANDRU NAZARE, MINISTRUL FINANȚELOR […]