Lucian Mușat – Lege pentru completarea Legii nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, precum și de către persoanele juridice străine

CĂTRE,

BIROUL PERMANENT AL SENATULUI

În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 din Constituția României, republicată, precum și cu prevederile art. 92 alin. (2) și (4) din Regulamentul Senatului, republicat, vă înaintăm propunerea legislativă intitulată Lege pentru completarea Legii  nr. 312/2005privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, precum și de către persoanele juridice străine” spre dezbatere și adoptare.

În temeiul art. 111 alin. (1) din Constituția României, republicată, vă adresăm rugămintea de a solicita Guvernului să comunice punctul de vedere asupra prezentei propuneri legislative.

De asemenea, adresăm rugămintea de a solicita avizele Consiliului Legislativ și Consiliului Economic și Social.

INIȚIATOR:

Deputat AUR Doru-Lucian Mușat

EXPUNERE DE MOTIVE

Actualul context economic internațional, precum și diferențele economice majore între cetățenii anumitor state membre ale UE sunt de natură să afecteze proprietatea privată a populației din România asupra terenurilor agricole. Astfel, limitarea vânzării terenurilor cu destinația de teren agricol către persoane fizice si juridice străine din state membre UE are ca obiectiv asigurarea unei siguranțe și previzibilități economice ridicate pentru cetățenii români.

Interesul ridicat al cetățenilor României pentru proprietatea privată reprezintă un fapt notoriu. Astfel, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere cultural, proprietatea privată asupra terenurilor agricole reprezintă un aspect foarte important pentru societatea românească.

O problemă apărută în acest domeniu este dată de puterea economica mult mai ridicată a cetățenilor UE din vestul Europei. Prin această putere economică ridicată aceștia au un avantaj ridicat în achiziționarea de terenuri față de cetățenii români. Mai mult de atât, intrarea cetățenilor UE pe piața de achiziție de terenuri agricole (atât pentru dezvoltarea de proiecte, practicarea agriculturii ori pentru investiții pe termen lung în imobile de acest tip) cauzează o creștere necontrolată a prețurilor. Astfel, atât agricultorii români, cât și alți cetățeni ce achiziționează teren agricol în scop de investiție, sunt supuși unei presiuni din ce în ce mai mari a prețurilor.

În vederea celor de mai sus, considerăm că stabilirea unor limite în achiziționarea de teren agricol de către persoane fizice sau juridice străine este de natură amelioreze probleme identificate și creșterea constantă a prețurilor. Prezenta propunere stabilește limitări în ce privește suprafața agricolă ce poate fi achiziționată de cetățenii statelor membre. În ce privește persoanele juridice străine cu acționariat și beneficiari reali cetățeni români, propunem o suprafață agricolă mărită de 30 hectare ce poate fi achiziționată.

Considerăm că acest proiect de lege este foarte necesar pentru societatea românească întrucât ar asigura securitatea economică a fermierilor și cetățenilor români, precum și protejarea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, în contextul în care puterea de cumpărarea a cetățeanului român este încă inferioară comparativ cu cea a  cetățenilor europeni din statele mai dezvoltate.

În temeiul art. 111 alin. (1) din Constituția României, republicată, vă adresăm rugămintea de a solicita Guvernului să comunice punctul de vedere asupra prezentei propuneri legislative

INIȚIATOR:

Deputat AUR Doru-Lucian Mușat

LEGE pentru completarea Legii nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, precum și de către persoanele juridice străine

Parlamentul României adoptă prezenta lege

Art. I – După articolul 3 din Legea nr. 312 din 10 noiembrie 2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, precum și de către persoanele juridice străine, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 31, cu următorul cuprins:

„Art. 31

  • Prin excepție de la prevederile Art. 3, cetățeanul unui stat membru, apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în România, precum și persoana juridică constituită în conformitate cu legislația unui stat membru pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, în limita a maximum 10 ha.
  • Persoanele juridice constituite în conformitate cu legislația unui stat membru, cu o participație la capitalul social formată în proporție de cel puțin 50% din persoane fizice sau juridice române și cu cel puțin un beneficiar real cetățean român, pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, în limita a maximum 30 ha.”

Art. II – Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Domnului Bogdan Gruia Ivan, Ministrul Energiei     Domnului Alexandru […]
Adresată: Domnului ILIE-GAVRIL BOLOJAN, PRIM-MINISTRU AL ROMÂNIEI                 Domnului Alexandru […]
Prezentată de către: senatorul Corneliu NEGRU Circumscripţia electorală: nr.41 Vrancea […]