Stelea Niculina – Declarație politică – Opriți măsurile care nenorocesc economia. PIB-ul României a început să scadă

Susținută de către doamna senator: Niculina STELEA

Circumscripția electorală: nr. 42, București

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor – A.U.R

Titlul declarației politice: Opriți măsurile care nenorocesc economia. PIB-ul României a început să scadă

Domnule Președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Conform datelor oficiale ale Institului Național de Statistică, Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,2% în al treilea trimestru din 2025 comparativ cu trimestrul anterior. Având în vedere creșterea taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 21% care a dus la comprimarea consumului și sărăcirea populației, este aproape sigur că, la sfârșitul anului, România va intra oficial în recesiune. Adică două trimestre consecutive de contracție. Vorbim, deci, despre un veritabil dezastru.

Catastrofa se produce în condițiile în care, conform așteptărilor oficiale, vom avea un deficit bugetar de 8,6% din PIB, o inflație apropiată de 10% și o scădere masivă de aproape o treime a investițiilor infrastructură. Practic, tot ce putea să meargă prost a mers. Nici măcar încasările fiscal – bugetare nu au crescut după măsurile asumate de actualul Executiv. Ba chiar, procentual, s-au diminuat. Astfel, după primele 6 luni, avansul încasărilor fiscale era de 11,9% în termeni nominali. După primele 9 luni, procentul scăzuse la 10,7%.

Suntem în situația absurdă în care, în loc ca economia României să fie salvată, așa cum ni s-a promis, lucrurile se înrăutățesc. Dacă Premierul Ilie Bolojan și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ar fi lipsit complet din peisaj, atunci economia mergea din inerție mai bine decât după pachetele 1 și 2 de reechilibrare fiscală și redresare bugetară. Este încă o dovadă că deciziile luate cu multă energie, dar fără pricepere, pot face mai mult rău decât bine.

Acest dezastru economic dublat de incapacitatea de a echilibra bugetul vor atrage efecte semnificative. Devine greu predictibil că rechinii de la marile agenții de rating își vor păstra recomandarea de a investi în România. Or, asta înseamnă că se va intra într-o nouă spirală negativă a creșterii dobânzilor pentru finanțarea deficitului. Țara noastră va fi precum șchiopul căruia i se mai dă o cocoașă în spinare. Ca să nu mai spunem că urmează să intre în vigoare și apocalipsa IMM-urilor reprezentată de majorarea impozitului pe dividende de la 10% la 16%.

De altfel, Fondul Monetar Internațional a scăzut prognoza de creștere economică pentru 2026 de la 2,8% la 1,4%. Banca Mondială vorbește de 1,3% și Comisia Națională de Strategie și Prognoză estimează 1,2% pentru anul viitor. Asta pe o inflație tot de 10%.

Concluzia este foarte ușor de dedus: actualul Guvern este o amenințare la adresa securității României pentru că subminează economia națională.

Având în vedere că Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Executivul își va angaja răspunderea pe un nou pachet de măsuri fiscal – bugetare, până la sfârșitul anului, Parlamentul va mai avea de două ori oportunitatea de a trânti actualul Cabinet. De aceea, fac un apel către toți parlamentarii Puterii să facă un efort să înțeleagă ce se întâmplă, să abandoneze liniile de demarcație politică și să curme suferința acestui Guvern incompetent.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Propunerea legislativă inițiată de deputații AUR Ciprian-Constantin Paraschiv, Coman Dragoș-Florin […]