În perioada pandemiei de COVID-19, România a trecut printr-o criză fără precedent în ultimele decenii. Activitatea economică a fost afectată, numeroase firme au fost nevoite să își suspende activitatea, veniturile multor familii au scăzut, iar incertitudinea a devenit o realitate pentru milioane de cetățeni.

În acele momente dificile, s-a înțeles că o societate nu poate traversa o criză majoră fără măsuri de sprijin, fără solidaritate și fără o abordare responsabilă din partea instituțiilor statului. Au existat măsuri temporare de sprijin, facilități pentru debitori și posibilități de amânare a unor obligații financiare, în condițiile prevăzute de lege. Inclusiv sectorul bancar și autoritățile fiscale au fost nevoite să țină cont de situația excepțională în care se aflau cetățenii și mediul de afaceri.

Astăzi, însă, mulți români au sentimentul că au fost lăsați singuri în fața dificultăților economice. Costurile vieții, obligațiile financiare și presiunea datoriilor continuă să afecteze familiile și întreprinderile mici, iar pentru cei care ajung în dificultate, consecințele pot fi dramatice.

Se ridică, așadar, o întrebare legitimă: dacă în timpul pandemiei au fost posibile măsuri de protecție și o abordare mai flexibilă, de ce nu putem construi și astăzi mecanisme eficiente prin care cetățenii aflați în dificultate să primească o șansă reală de redresare?

Nu contestăm obligația fiecărui contribuabil de a-și achita datoriile și nici dreptul statului de a recupera creanțele bugetare în condițiile legii. Un sistem fiscal funcțional are nevoie de responsabilitate și disciplină. Dar responsabilitatea trebuie să fie însoțită de echilibru, proporționalitate și respect față de contribuabil.

Atunci când o persoană își pierde veniturile, când o familie nu mai poate face față cheltuielilor sau când o firmă se confruntă cu dificultăți temporare de lichiditate, simpla accelerare a măsurilor de executare nu rezolvă întotdeauna problema. Uneori, dimpotrivă, poate agrava situația, poate bloca activitatea economică și poate reduce chiar posibilitatea recuperării sumelor datorate.

O firmă sufocată de datorii, penalități și popriri riscă să își înceteze activitatea. În urma ei pot rămâne angajați fără locuri de muncă, furnizori neplătiți și obligații fiscale care nu mai pot fi recuperate. În mod similar, o familie împinsă într-o situație financiară fără ieșire poate ajunge să își piardă stabilitatea, în loc să primească posibilitatea de a-și reveni.

De aceea, trebuie să înțelegem că recuperarea datoriilor și protejarea capacității de plată a contribuabilului nu sunt obiective care se exclud reciproc. Dimpotrivă, o politică publică responsabilă trebuie să le urmărească împreună.

Statul nu trebuie să renunțe la aplicarea legii, dar nici să ignore realitatea economică și socială în care trăiesc oamenii. O administrație modernă nu se limitează la a constata restanțe și a aplica măsuri de executare. Ea trebuie să identifice soluții legale prin care contribuabilii de bună-credință să poată reveni la plata normală a obligațiilor.

În acest context, considerăm necesară o analiză serioasă a mecanismelor de eșalonare a datoriilor fiscale, a accesului contribuabililor la restructurare și a modului în care sunt aplicate măsurile de executare silită. Este important ca procedurile să fie clare, previzibile și accesibile, iar persoanele care doresc să își achite datoriile să nu fie descurajate de o povară financiară pe care nu o mai pot gestiona.

În același timp, trebuie încurajat dialogul dintre bănci și clienții aflați în dificultate. Restructurarea creditelor, identificarea unor soluții de plată adaptate situației reale a debitorului și informarea corectă a consumatorilor pot preveni agravarea multor probleme financiare.

Nu cerem privilegii pentru cei care au datorii. Cerem reguli echilibrate, aplicate cu responsabilitate și fără discriminare. Cerem ca buna-credință să conteze și ca oamenii care vor să își achite obligațiile să aibă acces real la instrumentele legale care le permit să facă acest lucru.

De asemenea, este necesar ca instituțiile statului să comunice mai bine cu cetățenii. Mulți contribuabili află prea târziu ce opțiuni au, ce documente trebuie să depună sau în ce condiții pot solicita o eșalonare. O administrație eficientă trebuie să prevină blocajele acolo unde este posibil, nu doar să intervină după ce situația a devenit foarte gravă.

Un stat puternic nu este acela care pune cea mai mare presiune asupra celor aflați în dificultate, ci acela care reușește să aplice legea și, în același timp, să păstreze șansa oamenilor de a se redresa.

        Stimați colegi,

Lecțiile perioadei pandemiei nu trebuie uitate. Atunci s-a demonstrat că, în situații excepționale, instituțiile pot adopta măsuri de adaptare și protecție. Astăzi, chiar dacă împrejurările sunt diferite, problemele financiare ale multor cetățeni și antreprenori merită aceeași atenție din partea celor care elaborează și aplică politicile publice.

Nu putem vorbi despre dezvoltare economică fără să ținem cont de situația întreprinderilor mici. Nu putem vorbi despre responsabilitate fiscală fără să ne preocupăm de capacitatea reală de plată a contribuabililor. Și nu putem vorbi despre încrederea cetățenilor în stat dacă aceștia simt că, atunci când întâmpină dificultăți, sunt tratați exclusiv ca debitori, nu ca oameni care au nevoie de soluții legale și rezonabile.

Solicit, prin urmare, o abordare mai echilibrată în relația dintre stat, contribuabili și instituțiile financiare, o evaluare a eficienței măsurilor de executare și identificarea unor soluții care să permită recuperarea datoriilor fără distrugerea capacității economice a celor care le datorează.

Este nevoie de proceduri transparente, de mecanisme funcționale de restructurare și de o mai bună informare a cetățenilor. Este nevoie de o administrație care să urmărească nu doar încasarea imediată a sumelor datorate, ci și menținerea contribuabililor în activitate, acolo unde redresarea este posibilă.

În concluzie, mesajul nostru este simplu: respectarea obligațiilor trebuie să meargă mână în mână cu respectarea drepturilor contribuabililor. Fermitatea statului nu trebuie să excludă echitatea, iar aplicarea legii nu trebuie să însemne renunțarea la soluțiile care pot preveni falimentul, pierderea locurilor de muncă și agravarea sărăciei.

Românii nu cer să fie scutiți de responsabilități. Ei cer să fie tratați corect, să aibă acces la soluții legale și să poată depăși dificultățile fără a fi împinși într-un cerc al datoriilor din care nu mai pot ieși.

Acesta trebuie să fie obiectivul unei politici publice responsabile: un stat care își recuperează creanțele, dar care nu își pierde capacitatea de a-i proteja pe cetățenii de bună-credință.