România a ajuns în punctul unei rușini naționale în această săptămână: circulația mai multor trenuri a fost suspendată sau anulată pentru că statul nu și-a plătit facturile. Peste 30 de trenuri CFR Călători au fost suspendate din cauza datoriilor neplătite, o imagine dureroasă a unui stat care se dezintegrează sub propria incompetență. Multe dintre acestea circulau pe diverse rute sau tranzitau gările din Prahova.
Ce poate fi mai grav decât situația ca o țară să-și blocheze propriul transport public pentru că guvernul nu este în stare să-și gestioneze plățile?
În Prahova, ca și în multe alte județe din România, trenul nu este un moft, ci o necesitate. Oamenii depind de el ca să ajungă la muncă, la școală, la spital. Iar în această săptămână, acești oameni au fost pur și simplu abandonați, lăsați pe peron, în frig, în timp ce guvernanții se bat pe funcții și privilegii.
Abia pe 21 octombrie, seara, CFR S.A. a anunțat că a convenit cu CFR Călători asupra unui angajament comun pentru stingerea datoriilor restante, de aproape 80 de milioane de lei. Însă, de ce a fost nevoie să se ajungă la o suspendare sau anulare a trenurilor pentru a se găsi o soluție?
Aceasta este România condusă de coaliția PSD–PNL–USR–UDMR, una în care nimic nu mai funcționează, o Românie blocată de la vârf până la bază. Dacă un guvern nu este în stare să țină în mișcare nici măcar trenurile, cum poate ține o țară întreagă pe șine?
Transportul feroviar este parte din coloana vertebrală a unei economii. Fără el, nu există mobilitate, nu există muncă, nu există viață normală. Dar pentru acest guvern, nimic nu contează: nici oamenii, nici comunitățile, nici viitorul.
Astăzi, România e înțepenită în gară, iar locomotiva care trebuia să ne ducă spre dezvoltare e oprită din lipsă de bani, din lipsă de viziune și, mai ales, din lipsă de responsabilitate.


Comments are closed