Deputatul AUR Dragoş Florin Coman îşi exprimă indignarea faţă de deciziile Guvernului Bolojan care, sub pretextul echilibrării bugetului, au ales să sacrifice studenţii şi, implicit, viitorul ţării.
„Reducerea burselor, eliminarea reducerii de 90% la transportul feroviar şi lipsa oricărei consultări reale cu organizaţiile studenţeşti arată dispreţul acestui guvern faţă de tineri. În loc să sprijinim accesul la educaţie, îi împingem pe studenţi către abandon şcolar şi către o luptă zilnică pentru supravieţuire. Este inadmisibil ca România să construiască austeritate pe spatele celor care ar trebui să ducă mai departe dezvoltarea acestei ţări”, a declarat deputatul Dragoş Florin Coman.
Studentul nu trebuie pus în situaţia de a alege între a-şi continua studiile sau a munci cu normă întreagă pentru un trai minim. „Educaţia nu este un moft, ci fundamentul unei societăţi sănătoase şi prospere. Guvernul Bolojan îşi bate joc de tineri şi de viitorul României”, a adăugat acesta.
„Nu voi permite ca dreptul la educaţie să fie transformat într-un privilegiu doar pentru cei care îşi permit. Guvernul trebuie să revină de urgenţă asupra acestor decizii şi să îşi asume o politică responsabilă, care să pună educaţia şi tinerii pe primul loc.
Fac apel la toţi factorii de decizie şi la societatea civilă să nu rămână pasivi în faţa acestor măsuri nedrepte. Viitorul României depinde de tinerii de astăzi, iar datoria noastră este să le oferim şanse reale, nu obstacole. Voi continua să lupt, în Parlament şi în spaţiul public, pentru ca vocea studenţilor să fie auzită şi respectată”, a subliniat Dragoş Florin Coman.
Comments are closed