Summitul de la NATO a relevat următoarele aspecte:
- Leadershipul SUA a devenit de necontestat, America fiind singurul actor occidental relevant în piața globală a securității. Dinn acest punct de vedere, este corectă afirmația că Summitul de la Haga a fost „Summitul lui Donald Trump”;
- Donald Trump a reiterat importanța art. 5 al Tratatului de la Washington, rațiunea de a fi a NATO și a solicitat 5% pentru apărare, procent acceptat (cu excepția Spaniei, de toată lumea). NATO merge mai departe, sub egida Americii;
- Ucraina nu mai este, din perspectiva comunicatului final al Summitului NATO, esențială pentru securitatea regională;
- NATO a refuzat să discute, concret, sprijinul pentru Ucraina sau integrarea Ucrainei în NATO; întâlnirea dintre Donald Trump și președintele Zelensky (care nu a fost invitat să participe la sesiunea de lucru) a avut loc după încheierea Summitului NATO, iar concluziile celor doi au fost total diferite (pentru președintele Zelensky: „a fost o întrevedere lungă și semnificativă; am discutat despre cum să ajungem la o încetare a focului și la o pace reală”; pentru președintele Trump: „nu am discutat despre încetarea focului cu Zelensky; doar am vrut să văd ce mai face; …este un moment minunat să încetăm războiul”).
- Liderii europeni au dovedit la Haga, la fel ca în criza majoră din Orientul Mijlociu, că nu contează în dosarele importante pe planul securității globale.
Ținând seama de aceste evoluții globale, care au devenit evidente la Summitul NATO, AUR solicită imperios autorităților române:
- Să accepte că NATO este singura structură militară capabilă să ne apere în fața unei agresiuni externe, iar adevăratul lider al organizației rămâne SUA;
- Să resusciteze Parteneriatul strategic cu SUA, singurul garant real de securitate al țării noastre, alături de apartenența la NATO (chemarea ambasadorului României de la Washington ar fi un prim pas!);
- Să își coordoneze cu SUA: politica de apărare; poziția față de conflictul din Ucraina; poziția față de criza din Orientul Mijlociu și Apropiat sau participarea la ReArm Europe;
- Să renunțe la a mai urma liderii europeni în politica globală și de securitate, dată fiind lipsa de relevanță a acestora la nivel global; ambițiile mari nu pot compensa abilități sau capabilități mici;
- Să abandoneze ideea de a căuta alternative iluzorii la NATO, respectiv implicarea în proiecte de tip ReArm, menite să promoveze o așa zisă „armată europeană”, pentru că: 1. acest proiect european concurează și dublează cheltuielile pe linie NATO și 2. pune accentul pe achiziții europene de armament, în detrimentul celor americane.
- UE nu trebuie să se ocupe de problema de securitate a europenilor, în afara structurilor NATO sau al parteneriatului cu SUA. Este inutil, dublează eforturile, și oricum nu poate compensa nici material, nici profesional nici în termeni de descurajare eventualii inamici. Asumarea de către UE, sub egida Bruxelles-ului, a problematicii de apărare a continetului european este o veritabilă sinucidere strategică a continentului nostru.
Comments are closed