Gianina Șerban – Declarație de presă – Putem pune capăt violenţei din şcoli doar dacă luăm măsuri concrete pentru sporirea siguranţei

Deputatul AUR şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Gianina Șerban, a susţinut o declaraţie politică în care justifică necesitatea creşterii siguranţei în unităţile de învăţământ cât mai urgent.Gianina Șerban a declarat că: „ Incidenţa violenţei, bullyingului şi altor comportamente antisociale în unităţile de învăţământ s-a accentuat în ultimii ani. Conform Ministerului Educaţiei, în anul şcolar 2021-2022, numai judeţul Ilfov a înregistrat 539 de acte de violenţă în mediul şcolar, situându-se astfel pe locul patru la nivel naţional, iar în ultimii şapte ani, au fost înregistrate peste 50.000 de acte de violenţă în şcolile din România”.Deputatul AUR spune: „Este alarmant să constatăm că violenţa în şcoli a devenit o problemă tot mai frecventă, iar acest lucru justifică necesitatea creşterii siguranţei în unităţile de învăţământ cât mai urgent”.Gianina Șerban a menţionat câteva cazuri de violentă în şcolile din Bucureşti şi Ilfov: „Săptămâna trecută, într-o şcoală din Otopeni, a avut loc un caz de înjunghiere: un elev de clasa a VI-a a intrat cu un cuţit în şcoală şi a atacat un coleg mai mare pentru a-şi face dreptate. În martie 2024, la Școala nr. 1 din Afumaţi, un elev a fost agresat fizic de un coleg, fiind lovit cu palmele peste faţă. În aprilie 2024, un elev de 16 ani de la Colegiul Tehnic «Iuliu Maniu» din Bucureşti a fost înjunghiat în urma unui conflict cu alţi patru minori. În mai 2023, un elev de 15 ani de la Școala nr. 1 din Bragadiru a fost filmat în timp ce agresa brutal un alt minor. Un caz foarte mediatizat a fost cel de la Liceul «Ion Creangă» din Bucureşti, unde un cadru didactic a fost atacat şi rănit în zona gâtului cu un cuţit de un elev de clasa a X-a”.Deputatul AUR a reamintit de propunea sa privind completarea Legii nr. 35/2007: „Am propus, prin PL-x nr. 515/2023, completarea Legii nr. 35/2007, vizând reglementarea expresă a unor măsuri pentru sporirea siguranţei în şcoli şi licee, mai exact posibilitatea de a instala sisteme de detectare a substanţelor, armelor, explozibililor sau a oricărui alt obiect care poate provoca vătămări.Din păcate, acest proiect de lege nu a fost adoptat.Sunt mamă şi am trei copii, pe care vreau să îi ştiu în siguranţă. La fel ca mine sunt milioane de mame şi bunici care vor acelaşi lucru pentru copiii lor”.Gianina Șerban atrage atenţia şi relatează că: „La nivel parlamentar, colegele să susţină această iniţiativă, să o scoatem de la naftalină şi să ne asigurăm că sunt în siguranţă copiii noştri”.Deputatul AUR încheie prin a-i adresa o întrebare domnului ministru al educaţiei: „Ce măsuri va lua pentru a preveni astfel de incidente?Siguranţa copiilor noştri trebuie să fie o prioritate!”.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Niculina Stelea, senator AUR, atrage atenția asupra faptului că Guvernul PSD – PNL – UDMR […]
Senatorul Aur, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă cu privire la haosul bugetar generat […]
Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Tánczos BARNA, Ministrul Finanțelor De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Daniel Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU […]
Adresată: Domnului Attila CSEKE, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației De către: Deputat Cristina Emanuela […]