Virgiliu Vlăescu – Interpelare – Când rezolvați problema depopulării instanțelor de judecată?

Adresată: Domnului  Marcel Ciolacu, Prim-Ministru

De către: Domnul Senator Vlăescu Virgiliu Gheorghe

Circumscripția electorală nr.35, Suceava

Obiectul interpelării:  Când rezolvați problema depopulării instanțelor de judecată?

 

Domnule Prim-Ministru,

           

Guvernul a anunțat introducerea în PNRR a unor reforme privind pensiile speciale în sensul eliminării acestora. Până la această dată ați reușit doar să depopulați instanțele de judecată întrucât magistrații au ales să se pensioneze pentru a beneficia de prevederile legislației existente la momentul pensionării. Astfel, suntem în situația în care magistrații ajung să judece peste 100 de dosare pe zi. Problema este că justițiabilii își văd cererile de chemare în judecată puse pe rol la mai bine de un an de la data depunerii cererii inițiale iar amânările se dau pentru aproape orice motiv și termenele de judecată sunt din 6 în 6 luni situație care  înseamnă calvarul justițiabililor în obținerea dreptului pretins în instanță.

Spre exemplu, un judecător al Judecătoriei Suceava care a judecat în data de 05.12.2025 un număr de 151 de dosare, ajunge  să plece din judecătorie și după orele 20:00.

Justițiabilii sunt chemați la instanță la ora 8.30 și ajung să se judece după amiază.

În astfel de condiții, despre ce calitate a actului de  justiție putem să mai vorbim?

Numărul de judecători de la majoritatea judecătoriilor nu este proporționat corespunzător cu realitatea din sala de judecată și sunt necesare măsuri urgente.

 

Fata de această situație vă rugăm să răspundeti la următoarea interpelare:

Când și cum veți rezolva problema depopulării instanțelor de judecată?

 

 

 

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă ferm și avertizează că România este […]
Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]
​Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut, atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro, […]
Alegerile prezidențiale de anul acesta au demonstrat că românii, oriunde s-ar afla — în țară […]
După un an cu patru șiruri de alegeri și încă un scrutin în 2025, guvernanții […]
Suntem, la nivel internațional, martorii unei schimbări de paradigmă în timp real. Una în care […]