Dan Tanasă – Întrebare parlamentară – Câte dintre instituţiile de învăţământ din județul Brașov sunt încălzite, în această iarnă, cu lemne

Adresată:

Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării

De către: Deputat Dan TANASĂ

Circumscripția electorală: nr. 8 Brașov

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 19.02.2025

Obiectul întrebării: Câte dintre instituţiile de învăţământ din județul Brașov sunt încălzite, în această iarnă, cu lemne

 

Stimate domnule Ministru,

Situația învățământului românesc nu numai că este una dezastruoasă, atât la nivelul resursei umane, a atractivității sistemului pentru tineri, a fondurilor alocate – să nu uităm că, în mandatul predecesorului ministru, doamna Deca, bugetul alocat educației a fost cel mai mic din istoria post-decembristă a României – cât și a realității de pe teren – școli insalubre, lipsite de avize de incendiu, cu toalete neconforme ori neracordate la un sistem de încălzire centralizat.

În acest context, domnule ministru, vă rog să îmi precizați:

1. Câte unităţi de învăţământ, cluburi de copii, colegii, grădiniţe sau şcoli din județul Brașov îşi asigură încălzirea în această iarnă prin intermediul centralelor pe lemne sau a sobelor?

2. Câte unităţi de învăţământ, cluburi de copii, colegii, grădiniţe sau şcoli din județul Brașov își asigură încălzirea în anotimpul rece prin intermediul centralelor pe motorină ori centralelor electrice?

3. Care este numărul angajaților care asigură funcţionalitatea şi mentenanţa sistemelor de încălzire, la nivelul instituţiilor de învăţământ din județul Brașov?

4. Câte unităţi de învăţământ din județ au o vechime a construcției mai mare de 50 de ani și unde se regăsesc acestea?

5. Câte unităţi de învăţământ, cluburi de copii, colegii, grădiniţe sau şcoli din județul Brașov au fost expertizate pentru a fi încadrate într-o clasă de risc seismic?

Solicit răspuns scris.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

“Fie că se numește Sebastian Burduja sau s-a numit Virgil Popescu, ministrul energiei s-a distins printr-o incompetență crasă, dublată de o aroganță evidentă. Ultima ispravă într-un șir lung de decizii catastrofale este golirea nesăbuită a depozitelor de gaze în această iarnă și aducerea României în situația […]
Petrișor Peiu, senator AUR, atrage atenția asupra unei realități economice care riscă să aibă efecte negative pe termen lung pentru Uniunea Europeană. Într-o perioadă în care politicienii europeni se concentrează pe critici la adresa administrației americane, Petrișor Peiu subliniază un paradox economic grav care nu poate […]
Deputatul AUR Gianina Șerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a avut vineri, 21 februarie 2025, o întrevedere cu E.S. domnul Alfredo Maria Durante Mangoni, ambasadorul Republicii Italiene în România. Din delegaţia română, la convorbiri au participat şi deputatul AUR Mihail Neamţu, preşedintele Comisei pentru cultură, arte şi […]
Deputatul AUR, Lidia Vadim Tudor, îi dă replica ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, care a susținut că MAI respectă “cu strictețe” dreptul fiecărui cetățean de a-și exprima opiniile în mod liber. “România nu mai este o democrație. Ați confiscat votul românilor și le-ați pus pumnul în […]
Senatorul Cătălin Silegeanu, membru al Comisiei pentru transport și infrastructură din Senatul României, și-a exprimat solidaritatea cu protestatarii care își manifestă îngrijorările privind măsurile ce amenință infrastructura rutieră și siguranța circulației. Senatorul Silegeanu a evidențiat criticile aduse de Sindicatul „Elie Radu” cu privire la decizia de […]
„Găsim inacceptabil ca șeful Cancelariei Prezidențiale și Consilierul Prezidențial pentru Apărare și Securitate Națională, domnul Cristian Diaconescu, să se avânte în a face public declarații confuze care nu fac altceva decât să genereze panică și tensiune în societatea românească. Într-un moment atât de delicat pe plan […]