Adresată: Domnului Lucian Nicolae BODE, ministru al Afacerilor Interne
De către: Senator Andrei BUSUIOC, membru al Comisiei economice, industrii și servicii a Senatului României
Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Data: 08/05/2023
Obiectul întrebării: Situația de la punctul de frontieră Albița-Leușeni
Stimate domnule ministru,
Așa cum se știe, începând cu data de 15.04.2023, autorităţile de frontieră din România şi Republica Moldova implementează în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa un control coordonat, pe sensul de intrare în România. Această activitate comună vine în urma unui acord între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova.
Controlul coordonat la PCTF Albița se dorește a contribui la procesarea mai rapidă a documentelor persoanelor și mijloacelor de transport. La data demarării acțiunii, în comunicările publice ale structurilor Ministerului de Interne se afirma că implicit și cozile la intrarea în România dinspre Republica Moldova vor fi semnificativ mai mici. La o lună de la implementarea controlului comun, acest lucru nu se întâmplă.
Având în vedere cele de mai sus, vă rugăm respectuos să ne transmiteți:
- Cum se explică faptul că, zilnic, pe fluxul comun (intrarea în România dinspre Republica Moldova) sunt cozi mai mari decât pe fluxul invers, unde controalele au rămas neschimbate?
- Ați cerut o verificare internă a desfășurării controlului comun, care să descopere motivele pentru care cozile și timpii de așteptare sunt mai mari acum decât erau înainte de demararea proiectului? Dacă da, ce cauze și soluții ați identificat?
- Cum se justifică controalele duble, atât de către autoritățile române, cât și cele moldovene, care elimină doar parcurgerea unei distanțe de câteva sute de metri între cele două puncte de frontieră, când, de exemplu, la Punctul de Trecere a Frontierei dintre România și Bulgaria de la Giurgiu-Ruse, controalele sunt cu adevărat comune, alternând aleatoriu vameși și lucrători ai Poliției de Frontieră ai ambelor state?
- Care este rațiunea implementării controlului comun doar pe fluxul de intrare în România și dacă aveți în vedere extinderea lui pe ambele sensuri?
- Personal, ca ministru de interne, sunteți mulțumit de “fluidizarea” traficului persoanelor, mijloacelor de transport și a mărfurilor la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, în urma implementării controlului comun?
Nu există răspunsuri