Interpelări

Silegeanu Cătălin – Întrebare – Viitorul exploatării gazelor din Marea Neagră după vânzarea Black Sea Oil & Gas

Adresată: Ministrului Energiei, domnului Dumitru Chisăliță

De către domnul senator: Cătălin Silegeanu

Grup Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Obiectul întrebării: Viitorul exploatării gazelor din Marea Neagră după vânzarea Black Sea Oil & Gas

Domnule ministru,

În sectorul energetic românesc, Black Sea Oil & Gas (BSOG) deține un rol important prin exploatarea gazelor naturale din perimetrul Midia, în Marea Neagră. Proiectul Midia Gas Development are o capacitate estimată de producție de un miliard de metri cubi anual, echivalentul a aproximativ 10% din consumul național, potrivit datelor publicate de ANRE în iunie 2022.

La 29 octombrie 2026, Carlyle Group și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au anunțat un acord pentru vânzarea participațiilor deținute în Black Sea Oil & Gas către compania europeană Mazarine Energy B.V. Tranzacția urmează să parcurgă procedurile de aprobare ale autorităților competente, însă valoarea acesteia nu a fost făcută publică.

Schimbarea acționariatului unui operator cu un asemenea rol în producția internă de gaze naturale impune clarificări privind modul în care autoritățile române evaluează această tranzacție, posibilele efecte asupra securității energetice și măsurile necesare pentru protejarea intereselor României.

Vă rog să precizați:

  1. Care este evaluarea Ministerului Energiei asupra acestei tranzacții și ce efecte ar putea avea asupra securității energetice a României? Au fost analizate eventualele riscuri privind continuitatea producției, respectarea obligațiilor de concesiune și menținerea investițiilor necesare exploatării perimetrului Midia?
  2. Ce verificări sunt efectuate cu privire la noul acționar, capacitatea sa financiară și experiența în domeniul exploatării gazelor offshore? Ce instituții sunt implicate în avizarea tranzacției și ce garanții există pentru protejarea infrastructurii energetice și a intereselor strategice ale României?
  3. Are statul român în vedere măsuri de intervenție prin mecanismele legale disponibile pentru a proteja continuitatea exploatării și valorificarea resurselor naționale? A fost analizată posibilitatea implicării companiilor energetice cu capital majoritar de stat în această tranzacție sau în alte operațiuni similare din sectorul gazelor naturale offshore?

Solicit răspuns scris, prezentarea evaluării oficiale a Ministerului Energiei, a eventualelor riscuri identificate și a măsurilor concrete avute în vedere pentru protejarea interesului național.

Mai multe din
Interpelări
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.