Dan Tanasă – declarație politică – TRĂDAREA NAȚIONALĂ A PSD-PNL-UDMR ÎN CAZUL CANALULUI BÂSTROE DEMONSTRATĂ DE JURNALISTUL ION SPÂNU DE LA COTIDIANUL

TRĂDAREA NAȚIONALĂ A PSD-PNL-UDMR

ÎN CAZUL CANALULUI BÂSTROE DEMONSTRATĂ DE JURNALISTUL ION SPÂNU DE LA COTIDIANUL

            Mascarada pusă în scenă în ultimele luni de triada Iohannis-Ciucă-Ciolacu în cazul canalului Bâstroe a fost demascată de jurnalistul Ion Spânu de la Cotidianul în articolul ”Bâstroe: complicitate Ucraina – CE – autoritățile din România” publicat luni, 1 mai! Un veteran al presi românești a demascat, într-un final, trădarea mizerabilă a intereselor românești de către cei care conduc în acest moment destinele României.

            La insistențele lui Ion Spânu, Comisia Europeană afirmă în scris, în mod lipsit de echivoc, faptul că România și românii trebuie să tacă, să nu investigheze și să nu se opună lucrărilor pe care Ucraina le desfășoară pe Dunăre: „Există un risc clar și previzibil ca dezvăluirea unor astfel de informații, având în vedere această sensibilitate, ar putea aduce consecințe dăunătoare climatului de încredere reciprocă dintre autoritățile acestei țări și ale Uniunii Europene.”

            Iată, dragi români, cum toată îngrijorarea mimată de către Grindeanu, Aurescu și Iohannis nu a fost decât un teatru ieftin! O minciună dezgustătoare pe care Ciucă și Ciolacu au rostogolit-o în spațiul public, deși aceștia erau perfect conștienți de acțiunile de pe Dunăre și de faptul că românii nu au voie să cunoască realitatea. Avem acum dovada că Iohannis, Ciucă și Ciolacu au refuzat, pur și simplu, să acționeze în interesul statului român și tolerează, în mod intenționat, acțiuni care vor aduce grave prejudicii intereselor României.

Cum este posibil ca astfel de informații să fie practic secretizate fiindcă unii așa-ziși lideri europeni consideră că opinia publică din România nu trebuie să descopere și să vadă documentele exacte întrucât lucrurile sunt atît de grave încât, spun ei, ar afecta, pe de o parte, relația dintre România și Ucraina, și, pe de altă parte, relația amândurora cu Uniunea Europeană?!

            Cât de lași pot fi acești așa-ziși conducători ai statului român când ei preferă să nu strice imaginea Ucrainei în loc să apere obiectivele strategice ale României? Cât va mai tolera poporul român astfel de slugi în fruntea statului?

Dacă în cazul Schengen, Iohannis, Ciucă și Ciolacu au adoptat poziția ghiocelului în fața Austriei, fără se ridice măcar problema umilinței abjecte și total nejustificate la care Austria supune România, în cazul Bâstroe aceleași personaje toxice stau în genunchi în fața Ucrainei și a marionetelor de la Bruxelles și acționează în mod evident în contra intereselor României!

            De remarcat și modul rușinos în care presa „de calitate” de la București, alimentată cu bani grei de PSD și PNL, a îngropat subiectul Bâstroe ca să fie liniște pentru guvernare.

            Alianța pentru Unirea Românilor este singura formațiune politică care acționează în favoarea interesului național și care a spus lucrurilor pe nume în cazul Bâstroe, și nu numai: Iohannis, Ciucă și Ciolacu au trădat interesele naționale ale României!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Valeriu Munteanu, deputat și vicepreședinte AUR, îi răspunde lui Frank-Walter Steinmeier, președintele Germaniei, care a […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin […]
“De ani de zile ați demonstrat o abilitate remarcabilă de a găsi pretexte și de […]
Petrișor Peiu, senator AUR, atrage atenția asupra unei realități economice care riscă să aibă efecte […]
Deputatul AUR Gianina Șerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a avut vineri, 21 februarie 2025, o […]