Fermierii români în faţa colapsului
Vineri, 7 aprilie 2023, a fost o zi marcată de o serie de proteste ale fermierilor români. Anumite surse ne informează că 7.000 de fermieri au ieşit la proteste în întreaga ţară şi au blocat mai multe drumuri.În calitate de deputat de Galaţi, am pactizat cu cauza fermierilor şi am participat personal la protestele organizate în comuna Oancea, judeţul Galaţi, la graniţa cu Republica Moldova. Am avut oportunitatea să interacţionez direct cu fermierii şi să le înţeleg durerile care i-au scos în stradă.
Aceştia şi-au manifestat supărarea faţă de lipsa de iniţiativă din partea Guvernului României menit să-i susţină, Guvernul având de altfel obligaţia să apere interesele economice autohtone şi implicit ale propriilor cetăţeni.
Fermierii au mai reclamat şi multiple şicane şi tot soiul de tertipuri prin care fermierul român este împiedicat să-şi vândă marfa în Portul Constanţa, preţul de dumping practicat de cei care vând şi cumpără cerealele ucrainene, lipsa unor despăgubiri serioase care să le asigure continuitatea culturilor din viitor, dar şi lipsa unor controale de calitate aplicate după standardele europene faţă de cerealele provenite din Ucraina, acestea nefiind supuse aceluiaşi regim de control strict ca cerealele provenite din spaţiul comunitar. Acestea sunt principalele motive de supărare ale fermierilor.
Proteste similare au avut loc şi în Polonia, acolo unde ministrul agriculturii şi-a dat demisia în semn de solidaritate cu fermierii polonezi, iar în Bulgaria ministrul agriculturii a fost prezent la proteste alături de fermieri pentru a cere despăgubiri serioase Comisiei Europene.În tot acest tablou, România are un ministru al agriculturii absent, cu abilităţi precare de negociere reuşind contraperformanţa de a obţine cea mai mică sumă dintre cele trei ţări despăgubite în această etapă, în condiţiile în care România sacrifică infrastructură rutieră şi producţie agricolă pentru a facilita intrarea cerealelor ucrainene pe piaţa europeană.
Solicit Guvernului să ia măsuri urgente pentru a informa UE despre practica dumpingului din Portul Constanţa şi suprimarea acestuia!
Solicit Guvernului să ia măsurile necesare pentru a se asigura că cerealele ucrainene corespund normelor de calitate cerute de UE şi să dovedească că acestea nu sunt modificate genetic!
Solicit Guvernului intervenţie financiară rapidă şi despăgubiri economice reale pentru a ajuta agricultura României să supravieţuiască!
Solicit Guvernului să dispună măsuri imediate care să permită fermierilor români să-şi tranzacţioneze marfa în Portul Constanţa!
Nu există răspunsuri