Dan Tanasă – întrebare către Ministrul Energiei – Exploatarea hidrogenului sulfurat din Marea Neagră

Către: Domnul Virgil Daniel POPESCU – Ministrul Energiei

De la: Dan TANASĂ, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureş

Subiectul întrebării: Exploatarea hidrogenului sulfurat din Marea Neagră     

Stimate domnule Ministru,

          Având în vedere criza energetică din ultima perioadă, situația tensionată și sensibilă la nivel global, consider că este mai mult decât indicat să investim în surse alternative de producere a energiei. În acest context, Marea Neagră prezintă o structură foarte interesantă. Apa sa este împărțită în mai multe straturi care nu sunt amestecate între ele. Stratul subțire al mării este bogat în oxigen și materie organică. Aici este concentrată diversitatea faunei Mării Negre. Dar, pornind de la o adâncime de 100 de metri, se constată o scădere a cantității de oxigen dizolvat, iar de la o adâncime de 200 de metri, în apele mării se găsește hidrogen sulfurat toxic. Hidrogenul sulfurat este un gaz, care este solubil în apă, dar care în contact cu aerul este inamabil. 

          Conținutul de hidrogen sulfurat crește cu adâncimea și atinge un punct maxim la aproximativ 2000 metri – 9,6 mg/l apă. Apoi, la baza inferioară, scade treptat la 5,7 mg/l. Potrivit experților, în Marea Neagră se găsește cea mai mare cantitate de hidrogen sulfurat din lume. Acumulările de sulfuri de hidrogen se găsesc și în largul oceanelor, dar nicăieri nu există un număr atât de mare de oameni care locuiesc pe țărmurile „rezervorului de hidrogen sulfurat”, cum este cazul litoralului Mării Negre. Unele studii indică faptul că, pe lângă hidrogen sulfurat, Marea Neagră conține, de asemenea, o cantitate mare de metan.

          Conform specialiștilor, dacă ar fi realizate investiți se poate găsi o metodă de extracție sau de prelucrare din mare a hidrogenului sulfurat, această comoară naturală probabil că ar reprezenta o sursă de energie extraordinară. Însă, este nevoie de bani pentru acest lucru, iar nimeni pare să nu fie interesat de finanțarea unui astfel de proiect.

          Cercetători de la Institutul de Inginerie Chimică din Sofia, Institutul de Oceanologie al Academiei Bulgare de Ştiinţe şi oameni de ştiinţă din Georgia şi România, au dezvoltat un design de celule de combustibil originale, ce permit utilizarea hidrogenului sulfurat şi a oxigenului din aer pentru producerea de energie electrică. Cele 4,5 miliarde tone de hidrogen sulfurat care există în Marea Neagră ar putea produce în jur de 10-12 TWh anual. Descoperirea dă speranţe în căutarea de noi surse ecologice de energie, deoarece în urma prelucrării de apă de mare nu există nici o emisie de gaze cu efect de seră.

          În acest context, domnule Ministru vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

  1. Dacă Ministerul Energiei are în vedere susținerea unui astfel de proiect prin finanțarea unor cercetări care să permită identificarea unor mijloace de exploatare a hidrogenului sulfurat?
  • Dacă aveți alocate fonduri pentru cercetare, astfel ca din aceste sume să fie acordate finanțările necesare unor instituții precum Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice – ICSI Rm. Vâlcea, având în vedere studiile și implicarea de până acum a specialiștilor din Râmnicu Vâlcea?
  • Dacă veți lua în calcul această variantă alternativă, curată și ecologică de producere a energiei, dată fiind resursa uriașă din Marea Neagră pe care România o poate exploata?
  • Care este punctul de vedere al Ministerului Energiei cu privire la această opțiune de exploatare pe termen lung a hidrogenului sulfurat din Marea Neagră?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Niculina Stelea, senator AUR, atrage atenția asupra faptului că Guvernul PSD – PNL – UDMR […]
Senatorul Aur, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă cu privire la haosul bugetar generat […]
Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Tánczos BARNA, Ministrul Finanțelor De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Daniel Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU […]
Adresată: Domnului Attila CSEKE, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației De către: Deputat Cristina Emanuela […]