Dan Tanasă – declarație de presă – Discriminarea urmaşilor românilor expulzaţi în 1940

            Deputatul AUR de Mureș, Dan Tanasă, critică Ordonanța de Urgență prin care se amână din nou plata indemnizației urmașilor românilor expulzați din Nordul Ardealului în 1940 .

            „Guvernul supune unei rușini teribile urmașii românilor expulzați din Ardealul de Nord în 1940 prin impunerea unei noi amânări la plata indemnizațiilor timp de un an. Această practică recurentă a Guvernului trădează o lipsă de respect și demonstrează din nou cât de puțin sunt interesați guvernanții de soarta categoriilor sociale aflate în defavoare.”

Dan Tanasă

Deputat Alianța pentru Unirea Românilor

            În data de 9 decembrie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență nr. 168/2022 prin care acordarea indemnizațiilor copiilor urmași de refugiați și plata acestor indemnizații s-a amânat pentru 1 ianuarie 2024, lăsând și fără această mică compensare urmașii familiilor care în 1940 au fugit din calea terorii horthyste.

            Deputatul Dan Tanasă susține că „Urmașii românilor expulzați în 1940 din localitățile lor de baștină în urma Diktatului prin care Nord-Vestul Ardealului a revenit Ungariei reprezintă o categorie socială aparte, provenind din familii care au suferit teribil în fața terorii horthyste, având singura vină că s-au născut români pe pământ românesc. Este așadar inacceptabil ca tocmai această categorie să fie discriminată și să sufere din nou din cauza unei ordonanțe care amână doar plata indemnizațiilor urmașilor românilor expulzați în 1940 nu și a urmașilor minoritarilor din România persecutați, întrebându-ne totodată care sunt prioritățile și viziunea executivului când se iau măsuri în sensul amânării sau reducerii indemnizațiilor și beneficiilor în mod discriminatoriu.”

            Nu poate exista justificare pentru o astfel de nedreptate atunci când vine vorba de aceste categorii sociale care beneficiază de indemnizații în urma unor suferințe și traume teribile. Justificările ridicole privind impactul bugetar devin irelevante când vedem că partidele aflate la guvernare măresc constant salariile și pensiile unor categorii privilegiate dar amână constant indemnizațiile minuscule ale unor urmași îndurerați. Deși există resurse suficiente pentru pensii speciale de ordinul zecilor de mii de lei, aparent nu se găsesc fonduri necesare câtorva indemnizații modeste pentru urmașii celor care au pătimit în fața ocupanților.

             „Adresez un apel categoric pentru îndreptarea acestei discriminări, executivul actual având datoria morală și totodată atribuțiile firești în sensul protejării unor categorii sensibile precum cea aflată în discuție. Am adresat interpelări către Ministrul Muncii și Ministrul Finanțelor pentru îndreptarea acestei situații și identificarea resurselor financiare astfel ca plata acestor indemnizații să fie efectuată cât mai curând. Această jignire trebuie să înceteze iar Guvernul PSD-PNL-UDMR să nu uite că prin jertfa acestor români persecutați s-a clădit România de astăzi!”

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

“Să facem puțină lumină între prostiile debitate de unii la televizor: 1. CCR a validat primul tur de scrutin pentru alegerile prezidențiale DUPĂ ce a primit informarea necesară de la CSAT pe baza documentelor ”desecretizate” ieri. Deci nu se poate pronunța iarăși pe speță, la cererea […]
“În Germania asocierea între Stânga, Dreapta și Ecologiști a fost numită Coaliția Semafor, după culorile însemnelor electorale, roșu, galben și verde. Fiindcă sistemul care ne-a adus criza de azi e tot mai fărămițat în țările europene, dar nici nu lasă puterea din mână, la un moment […]
Elena Lasconi și USR au demonstrat din nou că vor să conducă România nu prin dialog, ci prin cenzură și intimidare. Într-un gest scandalos, candidata USR la alegerile prezidențiale a interzis accesul postului România TV la o conferință de presă, arătând clar că respectul față de […]
Poporul român a votat de Ziua Națională, într-un număr mare, pentru forțele suveraniste. Prin votul lor, românii au decis să scoată PSD și PNL de la o guvernare majoritară. Românii și-au făcut vocea auzită, pentru prima oară de mult timp încoace. Ne aflăm într-un moment pe […]
Președintele AUR, George Simion, a purtat pe 3 decembrie discuții cu reprezentanți ai domeniilor cheie din statul român, cu privire la prioritățile din viitoarea legislatură parlamentară. De asemenea, au fost făcuți primii pași pentru crearea Mișcării pentru Reconstrucția României. „Facem un pas către partenerii noștri sociali […]
Claudiu Târziu, europarlamentar și președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, atrage atenția asupra faptului că în ultimele zece zile am putut vedea pe viu o campanie sălbatică de dezinformare îndreptată împotriva mișcării suveraniste din România. Claudiu Târziu a explicat: “Știri complet false despre o așa-zisă […]