Doamna Raisa Enachi:

“Transportul local vasluian, bătaie de joc pe bani publici şi bătaie de joc la adresa locuitorilor şi a angajaţilor TRANSURB”

În declaraţia politică de astăzi voi prezenta o problemă deosebit de gravă care afectează bunul mers al SC TRANSURB SA Vaslui, firmă care gestionează transportul local şi cel periurban din judeţul nostru.

În loc ca bătrânii, elevii, muncitorii şi persoanele cu dizabilităţi din judeţul nostru să se bucure de confortul unui transport în comun la nivel european, pentru întreţinerea căruia plătesc nu numai preţul călătoriei, ci şi taxe şi impozite, ei au devenit victimele colaterale ale luptei politice pentru sinecurile de partid, căci sper că nimeni nu-şi închipuie că la conducerea TRANSURB concursul pentru ocuparea funcţiei de director, spre exemplu, a fost unul transparent, cu indici clari de performanţă şi ţinte de atins. Nu, ca peste tot în ţară, şi acest loc de director a fost ocupat în urma unor negocieri politice pe plan local ce au ţinut cont de toate interesele personale şi de partid, dar, evident, mai puţin de cele ale vasluienilor.

Şi o să vă dau câteva exemple din sesizările primite despre cum direcţiunea numită politic de PSD îşi bate joc constant de angajaţi, de şoferi, adică fix de oamenii care ne au în grijă ori de câte ori ne urcăm în autobuz – contractele de muncă ale liderului de sindicat şi ale altor angajaţi sunt reziliate periodic, fără niciun temei legal. Degeaba sunt câştigate în instanţă procesele de către angajaţi, imediat cum sunt aduse în faţa direcţiunii noi dovezi de incompetenţă managerială, se reia întreaga tevatură.

Clauzele contractului colectiv de muncă nu sunt respectate, nici timpul legal de odihnă zilnică ori repausul săptămânal al conducătorilor auto prevăzute de normele legale, salariile sunt plătite preferenţial, şi la un număr de 82 de angajaţi, 20 sunt personal TESA dintre care 2 sunt jurişti, care au rolul de a căuta metode prin care să poată fi eliminaţi angajaţii incomozi, sigurele procese reprezentate de aceştia fiind între întreprindere şi angajaţi, la fel întâmplându-se şi în cazul comisiei de disciplină, care este folosită pentru a intimida angajaţii care îşi cer drepturile.

În plus, documente importante, care ar trebui aduse la cunoştinţa salariaţilor, cum ar fi rapoartele de audit, sunt ţinute la secret, din dispoziţia aceleiaşi direcţiuni.

Faţă de toate aceste abuzuri, eu, ca reprezentant al tuturor vasluienilor, nu doar al celor care m-au trimis în Parlament, cer în mod public Consiliului Local Vaslui, cât şi celorlalte instituţii ale statului să intervină urgent pentru a nu lăsa municipiul nostru fără transport public şi pentru a opri presiunile şi intimidările asupra angajaţilor TRANSURB, pentru că vieţile oamenilor sunt mai importante decât interesele politice!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

15.000 de români s-au înscris în numai 24 de ore în AUR, singura forță patrotică, creștină și conservatoare din Parlamentul României, în urma apelului lansat luni de copreședinții formațiunii George Simion și Claudiu Târziu. AUR îi îndeamnă pe toți românii care nu sunt reprezentați politic să […]
28 iunie 1940, vineri Într-o zi de vineri a fost răstignit Hristos, pe nedrept, El, cel fără de greșeală. Într-o zi de vineri a fost cedată Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, aproximativ 18% din suprafața României de atunci, teritorii locuite de 4 milioane de […]
Duminică, 30 mai, ora 18:00, Alianța pentru Unirea Românilor a organizat un protest la ambasada Serbiei din București ca urmare a abuzului săvârșit de grănicerii sârbi care au împiedicat participarea deputatului AUR Ringo Dămureanu la manifestările organizate de comunitatea românească din regiunea Timoc cu ocazia Zilei […]
În seara zilei de 29 mai 2021 domnului Ringo Dămureanu, deputat AUR și membru al Grupului de Prietenie România-Serbia din Camera Deputaților, i s-a interzis accesul în Republica Sârbă în timp ce se îndrepta spre Valea Moraviei pentru a sărbători Ziua Românilor de Pretutindeni alături de comunitatea istorică românească din […]
Decizia de a impune restricții de circulație obligatorii și, mai ales carantina totală pentru persoanele în vârstă de peste 65, asumată public de Președintele Iohannis este disproporționată, inumană și în dezinteresul României. Izolarea la domiciliu a tuturor persoanelor de peste 65 ani, în lipsa unui sistem […]
În plină eră digitală, când informația este mai accesibilă ca oricând în istorie, rațiunea, logica și luciditatea ar trebui să primeze. Problema e că, deși educația se vrea a fi la apogeu, unii dintre noi nu sunt capabili să gândească logic și să acționeze rațional. România are […]