Adresată de către domnul senator Ionuț Neagu în ședința Senatului din data de 24.03.2021.

Doamnelor și domnilor senatori,

Dragi români,

Ar trebui să fie extraordinar că trăim în epoca democrației, după ce s-a murit atâta timp pentru ca noi, cei de azi, să ne putem exprima liber. Din multe puncte de vedere, chiar este extraordinar. În societățile civilizate, toți ne bucurăm de aceleași drepturi și libertăți.

Manipularea socială și manipularea politică sunt precedate de manipularea prin limbaj. Atunci când autoritatea politică impune prin lege un limbaj pe care oamenii să-l folosească, asta e deja dictatură. Când modifici limbajul omenesc pentru a-l adapta unei agende politice, unei ideologii – oricare ar fi ea și oricine ai fi tu! – este o abominație demnă de regimul din romanul politic „1984”, care inventase „Nouvorba” și infracțiunile de gândire. Este o cenzură prin care anulezi, din start, orice libertate de expresie, având spatele asigurat de legislație. Cum au făcut și comuniștii lui Stalin.

Desigur, totul pleacă de la un pretext inofensiv, chiar nobil în aparență. În 2016, de exemplu, Parlamentul Canadei ratifica un amendament cunoscut ca „Bill C-16”, prin care exprimarea de gen și identitatea de gen deveneau protejate prin lege. În aparență, scopul a fost limitarea discriminării persoanelor cu disforie de gen. În esență, pot fi pasibili de repercusiuni penale chiar și cei care li se adresează acestor persoane cu pronumele „el” sau „ea” și refuză să folosească niște pronume-hibrid, artificiale. Și asta în condițiile în care limbile vorbite în Europa – de origini diferite – au fie un singur gen gramatical, fie două, fie trei, fiecare cu specificul său care reflectă întreaga experiență culturală multiseculară a popoarelor de pe continent.

Una e să accept, din respect pentru tine, să-ți vorbesc cu formulele pe care le preferi tu și alta e să îmi impună statul prin lege. Iar dacă Parlamentul Canadei nu a făcut-o exact cu subiect și predicat, lăsați că o face acum Parlamentul European. Mai exact, sub paravanul atent exploatat ideologic al protejării minorităților etnice, religioase, rasiale și a celor așa-zis sexuale, aleșii de la Bruxelles tocmai ce elaborează un „ghid lingvistic” prin care se va promova „limbajul incluziv”.

Adica termeni precum „căsătorie egalitară” în loc de „căsătorie gay”, „gen primit la naștere” în loc de sex sau „părinți”, generic, în loc de „mamă” și „tată”. Bine, sunt teritorii deja unde nu se mai folosesc termenii de „mamă” și „tată” în certificate de naștere sau alte acte oficiale, ci „părinte 1” și „părinte 2” (în nordul Italiei, de exemplu). Părinții fondatori ai Uniunii Europene, oameni religioși de altfel, se răsucesc în mormânt văzând o asemenea deturnare a marelui nostru proiect continental.

Miroase atât de puternic a propagandă încât problema se pune în felul următor: când ai o teorie social-culturală bine structurată și o agendă politică fidelă care pune în aplicare teoria, nu se cheamă că ai de-a face cu o ideologie?

Ideologiile nu sunt benefice niciodată, pentru că îi întorc pe oameni unii împotriva altora și interzic, într-un fel sau altul, libertatea de exprimare, atentând și la tradiția sau specificul fiecăreia dintre limbile vorbite în Europa sau oriunde în lume. Ideologia „omului nou” își propune să schimbe chiar și norme lingvistice naturale, valabile de mii de ani, folosind scuza „incluziunii” și a eliminării ofenselor. Este potrivit să ne întrebăm: cui servește un asemenea tip de agresiune culturală practicată de exponenții fanatici ai acestor ideologii extremiste?

Alaltăieri, la ceas de seară, într-o întrecere demonstrativă de pupat condurii bruxellezi, doamnele senatoare Scântei (PNL) și Spătaru (USR), reprezentantele Comisiei juridice, au reușit în Senat incriminarea incitării la ură pe bază de gen. Eu întreb care dintre genuri, feminin și masculin sau, conform OMS, cele 300 de genuri construite artificial? Iar dacă un interlocutor se simte deranjat, ca bonus putem face între 6 luni și 3 ani închisoare.

Stalin este mândru și invidios de așa progenituri!

Profesorul Jordan Peterson argumenta vizavi de Bill C-16 că poți vorbi cu o persoană fără să o deranjezi, însă nu poți vorbi cu 100 sau 1000 de persoane fără a nu deranja nici măcar una. Întotdeauna va fi cineva ofensat, pentru că suntem oameni, cu bune și rele. De dragul corectitudinii politice, nu am mai putea discuta niciodată probleme importante sau delicate pentru societate, pentru că asta ar însemna să ofensăm mereu câte unul-doi indivizi.

Da, mulți vor spune iar „de asta vă arde acum? Există probleme mai importante!”. Exact, ar trebui să rezolvăm probleme mai importante. Nu să facem Poliții ale Vorbirii.

Dar toate sunt trecatoare, noi am mai trăit asemenea timpuri, ele vor trece, aceste timpuri se numeau simplu, comunism.

Vă mulțumesc!

Senator Ionuț Neagu, Circumscripția electorală nr. 15 – Covasna

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

15.000 de români s-au înscris în numai 24 de ore în AUR, singura forță patrotică, creștină și conservatoare din Parlamentul României, în urma apelului lansat luni de copreședinții formațiunii George Simion și Claudiu Târziu. AUR îi îndeamnă pe toți românii care nu sunt reprezentați politic să […]
28 iunie 1940, vineri Într-o zi de vineri a fost răstignit Hristos, pe nedrept, El, cel fără de greșeală. Într-o zi de vineri a fost cedată Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, aproximativ 18% din suprafața României de atunci, teritorii locuite de 4 milioane de […]
Duminică, 30 mai, ora 18:00, Alianța pentru Unirea Românilor a organizat un protest la ambasada Serbiei din București ca urmare a abuzului săvârșit de grănicerii sârbi care au împiedicat participarea deputatului AUR Ringo Dămureanu la manifestările organizate de comunitatea românească din regiunea Timoc cu ocazia Zilei […]
În seara zilei de 29 mai 2021 domnului Ringo Dămureanu, deputat AUR și membru al Grupului de Prietenie România-Serbia din Camera Deputaților, i s-a interzis accesul în Republica Sârbă în timp ce se îndrepta spre Valea Moraviei pentru a sărbători Ziua Românilor de Pretutindeni alături de comunitatea istorică românească din […]
Decizia de a impune restricții de circulație obligatorii și, mai ales carantina totală pentru persoanele în vârstă de peste 65, asumată public de Președintele Iohannis este disproporționată, inumană și în dezinteresul României. Izolarea la domiciliu a tuturor persoanelor de peste 65 ani, în lipsa unui sistem […]
În plină eră digitală, când informația este mai accesibilă ca oricând în istorie, rațiunea, logica și luciditatea ar trebui să primeze. Problema e că, deși educația se vrea a fi la apogeu, unii dintre noi nu sunt capabili să gândească logic și să acționeze rațional. România are […]