Către: Ministrul Sănătății

 Domnul Vlad VOICULESCU

De la: George-Nicolae SIMION

          Deputat ales în circumscripția electorală nr. 42, București

          Lider al grupului parlamentar AUR din Camera Deputaților

Obiectul interpelării: Malpraxisul forțat făcut de cadrele medicale în spitalele destinate tratării bolnavilor infectați cu Sars-Cov-2

Stimate domnule ministru,

          Vă aduc la cunoștință că am primit informații precum că în majoritatea spitalelor Covid (sau chiar în toate) medicii sunt forțați la malpraxis. Este evident că, într-un spital destinat tratării bolnavilor infectați cu Sars-Cov-2, nu toate secțiile au medici cu specialitatea necesară tratării infecției coronavirusului. Totuși, chiar și pe secțiile acestora sunt internați pacienți cu această infecție.

          Unul dintre multele exemple este Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București, acolo unde în secția de chirurgie plastică sunt internați pacienți cu infecția Sars-Cov-2. Chiar dacă pacienții nu au vreo simptomatologie ce ține de specialitatea secției, medicii de pe această secție sunt fortati să îi trateze, deși specialitatea pe care o au nu le permite să facă acest lucru. Prin urmare, apare contextul în care medicii sunt forțați să se afle în postura de malpraxis.

          Pacienții veniți la acest spital, confirmați cu test PCR care indică infecția Sars-Cov-2, nu beneficiază de consult pe componenta de boli infecțioase. Pe timpul zilei, aceștia efectuează consultul de boli infecțioase la distanță: medicul cu specialitatea de boli infecțioase, angajat de Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” câteva ore pe zi, „consultă” pacientul fără să îl consulte fizic, ci doar pe baza analizelor de sânge și imagistice. Foaia pacientului este trimisă în cabinetul acestuia din policlinică pentru a scrie consultul.

         Ținând cont de toate aceste aspecte, vă solicit, domnului ministru, să îmi comunicați următoarele:

         1. Puteți confirma sau infirma informațiile prezentate în această interpelare?

         2. Dacă situația este reală și este cunoscută în cadrul ministerului Sănătății, care au fost soluțiile pe care le-ați identificat pentru această problemă?

         3. Cine a luat decizia ca toti medicii de pe toate secțiile dintr-un spital Covid, indiferent de specialitatea lor, să trateze pacienți infectați cu Sars-Cov-2?

         4. Sunteți de acord cu afirmația că prin această decizie cadrele medicale respective sunt forțate la malpraxis?

         5. Beneficiază pacientul, în cazul de față, infectat cu Sars-Cov-2, de tratament corect dacă este internat într-un spital care are angajat un medic de boli infecțioase câteva ore pe zi și supravegheat de alt medic care are specialitatea total diferită de boala de care suferă?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

15.000 de români s-au înscris în numai 24 de ore în AUR, singura forță patrotică, creștină și conservatoare din Parlamentul României, în urma apelului lansat luni de copreședinții formațiunii George Simion și Claudiu Târziu. AUR îi îndeamnă pe toți românii care nu sunt reprezentați politic să […]
28 iunie 1940, vineri Într-o zi de vineri a fost răstignit Hristos, pe nedrept, El, cel fără de greșeală. Într-o zi de vineri a fost cedată Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, aproximativ 18% din suprafața României de atunci, teritorii locuite de 4 milioane de […]
Duminică, 30 mai, ora 18:00, Alianța pentru Unirea Românilor a organizat un protest la ambasada Serbiei din București ca urmare a abuzului săvârșit de grănicerii sârbi care au împiedicat participarea deputatului AUR Ringo Dămureanu la manifestările organizate de comunitatea românească din regiunea Timoc cu ocazia Zilei […]
În seara zilei de 29 mai 2021 domnului Ringo Dămureanu, deputat AUR și membru al Grupului de Prietenie România-Serbia din Camera Deputaților, i s-a interzis accesul în Republica Sârbă în timp ce se îndrepta spre Valea Moraviei pentru a sărbători Ziua Românilor de Pretutindeni alături de comunitatea istorică românească din […]
Decizia de a impune restricții de circulație obligatorii și, mai ales carantina totală pentru persoanele în vârstă de peste 65, asumată public de Președintele Iohannis este disproporționată, inumană și în dezinteresul României. Izolarea la domiciliu a tuturor persoanelor de peste 65 ani, în lipsa unui sistem […]
În plină eră digitală, când informația este mai accesibilă ca oricând în istorie, rațiunea, logica și luciditatea ar trebui să primeze. Problema e că, deși educația se vrea a fi la apogeu, unii dintre noi nu sunt capabili să gândească logic și să acționeze rațional. România are […]