Vasile Nagy – declarație politică – “Reciclarea materialelor polimerice – Plasticul”

Domnul Vasile Nagy:

Declaraţia mea politică se numeşte “Reciclarea materialelor polimerice – Plasticul” şi vizează un subiect extrem de important.

Plasticul este un material de bază al economiei moderne, cu nenumărate utilizări industriale şi de consum. El este ieftin, polivalent, uşor şi rezistent şi este folosit pe scară largă în sectoare-cheie, precum ambalajele, agricultura, construcţiile, sectorul autovehiculelor şi sectorul aparatelor electrice.

Plasticul, devenit ubicuu în doar câteva decenii, a revoluţionat majoritatea domeniilor de activitate, a uşurat traiul oamenilor şi a transformat epoca modernă într-o măsură atât de mare încât astăzi nu ne mai putem imagina viaţa fără el.

Însă această binecuvântare şi-a arătat în scurt timp latura întunecată, deşeurile plastice constituind în prezent unul dintre cele mai îngrijorătoare tipuri de poluare la nivel mondial.

Deşeurile de plastic, şi în special deşeurile de plastic deversate în mări şi oceane, sunt o provocare globală majoră.

Reglementările actuale pun tot mai mult accent pe cotele de reciclare şi posibilitatea de reciclare a produselor, pe de o parte, asta în timp ce ţara noastră îşi ia angajamente tot mai ambiţioase privind creşterea ponderii materialului reciclat.

Plasticul este probabil cea mai folosită materie primă din industria alimentară, drept urmare, este deşeul cu cea mai mare “greutate” atunci când vine vorba de reciclare şi ecologie.

În România, eforturile de combatere a crizei poluării cu plastic sunt mai degrabă minore, fragmentate, şi ignoră, în general, consecinţele extrem de nocive pe care atât noi, cât şi mediul înconjurător, trebuie să le suportăm zi de zi.

Cantitatea de deşeuri generate la nivel global va creşte de la 2010 milioane de tone în 2016 la 3400 milioane de tone în 2050.

Este de la sine înţeles că sistemele de reciclare nu pot să ţină pasul cu acest volum uriaş.

În nicio ţară nu se reciclează eficient toate ambalajele din plastic, aşa că, în mare parte, acest material “cu valoare redusă” e aruncat la gropile de gunoi, ars în incineratoare care emit gaze cu efect de seră şi poluanţi în aer, sau e abandonat în mod neglijent.

Covârşitoarea majoritate a întregului plastic produs vreodată la nivel mondial a fost răspândită în mediul înconjurător – 12% din plastic a fost incinerat şi 70% dus la gropile de gunoi sau aruncat direct în natură.

Pentru a ieşi din cercul vicios al unei economii încă liniare, a limita epuizarea resurselor şi a reduce deşeurile generate, a fost lansat, la nivelul Uniunii Europene, conceptul de economie circulară, adică extinderea ciclului de viaţă al unui produs prin reutilizarea, repararea şi reciclarea părţilor componente, pentru a atinge idealul de “zero deşeuri”.

Această iniţiativă este reprezentată de Directiva-cadru privind gestionarea deşeurilor, care impune statelor membre să atingă anumite ţinte de reciclare a deşeurilor, şi anume: 50% în 2020, 55% până în 2025, 60% până în 2030 şi 65% până în 2035.

România nu a reuşit să îndeplinească ţinta de 50% de reciclare a deşeurilor până în 2020 din cauză că procesul de selecţie a deşeurilor nu este implementat suficient, pentru că nu au fost adoptate suficiente stimulente pentru direcţionarea deşeurilor către reciclare, nu există o infrastructură de susţinere a colectării selective, ceea ce îngreunează implicarea cetăţenilor în acest proces.

Chiar dacă reciclarea nu se poate substitui nevoii de a reduce considerabil cantitatea de ambalaje de unică folosinţă şi nu reprezintă nicidecum o justificare pentru creşterea producţiei de plastic, ea are un rol important în tranziţia către o economie fără plastic.

România nu şi-a onorat promisiunile nici măcar în acest sector, ceea ce ne vulnerabilizează în faţa unei proceduri de infringement. Nu este suficient să existe prevederi legislative, ele trebuie să aibă şi aplicabilitate practică pentru toţi actorii implicaţi.

La fel de important este ca măsurile să fie abordate în ansamblu, ca schemele privind răspunderea extinsă a producătorilor să fie îmbunătăţite şi ca noile sisteme create să fie funcţionale şi instituite şi la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.

Autorităţile, la rândul lor, trebuie să prioritizeze politici publice care să pună în centru sănătatea oamenilor şi a mediului şi să creeze un cadru legal favorabil, în care eforturile cetăţenilor să poată fi realmente implementate.

Vrem să ne asigurăm că viitorul, acel viitor verde şi curat, nesufocat de plastic, are o şansă. Lupta pe care o ducem devine relevantă dacă produce schimbări pe termen lung.

În octombrie 2018, Parlamentul European a votat pentru interzicerea articolelor de plastic de unică folosinţă, începând cu 2021. Printre articolele de plastic de unică folosinţă care vor fi eliminate se numără tacâmurile, farfuriile, beţişoarele de urechi, paiele sau ambalajele de polistiren.

Materialele de plastic “alternativ” vor continua să reprezinte un risc pentru viaţa marină, deoarece acestea necesită condiţii speciale pentru biodegradare, care nu sunt îndeplinite în mediul natural. De exemplu, unele necesită expunere prelungită la temperaturi mai mari de 50° C.

Adoptarea lor la scară largă ar putea cauza şi alte probleme, cum ar fi complicarea sistemelor de colectare şi reciclare a deşeurilor, precum şi poluarea cu microplastic, dacă condiţiile necesare pentru biodegradare completă nu sunt îndeplinite.

Oamenii au produs 8,3 miliarde de tone de materiale plastice din 1950; producţia globală de materiale plastice a crescut de la 2 milioane de tone în 1950, la peste 500 de milioane de tone în 2021.

Producţia de material plastic va fi cvadruplată până în 2050, iar producţia de plastic virgin a crescut de 200 de ori din 1950 şi a crescut cu o rată de 4% pe an din 2000.

Au fost produse mai multe materiale plastice în ultimii 10 ani decât în ​​totalitatea ultimilor 100 de ani. Anul acesta vor fi consumate/utilizate cinci trilioane de pungi de plastic. Se cumpără un milion de sticle de plastic la fiecare minut, 500 de miliarde de cupe de unică folosinţă sunt consumate în fiecare an.

Aproximativ 3,5 miliarde de periuţe de dinţi sunt vândute în întreaga lume în fiecare an, dintre care cele mai multe ajung în depozitele de deşeuri sau ca poluatoare de plastic în mediul natural. În fiecare zi, mai mult de un miliard de paie de plastic sunt folosite timp de 20 de minute sau mai puţin şi apoi aruncate în coşul de gunoi.

Aproximativ 8 milioane de tone de plastic ajung în oceane în fiecare an; adică 3% din deşeurile anuale mondiale de materiale plastice.

Până în 2050, dacă tendinţele de consum vor continua, vor exista 12 miliarde de tone de plastic în depozitele de deşeuri.

Plasticul poate dura/rezista în natură până la 500 de ani până se descompune. Apa de la robinet este foarte contaminată cu plastic. Aproximativ 83% din probele de apă de la robinet s-au dovedit a fi poluate de plastic.

O persoană obişnuită ar putea ingera aproximativ cinci grame de plastic în fiecare săptămână. Peste un miliard de pahare de cafea de unică folosinţă care pot fi luate la pachet, ajung în gropile de gunoi în fiecare an, deoarece nu pot fi reciclate. Doar 9% din toate deşeurile de plastic produse vreodată au fost reciclate.

Pe fondul intensificării presiunii publice în privinţa crizei poluării cu plastic şi a numărului crescut al dovezilor ştiinţifice care demonstrează impactul nociv al plasticului asupra sănătăţii umane şi a mediului înconjurător, din ce în ce mai mulţi oameni din întreaga lume acţionează lăudabil pe cont propriu şi încearcă să integreze, în viaţa de zi cu zi, soluţii pe care majoritatea companiilor eşuează în continuare să le implementeze: diminuarea producţiei şi respingerea ambalajelor din plastic de unică folosinţă, înlocuirea lor cu alternative sustenabile, reutilizabile şi reîncărcabile.

Când vorbim despre măsuri reale, cu adevărat eficiente pe termen lung, ne referim la soluţiile bazate pe ambalaje reutilizabile şi reîncărcabile. Există numeroase dovezi care arată că sistemele de reciclare nu sunt viabile şi nu reuşesc să asigure eliminarea corespunzătoare a materialului rezultat.

Procentele de reciclare sunt uimitor de mici şi nu pot să ţină pasul cu volumul uriaş de deşeuri plastice produse zilnic.

Jumătate din PET-urile vândute nu sunt niciodată colectate pentru reciclare, şi doar 7% din cele adunate organizat sunt transformate în recipiente noi.

Mare parte a materialului e “sub-reciclată”, ceea ce înseamnă că, în loc să se producă acelaşi tip de ambalaj dintr-unul vechi, plasticul e reprocesat în produse de calitate inferioară, care nu mai pot fi reciclate ulterior.

Reciclarea are un rol important în tranziţia către o economie fără plastic, dar ea nu se poate substitui reducerii generale a producţiei ambalajelor din plastic de unică folosinţă şi nu reprezintă nicidecum o justificare pentru creşterea producţiei de plastic.

În acest proces de tranziţie, continuarea oricărui proces de reciclare trebuie să îndeplinească cele mai înalte standarde ecologice şi să ocupe locul cuvenit în ierarhia gestionării deşeurilor.

Împreună putem să combatem poluarea cu plastic. Sunt absolut necesare decizii clare şi măsuri urgente atât din partea companiilor producătoare, cât şi din partea autorităţilor, schimbări care să pună în centru sănătatea mediului şi a oamenilor!

Multe dintre pungile şi foliile de plastic sunt fabricate din acest tip de plastic, iar însemnul pentru acest tip de plastic este vizibil pe recipiente pentru ambalaje alimentare sau nealimentare, folie groasă, saci, cutii pentru margarină, flacoane pentru şampon, pentru înălbitor de rufe, bidoane pentru detergenţi de rufe, bidoane pentru detergenţi de vase, lădiţe pentru fructe – legume, butoaie, bidoane de orice mărime, tubulatură pentru apă.

În ziua de azi, foarte multe deşeuri de materiale plastice sunt prezente în mediu datorită modului necorespunzător de gestionare a acestor deşeuri.

Fiecare dintre noi folosim plastic în viaţa de zi cu zi şi aceasta contribuie la milioanele de tone de deşeuri plastice aruncate în fiecare an, umplând depozitele de deşeuri şi poluând mediul înconjurător.

Aceste obiceiuri de gestionare a deşeurilor trebuie schimbate, pentru a compensa efectele negative asupra mediului, acumulate de-a lungul timpului.

Este deci nevoie de o tranziţie spre o economie verde, circulară, iar reciclarea maselor plastice reprezintă un pas/factor important în tranziţia spre o asemenea economie.

Prin reciclare, ne putem detaşa de dependenţa de resurse naturale şi putem lucra spre a ne îndrepta către o economie autonomă şi sustenabilă.

Conform Agenţiei Europene de Mediu: “O economie circulară ar putea creşte eficienţa utilizării resurselor primare în Europa şi în lume”.

De aceea, conservând materialele existente în produsele de înaltă valoare sau reintroducând deşeurile plastice ca materie primă secundară de înaltă calitate, o economie circulară ar reduce cerinţele pentru materia primă principală.

Din cauza aşa numitului “ia, produce, aruncă” model de economie liniară pe care se bazează societatea noastră (şi Europa, în general) foarte multe deşeuri plastice sunt deversate/depozitate în mediu, afectând biodiversitatea, intră în lanţul trofic şi au un impact negativ asupra sănătăţii.

Şi în România, la fel ca în Europa (deşi unele ţări, cum ar fi Germania, Italia şi Regatul Unit stau mult mai bine la capitolul reciclare materiale plastice), cantitatea şi rata reciclării din păcate sunt destul de mici şi duc la pierderi mari atât pentru economie, cât şi pentru mediu.

Este, de aceea, inacceptabil ca reciclarea maselor plastice să rămână pe o poziţie inferioară faţă de celelalte metode de eliminare a deşeurilor, cum ar fi gropi de gunoi sau incinerare.

Doar prin interzicerea depozitarii în mediu a deşeurilor plastice, folosirea de standarde de colectare şi selecţionare, conştientizarea populaţiei asupra importanţei reciclării, precum şi stimularea actului de colectare/sortare (de exemplu, prin înfiinţarea de centre de colectare mase plastice uzate), putem schimba starea de fapt actuală.

Dacă fiecare din noi depunem chiar şi un mic efort în această direcţie, efectele pot fi semnificative.