Vântu Cristian – Interpelare – Declararea municipiului Târnăveni și a zonelor limitrofe drept zonă calamitată natural


Adresată: Domnului Ilie BOLOJAN, Prim-ministru al României
De către domnul senator: Cristian VÂNTU
Circumscripţia electorală: 28 Mureș
Grupul Parlamentar: AUR
Obiectul interpelării: Declararea municipiului Târnăveni și a zonelor limitrofe drept
zonă calamitată natural


Domnule Prim-ministru,


Vă adresez această interpelare în contextul unei situații de criză care afectează grav municipiul Târnăveni și localitățile învecinate ca urmare a contaminării sursei de apă potabilă din Târnava Mică, în urma infiltrării masive de saramură provenită din Salina Praid.
De la începutul lunii Iunie, locuitorii, instituțiile și agenții economici din zonă sunt lipsiți de acces la apă potabilă și menajeră în rețeaua centralizată. Criza are consecințe grave asupra sănătății publice, igienei, funcționării unităților școlare și medicale, precum și asupra întregii activități economice locale.
Impactul este major:

  • Zeci de mii de locuitori și sute de operatori economici sunt grav afectați.
  • Fabricile de ventilatoare industriale și materiale de construcții din Târnăveni au fost nevoite să-și suspende activitatea.
  • Firmele de transport înregistrează pierderi semnificative din cauza blocării lanțurilor logistice;
  • Fermierii nu mai au acces la apă pentru irigații sau animale, culturile sunt compromise;
    Domnule Prim-ministru, cu toate eforturile pe care administrația locală le face este evident că această situație nu mai poate fi gestionată fără implicare autorităților centrale. Este vorba despre o criză regională, cu potențiale efecte de durată asupra sănătății, economiei și coeziunii sociale. În lipsa unor măsuri urgente, riscul extinderii dezastrului este real.
    Ca atare vă adresez rugămintea de a-mi răspunde la următoarele întrebări:
  1. Dacă ați luat în considerare declararea municipiului Târnăveni și a localităților învecinate drept zonă calamitată natural.
  2. Dacă veți aloca fonduri guvernamentale de urgență pentru asigurarea apei potabile și refacerea infrastructurii afectate;
  3. Dacă ați luat în considerare necesitatea de a oferi compensații pentru agenții economici și cetățenii afectați.
  4. Dacă considerați necesară implicarea activă a Guvernului și a Departamentului pentru Situații de Urgență în coordonarea eforturilor de gestionare și redresare.
  5. Dacă există un plan de intervenție tehnică și ecologică pentru stoparea sursei de contaminare și restaurarea calității apei în Târnava Mică.
Distribuie acest articol!