Interpelări

Titus Păunescu – întrebare către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – România stă prost la cheltuirea banilor din PNRR

Către: Domnul Adrian CÂCIU, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene

De la: Domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripţia electorală nr.23 Ialomiţa

Obiectul întrebării: România stă prost la cheltuirea banilor din PNRR

Stimate domnule ministru,

România nu a accesat deloc fonduri europene din exerciţiul financiar 2021-2027, iar în ceea ce priveşte Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), chiar dacă țara noastră se situează la nivelul mediei europene în privinţa banilor alocaţi „pe hârtie”, în practică ne aflăm „printre ultimii” în privinţa fondurilor efectiv cheltuite!

                    Pe scurt, din 80 de miliarde, s-au cheltuit 210 milioane!

          Vă rog să îmi precizați, domnule ministru, de ce România nu a accesat deloc fonduri europene din exerciţiul financiar 2021-2027 și cine este vinovat pentru acest mare eșec.

Mai multe din
Interpelări
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.